Printr-o decizie a primarului Gheorghe Ciuhandu, Ioan Holender a devenit recent „ambasador onorific al municipiului Timişoara pentru susţinerea şi promovarea candidaturii municipiului Timişoara la titlul de Capitală culturală europeană”. Fostul director al Operei din Viena este ambasadorul unui oraş cu pieţe frumoase, traversat de un canal Bega redevenit navigabil cu ajutorul unor proiecte europene. Ioan Holender mai este ambasadorul parcurilor aranjate, dar şi al celor nearanjate, cum e Parcul Copiilor. Fără să-şi dorească acest lucru, prin grija unei găşti de politicieni şi arhitecţi de tristă amintire, domnia sa mai este şi ambasadorul onorific al aberantei construcţii de sticlă din apropierea clădirii Operei, „Acvariul”, dar şi al palatelor ţigăneşti ce vor trona timp de un an în capitala culturală europeană, prin 2019. „Cea mai mare porcărie şi infamie şi lipsă de gust şi nu pot să cred că e posibil că în dreapta Operei sau a Teatrului Naţional s-a făcut acea porcărie, nu ştiu cum să-i spun, să descriu peretele ăla prin care au distrus piaţa, peretele ăla către Castelul Huniade. Asta este o ruşine. O altă ruşine este că nu s-au găsit mijloace oficiale, legale, ca să oprească distrugerea ruşinoasă a unor străzi din acest oraş, ca de exemplu strada unde m-am născut eu, Trandafirilor, cu aceste case ale unor concetăţeni, care trăiesc în acest oras si cărora li se dă posibilitatea de a face ce vor”, şi-a vărsat amarul Ioan Holender în presa locală. Dar cine sunt cei care “AU distrus piaţa”, dacă nu şi cei care l-au făcut pe maestrul Holender ambasador onorific? De câte ori trec pe lângă acea enormitate arhitecturală, îmi amintesc că, pentru ca „porcăria” să existe, au pus umărul o grămadă de oameni politici ce, până la o probă contrarie (pe care n-o caută nimeni), nu sunt nici corupţi, nici inconştienţi, ci doar în funcţie, bine-mersi.
Pe vremea când era condus de preşedintele Dan Ioan Şipoş (PSD) şi de vicepreşedintele Constantin Ostaficiuc (PD), Consiliul Judeţean Timiş a dat autorizaţie de construcţie pentru „acvariu”, încadrându-se într-o lege care spunea că toate centrele municipiilor sunt supuse autorizării arhitecţilor consiliilor judeţene. Ctitoria îl are însă ca autor moral pe fostul consilier APR, PNL şi PNŢCD Sergiu Ştirbu, proprietar, la acea vreme, al spaţiului din pasaj. Spaţiul a fost vândut actualului investitor „la pachet” cu diligenţele ce trebuiau făcute pentru ca, finalmente, clădirea să fie autorzată. Presa timpului a scris cum liberala Norica Nicolai, prietenă a familiei Ştirbu, a făcut lobby la senatorul de Cenad Viorel Matei (PSD), pentru ca aleşii social-democraţi să nu-i pună beţe în roate în cele două consilii unde a trecut cazul la autorizare, responsabilitatea legală a CJT fiind suspendată după şase luni, procedura de autorizare trecând din nou în curtea primăriei şi CL. Au urmat, din partea municipalităţii, o joacă de-a demolarea, contestări în Justiţie şi mai multe sesiuni de zbuciumuri în plenurile celor două legislative locale despre cum să scăpăm de construcţia considerată „porcărie” chiar de către ambasadorul onorific al Timişoarei, Ioan Holender. În 2009, CJ Timiş propunea CL Timişoara dărâmarea cubului, după cumpărarea acestuia de la actualul proprietar. Corect, să se ia toate măsurile pentru a închide acest cerc incredibil de decizii mai mult decât suspecte, dar care, până la proba contrarie (pe care, repet, n-o caută nimeni), nu sunt nici acte de corupţie, nici de gravă deteriorare mentală, ci doar acte de prost gust.
Poate că istoria sau DNA vor reţine pentru posteritate cum o administraţie municipală oferă în concesiune un spaţiu ultracentral, apoi îl vinde posesorului contractului de concesiune, Sergiu Ştirbu. Acesta îl vinde firmei lui Dan Azgur, care ridică „frumuşeaţă” de „acvariu” cu acceptul unor aparate funcţionăreşti locale şi judeţene, care se dau „bătute” şi se oferă să cumpere cu bani pe cât de grei, pe atâta de publici ce au oferit cândva la un preţ aproape modic spre concesiune. Nicio problemă. Şi aşa să fie, oraşul merită să se termine odată şi-odată cu acest episod urât, dar n-ar fi mai de bun simţ ca acei care se simt cu musca pe căciulă să nu mai ridice de la casierie sporurile alea de câte un miliard, să se compenseze pierderea cauzată de răscumpărare? Bine, glumeam, nu poţi să le faci aşa ceva oamenilor. Nici măcar să-i sancţionezi electoral. Pe cine să sancţionezi? Că aproape toţi cei implicaţi în vreun fel sau altul în această „porcărie” nu numai că n-au fost traşi la răspundere, dar la anul vor mai cere o dată votul pentru încă un mandat în fruntea oraşului şi judeţului.
Comentarii prin facebook