Flavius Boncea si Oscar Berger, decorati de Regele Mihai I

Timişorenii Flavius Boncea şi Oscar Berger au primit, miercuri, „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

La eveniment au luat parte o serie de personalităţi, printre care Principesa Margareta şi Principele Radu Duda, care au ţinut să fie martori ai momentului în care Flavius Boncea şi Oscar Berger, alături de alţi şase distinşi susţinători ai monarhiei, au primit „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”. „Sunt mândru pentru distincţia care mi-a fost acordată de Majestatea Sa Regele Mihai. Cred însă că cea mai mare dreptate s-ar fi făcut după Revoluţia din 1989, dacă în România ar fi fost instaurată monarhia constituţională, care ar fi dat alte perspective poporului român. Am susţinut mereu că monarhia constituţională, cu Regele Mihai în fruntea României, ar fi fost cea mai bună şi cea mai corectă variantă pentru toţi românii”, ne-a declarat Flavius Boncea. Oscar Berger este patronul publicaţiei „Timişoara”, în care susţine cu fervoare acţiunile Regelui Mihai I şi ale Casei Regale. În prima publicaţie cu adevărat liberă după Revoluţia din 1989, Oscar Berger a publicat multe articole de susţinere a Casei Regale şi a făcut o serie de suplimente memorabile despre Regele Mihai I. (foto: Constantin Duma)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

ares13 a spus: (mai 12th, 2011 at 09:53 )

Oare in ce limba au vorbit ca regele nu prea stie bine sa vorbeasca romana?????

vodka a spus: (mai 12th, 2011 at 09:57 )

Darrr nici aurrolacul nu stie sa vorrrbeste rrromaneste ….

costa a spus: (mai 12th, 2011 at 10:09 )

mari oameni. felicitari lui flavius si oscar, doi monarhisti adevarati! cine ii injura e un frustrat, pentru ca monarhia ne-ar fi putut scoate din rahat.

doru ionescu a spus: (mai 12th, 2011 at 10:18 )

Ares13 si Vodka, sunteti niste babuini!

berta a spus: (mai 12th, 2011 at 10:25 )

bineee flavius!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! bravo oscar!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Georgeta a spus: (mai 12th, 2011 at 10:54 )

Bravo!

regele sosetelor a spus: (mai 12th, 2011 at 12:17 )

sa traiasca monarhia. numai astia ne mai pot duce la liman. felicitari celor doi barbosi monarhisti, chiar meritau distinctia!

vodka a spus: (mai 12th, 2011 at 13:19 )

Daca pana acum preferam monarhia oricarui maimutoi de presedinte, acum m-am lamurit. Cel putin cu Mihai. Boncea o fi mare monarhist, dar in acelasi timp jigneste si insulta zilnic un oras intreg din pozitia lui de purtator de cuvant al primariei. Practic, putem spune ca Regele a premiat si decorat minciuna si nesimtirea. Rusinos!

Melinda a spus: (mai 12th, 2011 at 13:49 )

Felicitari Flavius!

rachie a spus: (mai 12th, 2011 at 14:30 )

ba vodka, de ce e nesimtit boncea? nesimtit esti tu si cloaca ta fesenista! ordinarule!

claudiu a spus: (mai 12th, 2011 at 14:43 )

bine flavius! sa moara fraierii de ciuda! forzza boncea!!!!

un membru a spus: (mai 12th, 2011 at 15:34 )

„pimaiea timisoaa”
Si apropo, in ce calitate este d-nul consilier Catana, actionar in firma MG Building (firma fiului lui Ciuhandu)? Si drogata aia ce se da drept purtator de cuvant al PNTCD, gacica lu Boncea? Aaaaaaaaaa e o AFANCERE in familie, m-am prins.
Bravo, tot asa.

monarhista a spus: (mai 12th, 2011 at 20:58 )

Draga jurnalistule ! Daca abordezi orice teme, dar mai ales Monarhia, ar trebui sa te documentezi, daca nu poti temeinic, macar sa dai o spoiala ! Citez din articol ‘Principele Duda si Principesa Margareta”, pai mai baiatule, acest Duda este de doar o…duda, Principesa Margareta este mostenitoarea , el eventual poate deveni „Print Consort”, decamdat este doar Principe, iar a-l pune inaintea Principesei este o mare jignire, pentru care din pacate nu poti fi pedepsit, daca eram o Monarhie, probabil gestul tau ar fi fost considerat un act de „Les Majestate”.
Mai cititi si voi un pic inainte de a scrie !

alina a spus: (mai 13th, 2011 at 11:54 )

ce-ar fi sa i-o sugeti putin lui boncea sa vedeti cum e cu pimaia… retardatiilor!

duda a spus: (mai 13th, 2011 at 19:49 )

Mai, voi cu limbajul asta va dati mari monarhisti?

Dragan a spus: (mai 14th, 2011 at 17:10 )

Vodka & Un membru: Am impresia ca sunteti doi ziaristi ratati, care mor de ciuda si va ascundeti in spatele anonimatului, pentru ca nu aveti curajul sa spuneti in fata ceea ce credeti. sinteti foarte ieftini.
are 13 – esti foarte, foarte, foarte imatur.
alina – e jenant ceea ce ai scris. nici lui Boncea nu cred ca-i convine.
Cat pentru Boncea & Berger – felicitari! Sunt milioane care nu vor ajunge in viata lor sa fie onorati in felul asta. Iar unii dintre ei stau si arunca cu laturile care ies din fierea lor ce crapa de invidie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați
În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai mult decât o alegere politică — este o șansă de a îndrepta România către un viitor integru și prosper. Ce opțiuni avem? Dacă analizăm candidaturile principale, devine evident că fiecare dintre contracandidații săi vine cu bagaje semnificative care ridică întrebări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Top