Teoretic, romanilor le merge bine

Câştigul salarial mediu nominal net a a ajuns, în decembrie 2010, la 1.496 lei, fiind cu peste opt procente mai mare decât în noiembrie şi cu 1,3% mai mare faţă de decembrie 2009. Cele mai mari salarii sunt în activităţile de intermedieri financiare, iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante.

Institutul Naţional de Statistică precizează că, în activităţile de intermedieri financiare, câştigul salarial mediu net a fost de 4.100 lei, în timp ce în hoteluri şi restaurante, acesta a fost de numai 856 lei. În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, dar nu şi învăţământ. Cea mai mare creştere a avut loc în administraţia publică, unde câştigul salarial a crescut cu 14,1% ca urmare a acordării, în unele instituţii publice, de premii ocazionale. În învăţământ, scăderea cu 3,2% a câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă a fost cauzată de plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv de plata, în noiembrie, a sumelor din alte fonduri ori pentru perioade anterioare. În decembrie 2010, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în creştere faţă de noiembrie în toate activităţile din sectorul economic. La sfârşit de an, angajaţii au primit prime de vacanţă, prime de sărbători ori ajutoare băneşti, sume din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi plăţi din realizările de producţie ori din încasări mai mari. Cele mai mari majorări ale câştigului salariale s-au operat în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor farmaceutice, intermedieri financiare, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia cărbunelui. (sursa foto: arhivafoto.ro)

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situația creată de fumul care a acoperit Timișoara în ultimele două zile a dus la convocarea, vineri, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. În urma analizarii datelor existente s-a concluzionat că problemele au apărut în urma unui incendiu de vegetație în Serbia, fumul fiind purtat de vânt spre zona Timișului și a Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumul din Serbia a convocat autoritățile în ședință. Populatia, sfătuită să stea în casă
Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.