„Daca mi s-ar pune pe masa alimente din soia modificata genetic, nu as avea nicio retinere sa le mananc”

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vorbeşte despre majorarea preţurilor la alimente în lume, dar despre situaţia în care se află România. Tabără susţine că, în ţara noastră, este vorba despre o creştere artificială a preţurilor, întreţinută de comercianţii speculanţi. Ministrul spune, pe de altă parte, că plantele modificate genetic înseamnă o nouă revoluţie verde, fără de care nu va fi putea fi evitată scumpirea, la nivel mondial, a alimentelor.

La nivel mondial, luna ianuarie a însemnat un vârf al preţurilor la alimente. România unde se situează?
România nu se află chiar în vârful respectiv şi sperăm nici să nu ajungă, deşi e foarte greu ca o singură ţară să poată rămâne în afara jocului mondial sau a pieţei mondiale. Să nu uităm că este un avertisment, FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations) a şi dat un coeficient alimentar, în urmă cu numai câteva zile, care arată că este prima dată când creşterea preţurilor este extraordinară. Este provocată şi de anumite condiţii climatice care au fost în anul 2010, iată că unele dintre ele se prelungesc şi în 2011, dar şi de o piaţă haotică la nivel mondial. Când spun asta, să se ia în considerare şi discuţia de a Berlin, a miniştrilor agriculturii, legat de ce va însemna transparentizarea comerţului, de pildă cu cereale, sau propunerea de a se face rezerve la nivel regional. Probabil ca astfel de proiecte să fie abordate şi în grupul de lucru al marilor puteri. Este cert că Franţa, cât va conduce G20 (G20 este un forum creat în 1999, după crizele din Asia şi Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate şi marile economii emergente, având ca membri Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Turcia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. G20 reprezintă două treimi din populaţia planetei, cu aproape 90% din PIB) va aborda o astfel de chestiune. Dar, repet, România nu este în vârf şi sperăm să nici nu ajungem acolo.

Totuşi, în România se anunţă majorări de preţuri la alimente, de la ulei şi până la pâine. Până unde pot fi împinse preţurile?
Trebuie să precizez un lucru: şi cei care anunţă uneori se joacă cu focul! Se doreşte menţinerea unei artificialităţi. Să nu-mi spună cineva că trebuie majorat preţul la carnea de porc, de pildă, când sunt ferme pline de porci şi marfa nu se valorifică. Sau când se importă carne din Europa, din ţările UE, la un preţ foarte jos, şi în România se vinde scump. Este o anomalie şi o lipsă totală de viziune, de abordare a pieţei. Se vrea numai câştig, se vrea numai speculă.

Nu e cam mare diferenţa între preţul de la producător şi cel din magazine, de la comerciant?
Nu numai în România este problema asta. Este o creştere formidabilă de la furnizorul de material agroalimentar la ceea ce ajunge în comerţ. În Franţa, de pildă, la carnea de porc creşterea este de două ori şi jumătate, la fel se înregistrează şi în România. Este nedrept! Este şi cazul laptelui, se cumpără cu un leu, un leu şi ceva de la producător şi ajunge în magazine, iarna, să coste patru şi chiar cinci lei. Este anormal ca în lanţul de distribuţie să se ajungă la o astfel de discrepanţă. Ajung să fie afectate două categorii: producătorul, care munceşte pentru a furniza materia primă şi produsul agroalimentar, şi consumatorul, care plăteşte. Şi asta, pentru ca unii să-şi menţină un profit nejustificat de mare în anumite verigi ale lanţului agroalimentar.

Dar poate controla ministerul o astfel de practică?
Am venit cu destul de multe propuneri, dar ministerul nu are cum să controleze. Noi putem emite strategii în domeniu. În condiţiile în care ministrul este şi parlamentar, poate să emită anumite acte normative, cum este legea privind bunele practici din comerţ. Din păcate, alte instituţii ale statului nu veghează asupra ceea ce înseamnă această distribuire şi mai ales acest sistem speculativ în domeniul agroalimentar.

Care sunt instituţiile acestea?
Protecţia Consumatorului, dar şi Consiliul Concurenţei ar trebui să vadă mai mult ce înseamnă aceste preţuri sau acele taxe care se impun celui care furnizează produsele agroalimentare şi care sunt extrem de multe. Inclusiv Garda Financiară…Este însă binevenită preocuparea celor de la nivelul Comisiei Europene de a găsi nişte soluţii. Inclusiv propunerea mea, de a etala cele două preţuri pe alimente, respectiv preţul de intrare şi cel de ieşire din magazine, şi aici am înţeles că sunt nişte discuţii, că se pot eluda anumite taxe care sunt în magazin, aşa că ne gândim serios să emitem un astfel de act. Dar nu este suficientă stabilirea unui contract unic dintre producătorul de materie primă şi procesator, trebuie avut în vedere şi lanţul de distribuţie, acolo este marea problemă legată de transferul de profit şi de valoare.

