Ilie Sarbu vrea sa fie bun pentru a fi “ejaculat”. La presedintia CJ Timis

Motto: „În PSD dacă nu eşti bun, te ejaculează.” (Marian Vanghelie)

După o bună perioadă de timp în care a fost interesat de filiala Timiş a PSD ca un eschimos de bursa de pe Wall Street, fostul „prezident” revine în plan local. Cu o lovitură de mantă. Printr-un comunicat de presă, el s-a arătat extrem de „îngrijorat” de situaţia în care se află liderul CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de un conflict de interese, iar mai nou, cercetat, se pare, şi de DNA. „Îngrijorarea” lui Sârbu ar putea stoarce şi lacrimi, dacă ar fi de un gram adevărată. În fapt, senatorului i se cam fâlfâie de soarta lui Ostaficiuc. Prin această ieşire din amorţeală, el ţinteşte alte capete. E vorba de liderii PSD Timiş, care, într-adevăr, nu prea au crâcnit la scandalul în care sunt implicaţi Ostaficiuc şi familia lui. Intervenţia lui Sârbu vine însă la mult timp după izbucnirea acestui scandal, perioadă în care şi socrul lui Victor Ponta a tăcut în păpuşoi. Sârbu a părăsit o filială în care care mocneau mai multe focare de infecţii. O perioadă se părea că totul merge bine. Ulterior, grupuri de interese din afara partidului (cel puţin unul lăsat de Sârbu) au început să intervină mai mult sau mai puţin accentuat în deciziile filialei. Grupuri de interse care roiesc în general în jurul banilor din Primăria Timişoara, ca să fie clar. Unii lideri ai filialei sabotează chiar şi înţelegerile din cadrul USL Timiş. Alţii, „plângăcioşii”, n-au altceva mai bun de făcut decât să facă tot felul de pâre la Bucureşti. Ultimul scandal în care a fost implicată filiala a fost cel legat de fostul senator Viorel Matei. S-a încercat demiterea acestuia din partid pentru o acţiune a asociaţiei patronale din agricultură pe care o conduce. Se pare că printre cei care au încercat ejacularea, pardon ejectarea, lui Matei s-a numărat chiar Ilie Sârbu. Culmea, fost prieten la cataramă cu Matei. Şi totuşi, ce vrea Ilie Sârbu? Prin ultimele sale acţiuni, el pare să confirme zvonurile potrivit cărora ar vrea să se întoarcă în Timiş. Exact în postura de candidat al USL la funcţia de preşedinte al CJ Timiş. De altfel, el a mai candidat la această funcţie şi în 2008, când a pierdut în faţa lui Ostaficiuc. Ca atare, el trebuie să demonstreze acum în partid că e „bun”. Socoteala este însă inversă decât a enunţat-o Marian Vanghelie. Sârbu vrea să fie bun nu pentru a nu fi „ejaculat”. Din contră, el se aşteaptă să fie „ejaculat” în postura de candidat la CJ Timiş. Numai că ar mai trebui să fie de acord şi filiala pe care a părăsit-o în momente grele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Preafericitul Petru a spus: (iulie 6th, 2011 at 16:19 )

Jos palaria, domnule Ino. Este cel mai bun editorial pe care l-am citit, pana acum. Pana si logica si argumentatia este una fina, corecta, adevarata si pe masura intamplarilor. Asa ca nu pot sa va felicit pentru ”surse„ si cultura generala. Este clar ca noi, cei de la PSD, stim bine si simtim ca raspopitul vrea sa se intoarca. La fel de bine stim ca Grindeanu ii da sifoane nonstop lui ILie cu tot ce misca. La randul sau, Ilie ii da lui Grindeanu directive, pe care Sorin le pune in aplicare si le scapa in public prin stiti dvs cine! Un fost ziarist, care are acum un blog de stiri. Si el se face ca scrie, dar degeaba. Se vede de la o posta ca e facatura! Revenind la cele scrise de dvs, asa e: Ilie a vrut sa-l dea afara pe Matei. L-a pus chiar pe Grindeanu sa-l sune si sa-i ia tensiunea, ba chiar sa-i spuna ca ”in sedinta voi vota impotriva, nea Matei”. Un labus! Cat despre grupurile de interese, da, aveti din nou dreptate: Cristescu si Primaria. Adica, Grindeanu si Primaria! Acum inteleg de ca nu va citeste Grindeanu. Initial, am crezut ca nu stie sa citeasca! Dar acum, m-am lamurit!

Raduku Toanca a spus: (iulie 6th, 2011 at 16:49 )

Domnu’ Ino, PSD Timis ar trebuie sa va multumeasca pentru ca le traduceti ce se intampla in filiagla! Iliuta a reluat fluxul cu Grindeanu care spune peste tot ca e ingrijorat si ca nu il vrea pe preotul-senator inapoi la carma. Tot Grindeanu il spoieste si il vrajeste pe Bojin care pricepe tot mai greu ce se intampla si confunda organizatia Timis cu Remetea Mare si cu Bazinul de Apa Banat. Craciunescu il tot acest timp face bani negri pentru zile albe sau cum era vorba aia veche??? Un fost ziarist ajuns acum pudelul lui Grindeanu si al Cristestilor si Mironestilor scrie tot ce ii comanda Iliuta prin Grindean. In calitatea mea de consilier local sunt gata din nou sa lucrez cu Iliuta asa cum am lucrat cu Raducanu Ion in 2008 si am reusit sa strang sume mari de cash. Cu prietenie, din insulele grecesti, Radukku Tzoanca.
PS Pana cum am ras 8 beri pana la noapte mai intra 5,6. Vin imediat sa pregatesc partidul de campanie!

Alex a spus: (iulie 6th, 2011 at 19:17 )

C…va politica mai mare decat Sirbu nu are judetu asta la un loc! PSD-istii ar trebui sa fie drept prosti daca i s-ar mai inchina popii dar nimic nu e iesit din comun la astia

un cetatean a spus: (iulie 6th, 2011 at 21:28 )

Nu i-a ajuns lu Sirbu cat a furat, vrea din nou la butoane, iar functii?

iulika a spus: (iulie 7th, 2011 at 11:57 )

ti-e frica ca ramii fara banii de la Bojin daca vine Sirbu la putere?!

aurel popescu a spus: (iulie 7th, 2011 at 13:25 )

Ptr cei care isi dau cu parere vreau sa spun un singur lucru. Studiez presa din Timisoare si acest ziar este cel mai bun. Comentariile rautaciase din partea diversilor frustati nu conteaza. Felicitari ptr editoriale si ptr informatiile oferite. In sfarsit un ziar unde comentariile sunt libere. bravo!

ticu florescu a spus: (iulie 7th, 2011 at 23:13 )

Aiurea, va laudati singuri!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.