Ciuhandu: Descentralizarea e doar o poveste

PNŢCD Timiş nu priveşte cu ochi buni descentralizarea atât de discutată de actuala guvernare. Primarul Gheorghe Ciuhandu e tranşant: conceptul nu poate fi pus în practică, aşa cum este gândit în prezent.

Gheorghe Ciuhandu spune că Poliţia Locală nu poate angaja nici măcar un singur poliţist dintre cei disponibilizaţi. „Acest concept de descentralizare e mai mult o gogoriţă. Se doreşte reorganizarea poliţiei locale. Trebuie să dea în jur de 10.000 de poliţişti afară din sistemul Internelor şi vor să-i trimită către poliţiile locale, care să îi preia şi să îi plătească. Noi nu putem să îi preluăm la mijlocul anului, fără a avea prevăzut în buget. La Timişoara, toate posturile prevăzute la Poliţia Locală sunt ocupate”, afirmă edilul şef. Descentralizarea administrativă nu e decât o poveste. În realitate, autorităţile locale sunt obligate să suporte, din bugetele proprii, tot felul de cheltuieli pe care nu şi le pot permite. „La capitolul termoficare, guvernul nu va mai da ubvenţii pentru combustibil, astfel că autorităţile locale trebuie să găsească soluţia de finanţare a subvenţiilor sau, dacă pot, să egalizeze preţul de furnizare cu cel de facturare, ceea ce ar însemna peste 320 de lei gigacaloria, în medie, pe ţară. Acesta este pe care mulţi nu şi l-ar permite”, spune Ciuhandu. Acesta vorbeşte şi despre o aberaţie locală a descentralizării. „Regiunea trebuie să descentralizeze conducerea centrală. Se transferă decizia de la centru la regiuni, iar aparatele ministeriale se pot reduce de la 1.000 – 2.000 de oameni, la 50, 60 de oameni, căci aceştia ar fi transferaţi la regiuni, care ar prelua foarte multe competenţe. Noi pentru aceasta pledăm. Dar ei merg acum pe tot felul de aberaţii. În Arad vor să creeze un superjudeţ Banat-Crişana, la modul interesat, căci Aradul fiind în mijloc, între Timişoara şi Oradea, ar trebui să devină capitală. Sunt aberaţii, nu se discută serios despre aceste lucruri”, afirma primarul Timişoarei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Adi a spus: (iulie 13th, 2011 at 20:28 )

Interesant cat de destept devine Ciuhandu cand e vorba de treaba altora dar pe a lui habar nu are sa o faca sau nu vrea!!!

Cosmin a spus: (iulie 13th, 2011 at 23:47 )

A iesit si ursul asta de la hibernare si se apuca sa isi dea si el cu parerea despre unele lucruri care ii depasesc cu mult inteligenta

@ adi&cosmin a spus: (iulie 14th, 2011 at 11:08 )

mai baieti, nu ii ajungeti nici la jumatatea IQ-ului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.