UCM Reşiţa va continua să joace atât în Liga Naţională, cât şi şi în Cupa Cupelor, dar sub denumirea de UCM HC Caraş-Severin. Decizia a fost luată după o implicare mai mare a autorităţilor judeţene.
La doar o zi după anunţul oficial făcut de fostul preşedinte al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, care spunea că echipa de handbal se va retrage din toate competiţiile, autorităţile judeţene au găsit o soluţie. Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a avut o întrevedere cu reprezentantul UCMR, Ion Zamfirescu, şi conducerea clubului sportiv. Astfel s-a hotărât menţinerea echipei în competiţie, dar sub denumirea de UCM HC Caraş-Severin. Conducerea clubului negociază cu fiecare jucător prelungirea contactului, iar partida de vineri cu HC Odorhei se va disputa conform programării, de la ora 20, în oraşul de pe Bârzava.
Comentarii prin facebook