Glanda tiroidă, în formă de „fluture”, este localizată la nivelul gâtului, în regiunea cervicală anterioară. Tiroida cu ajutorul iodului preluat din alimente sintetizează hormonii tiroidieni – triiodotironina (T3) și tiroxina (T4), care sunt stocați și eliberați de aceasta atunci când este necesar.
Hormonii tiroidieni sunt indispensabili pentru dezvoltarea normală a creierului, mai ales în primii trei ani de viață, când deficitul lor (hipotiroidism congenital) poate duce la dizabilități intelectuale. Hormonii tiroidieni sunt de asemenea implicați în cresterea și dezvoltarea normală a copiilor, afectează pulsul şi tensiunea arterială, nivelul de colesterol, nivelul energetic, tonusul muscular, văzul, starea psihică şi multe altele.
Tiroidita autoimună, numită și tiroidită Hashimoto, este o afecțiune inflamatorie cronică, în care sistemul imun nu recunoaște glanda tiroidă ca fiind un organ „self” și produce anticorpi împotriva acesteia. Atacul imun asupra glandei tiroide se realizează atât prin autoanticorpi, cât și prin limfocitele T, ducând în final la distrugerea celulelor tiroidiene și alterarea funcției tiroidiene, cu deficit de hormoni tiroidieni sau hipotiroidism.
Cauza exactă a bolii nu se cunoaște, dar boala are o componentă genetică – apare la mai mulți membri ai familiei și este asociată cu alte boli autoimune, ca diabet zaharat tip I, boala Addison, hipoparatiroidism, vitiligo, anemie pernicioasă, afecțiuni ale țesutului conjunctiv (poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic, sindrom Sjogren) și boală celiacă. În apariția bolii se pare că sunt implicați și alti factori, care afectează integritatea glandei ca: intervenții chirurgicale, distrugerea țesutului tiroidian cu iod radioactiv, alte procese inflamatorii sau tratamentul prelungit cu iod în gușele sporadice. Boala este de 5 – 10 ori mai frecventă la femei decât la bărbați și de obicei apare la vârsta de adult.
Simptomele și semnele din tiroidita autoimună sunt destul de nespecifice, fiind atribuite frecvent înaintării în vârstă, și anume: oboseală, ușoară creștere în greutate, intoleranță la frig, somnolență, constipație, piele și păr uscate, edeme ale pleoapelor, mâinilor și picioarelor, crampe musculare, scădere a atenției, depresie, creștere a colesterolului. Cu cât hipotiroidismul este mai sever cu atât tabloul clinic se intensifică, apar edeme la nivelul ochilor, scade frecvența cardiacă (pulsul) și apare insuficiența cardiacă, iar în final coma mixedematoasă. Alte simptome și semne: umflarea glandei tiroide cu apariția unei guși tiroidiene, care comprimă esofagul și produce dificultate de înghițire, inițial pentru alimentele solide, apoi și pentru lichide, comprimă traheea și laringele, cu apariția răgușelii și a tusei. O mică parte din pacienții cu tiroidită Hashimoto evoluează către faza de hipertiroidism numită „Hashitoxicoză”.
Diagnosticul de tiroidită Hashimoto se realizează pe baza simptomatologiei prezentate anterior, a examinării glandei tiroide, a istoricului familial și nu în ultimul rând pe baza investigațiilor paraclinice. Se determină anticorpii anti-tiroidperoxidază (anti-TPO), care sunt crescuți, TSH-ul și hormonii tiroidieni T3 și T4. De asemenea, ecografia de tiroidă ajută la punerea diagnosticului.
În ceea ce privește tratamentul, trebuie să știm că nu există tratament curativ al bolii. Medicația de substituție hormonală ameliorează simptomele și semnele de hipotiroidism. Fără medicație hormonală, tiroida nu va putea să mențină un nivel hormonal normal și astfel simptomele și semnele de hipotiroidism se vor înrăutăți.
De reținut este faptul că pacienții cu tiroidită Hashimoto trebuie să efectueze vizite repetate la medicul endocrinolog, precum și determinări periodice ale hormonilor tiroidieni. Tratamentul hormonal se va ajusta periodic, în funcție de nivelul hormonilor tiroidieni. În ultimul timp, la noi în țară s-a observat o creștere a numărului de pacienți cu tiroidită Hashimoto, luându-se în discuție aportul crescut de iod, precum și o asociere a acestei afecțiuni cu urticaria.
Comentarii prin facebook