Motocicliştii de la C.S. Dumbrăviţa au urcat din nou pe podium la Arad, unde a avut loc etapa a treia a Campionatului Naţional de Supermoto 2011 şi câte o etapă de campionat european şi balcanic.
Vlad Neaga, Bogdan Covaci şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu s-au descurcat foarte bine, deşi s-au luptat cu cei mai buni motociclişti din Europa. Vlad Neaga (11 ani) a urcat pe prima treaptă a podiumului în Campionatul Naţional, iar în cel european şi balcanic a ocupat locul al cincilea la categoria Juniori Supermoto, clasa 85 cc. Competiţia nu a inceput foarte bine pentru puştiul legitimat la Dumbrăviţa, care a căzut zdravăn în calificări, când avea al doilea timp pentru grila de start. Echipa a reuşit să repare motocicleta, astfel că Vlad a plecat în cursă de pe poziţia a treia. Tot pe prima treaptă a podiumului a urcat şi Ionuţ Laurentiu Ciurescu (18 ani), care a câştigat secţiunea Scutere până la 70 cc., pe o Yamaha Aerox. Bogdan Covaci (16 ani) a terminat al treilea cursa, la categoria Supermoto 3, pe Honda CR F 250.
Comentarii prin facebook