Din nou infrangere in Liga Balcanica

BC Timişoara rămâne fără victorie în Liga Balcanică şi după primul meci de pe teren propriu. Partida contra macedonenilor de la Torus KK Skopje s-a încheiat 74-72 în favoarea oaspeţilor.

Sala „Constantin Jude” a fost aproape plină marţi seară, fanii timişoreni ai baschetului sperând din tot sufletul că vor asista la prima victorie într-o competiţie europeană a favoriţilor lor. N-a fost însă aşa, meciul cu macedonenii de la Torus KK Skopje fiind pierdut în ultimele secunde, după un scenariu copiat parcă după meciul din etapa trecută, jucată în Bulgaria. Timişorenii au marcat cele dintâi puncte ale jocului, după care n-au făcut mare lucru în primul sfert, încheiat 21-23. Cel de-al doilea a stat sub semnul ratărilor de ambele părţi, astfel că macedonenii aveau un avantaj minim, 38-37. În sfertul al treilea, oaspeţii ajung să aibă chiar zece puncte avantaj, dar timişorenii revin şi egalează, 20-20. Ultimap parte a meciului a fost de infarct pentru spectatori. Jucătorii lui Predrag Badnjarevic intră tare în joc, îşi creează un avantaj de şapte puncte, după care se deconcentrează şi le permit oaspeţilor să revină. Mai mult decât atât, reuşesc să marcheze pentru 74-72 cu două secunde înainte de fluierul final. Archie încearcă o aruncare de la mijlocul terenului, dar ratează, astfel că timişorenii pierd al doilea meci în Liga Balcanică, o competiţie care pare să nu le fie deloc pe plac. (sursa foto: banatsport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

scm timisoara rugby

Restart în Liga Națională de rugby. Timișoara participă în play-off

Liga Națională de Rugby programează la finalul acestei săptămâni prima etapă din faza a doua a campionatului. Cele mai bune patru formații vor juca în șase foarte interesante etape, pentru a stabili configurația semifinalelor. Echipa bănățeană, singura din România doar cu victorii în 2022, debutează cu un meci pe teren propriu, împotriva lui Dinamo București....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restart în Liga Națională de rugby. Timișoara participă în play-off
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Centrul de producție Continental Automotive Timișoara are un nou director

Lucian Mărgineanu a fost numit în funcția de director al centrului de producție Continental Automotive din Timișoara. El îi urmează în funcție lui dr. Ralf Luchs, care a ocupat această poziție timp de cinci ani și care își continuă activitatea tot în cadrul companiei. Lucian Mărginean a condus fabrica germanilor de la Novi Sad în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de producție Continental Automotive Timișoara are un nou director

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ieri dimineața, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa între localitățile Lăpușnic și Bara, județul Timiș a fost atacat de 6 câini care i-au provocat multiple plăgi la nivelul corpului. Bărbatul a fost transportat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atacat de șase câini, un bărbat a ajuns la spital
Pe podul de pe Timiș de la Parța nu se va circula cu vehicule cu masa autorizată sub 7,5 tone, dar acesta nu va fi închis circulației, a decis Comisia de Circulație de la Consiliul Județean Timiș. Seceta din ultimele luni a scos la iveală ”fundația” pilonilor care susțin podul, aceasta fiind, de fapt, formată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe podul de la Parța, doar sub 7,5 tone. CJT vrea ”pensionarea” acestuia și transformarea în unul pietonal și pentru biciclete
Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au reținut doi bărbați, în vârstă de 20 și 34 de ani, bănuiți de furt . Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Hunedoara. În fapt, în data de 5 iulie, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați de un bărbat, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tot felul de șmecheri. Doi hoți spuneau că strâng bani pentru sinagogă, dar au fugit cu banii victimelor
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru proiectarea Traseului Revoluției. Câștigătoare a licitației este o societate din București, cu doi angajați în cursul anului trecut. Q-Group Proiect SRL va avea la dispoziție nu mai puțin de 21 de luni pentru această etapă a proiectului finanțat din PNRR. Societatea amintită va întocmi documentația obiectivului de investiție „Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate începe proiectarea pentru Traseul Revoluției. Realizator, o firmă din București
Timișoara e la un mic pas de a pierde din nou Pădurea Verde pentru că nu a fost făcut un studiu de fundamentare în vederea transformării în parc-pădure, atrage atenția viceprimarul Cosmin Tabără. El e din nou ”rebel” și spune că pentru alegerea celui care ar urma să fie numit ”grădinar șef” al orașului s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Tabără trage din nou la răspundere actuala administrație a orașului:  Concursul pentru grădinarul șef, mai important decât proiectul pentru Pădurea Verde
Top