Tehnic vorbind, viitorul clubului de fotbal Politehnica Timișoara atârnă de câteva variante de lucru, una mai imposibilă decât cealaltă. Plecând de la premisa că firma administratoare, BkP-ul lui Marian Iancu nu mai are bani să finanțeze sau să împrumute fotbalul de pe Bega, prima opțiune ar fi aducerea unui investitor nou-nouț, fie și pe filieră politico-administrativă. Cum Marian Iancu calculează valoarea de inventar a lui Poli la 22 milioane de euro, iar lăsarea din preț nu cred că ar coborâ sub 30% din această sumă, soluția vinderii acțiunilor BkP la societatea care administrează clubul pare imposibilă. Cine dă astăzi mai mult de 3 milioane de euro pe o astfel de afacere bugetofagă? Doar cineva venit cu pluta politică, care să deverseze în scopuri electorale bani obținuți facil în tot felul de combinații cu statul. Da, acum opt ani, pe vremea când a debarcat de pe apele PSD AEK-ul lui Toni Doboș, atunci se putea rezolva o astfel de treabă cât ai zice Gușă, Armaș, Șipoș sau AEM. Azi scena politică locală este atât de amestecată, încât nimeni nu va fi lăsat să scoată iepurele investițional din bască fără ca afacerea să cadă înainte de a începe. În cazul ăsta ce e de făcut? O a doua variantă de luat în calcul ar fi preluarea de către CJT și CLT a pachetului majoritar la club, treabă care, în mod evident, nu se va putea face fără a fi preluate și datoriile lăsate de BkP în contabilitatea clubului Poli. Ceea ce ar declanșa un val și mai mare de proteste la nivel politic în legislativele celor două instituții ale autorităților locale. Pornirea de jos, din Divizia D, cu o altă echipă care mai târziu să devină Poli ar fi o opțiune de avarie, cu condiția ca termenii contractuali ai înțelegerii dintre Asociația Membrilor Fondatori, condusă de Viorel Boiț, și clubul lui Iancu să permită mutarea numelui și a patrimoniului sentimental al echipei alb-violete la noul club. Ce vom face însă dacă Iancu are contract pe 3-5 ani cu Boiț și nu va vrea să renunțe la acest drept în folosul comunității locale cu care se războiește?
Mult prea ușor se vorbește în ultimele zile de desființarea echipei, ca și cum Poli și-a trăit istoria asta de 90 de ani ca Urziceniul sau Victoria Bărnești în mai puțin de un deceniu. Cine va fi responsabil pentru o astfel de nefăcută? Da, știu, Marian Iancu. E foarte comod să scăpăm de dureri de cap spunând că numai Marian Iancu e de vină. Și dacă ar fi așa, patronul BkP pleacă la București și eventual poate suferi dureri în fund de ce spunem noi, timișorenii. Dincolo de vina lui Iancu, pentru o eventuală desființare a clubului Poli vor rămâne responsabile autoritățile locale, cele care au știut să se spele pe mâini acordând milioanele alea de euro anual, făcându-se că nu e treaba lor ce se întâmplă după ce au semnat hotărârea de alocare a banilor. Tocmai de aceea, CLT și CJT au acum obligația să nu considere o opțiune desființarea clubului. Cu orice risc și fără răbufniri de orgoliu pe care până acum, cât a fost bine, nu le-au avut față de modul în care patronatul clubului a știut să gestioneze problema financiară de-alungul anilor. Abordarea de genul “nu negociem cu teroriștii” este nu numai ipocrită din partea autorităților locale, dar și criminală. La urma urmelor, cele nouă milioane de euro pompate în trei ani de CLT și CJT sunt printre puținele investiții făcute din ban public ale căror efecte benefice au putut fi văzute de zeci de mii de timișoreni în zilele când jucam cu Sahtior, cu Ajax, cu Anderlecht, cu Stuttgart, City sau Dinamo Zagreb. Pentru celelalte nu vom ști niciodată cât e comisionul perceput pentru ca autoritățile să închidă ochii dacă drumurile se sparg în primul an după inaugurare, câți bani se scurg aiurea în renovări scumpe de spații verzi sau cum vor consuma popii banii alocați de CJT pentru biserici.
Comentarii prin facebook