Cât din fondurile europene reuşesc să acceseze agricultorii şi fermierii români? Stadiul contractărilor pe proiecte europene este de peste 50%, iar ca valorificare efectivă, undeva peste 10%. Sunt foarte multe contracte în derulare. La DADR avem o valorificare foarte bună, numai anul trecut am dat peste 2,4 miliarde de euro. Este adevărat că există şi probleme pe care le întâmpină beneficiarii sau, invers, sistemul bancar. Mai există şi imperfecţiunea în lucru a instituţiilor noastre. Vrem să eliminăm cât mai mult aceste piedici şi să scurtăm drumul de la contractare la implementare.

Există o controversă în ceea ce priveşte plantele modificate genetic. De ce pro şi de ce contra?
Contra din prostie şi pro pentru că e necesitate. Să nu uităm că, în lume, marile puteri agricole au crescut fenomenal în ultimii ani prin introducerea acestor mari descoperiri. De altfel, nu este vorba de o modificare genetică. Modificarea genetică se petrece în fiecare zi, inclusiv prin metodele clasice de ameliorare. Este, de fapt, o metodă modernă de ameliorare a unor caractere la unele soiuri, la hibrizi, la plante, inlcusiv la animale. În lume, toate ţările care aplică aceste tehnologii sunt mari puteri agricole şi extrem de puternice pe piaţă. În Europa, problema asta nu a fost şi nu este suficient de bine explicată, dar, în aceleşi timp, s-a şi jucat ca o carte politică. Atunci când politica îşi face loc în anumite lucruri, mai ales în ştiinţă şi biologie, nu aduce decât prejudicii. Dacă mi s-ar pune pe masă alimente din soia modificată genetic, sau alte plante, nu aş avea nicio reţinere să le mănânc, eu şi familia mea. Ştiu ce înseamnă o descoperire şi ceea ce va însemna noua revoluţie verde în agricultură, fără de care nu vom putea evita aceste scumpiri din pieţe.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (februarie 7th, 2011 at 08:55 )

asta e slugoiul americanilor el a adus si poluatorul Smithfield in Timis, la banii pe care ii umfla de la aia credem ca ar papa si rahat!!! vai de tara asta cu asemenea tradatori

ADN a spus: (februarie 7th, 2011 at 09:48 )

eu cred ca deja le-ai mancat!

alin a spus: (februarie 7th, 2011 at 10:57 )

Toata tarile din UE au interzis importurile de seminte de cereale modificate genetic din SUA. Evident noi suntem mai cu „mot”. Acum citeva saptamani aparuse tot aici un articol in care se spunea ca Romania cere UE aprobarea cultivarii unor astfel de seminte. Cred ca ne-am timpit de tot ca popor! Aveti mai jos un link catre un documentar ca sa vedeti cam ce inseamna semintele modificate genetic, cum se obtin, care sunt companiile care le produc si cine le promoveaza.

http://filmedocumentare.com/viitorul-alimentatiei/

MIRKO a spus: (februarie 7th, 2011 at 12:20 )

da, „rahat- romanesc” cu apa rece ai degusta domle ministru?
dupa cum se stie ai lucrat la o companie americana pe profil de cercetari in domeniul modificarii genetice a plantelor, si ai in derulare prin membrii familiei contracte de peste 2,5 milioane de euro.
i va spun fratii mei> daca ar fi dupa ciocoflenderii astia, am manca toate mizeriile lor. poate ca generatia noastra mai „pupa” ceva bunatati eco( miere de la munte, etc) da ‘ copii nostrii, daca nu ne opunem ferm acestor experimente tampite, vor degusta…PASTILE !
vai tie musiu tabara, te credeam candva un om onest, pana nu ai dat de …BANI americani!
vai , vai, vai !

Marina a spus: (februarie 7th, 2011 at 15:14 )

de ce publicati interviuri cu asemenea profitori care fac bani cu galeata si tradeaza tot ce mai poate fi tradat in tara asta! Tabara asta mai poate??? nu i-au ajuns manevrele de la Statiunea de cercetari agricole de la Lovrin si dolareii umflati pe filiera Smithefield??? sa iti fie rusine, bai portocaliule

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.