CJ Timis spune „pas” in privinta preluarii lui Poli?

Cumpărarea întregului pachet de acţiuni al lui Poli de către Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara pare să devină aproape imposibilă. Pe site-ul CJ Timiș a fost postat, miercuri, un comunicat din care reiese că Marian Iancu nu a respectat, aşa cum era înţelegerea, termenul de depunere a dosarului în vederea cesionării întregului pachet de acţiuni. Marian Iancu ar fi trebuit să facă acest lucru până miercuri, la ora 12, iar dosarul depus la autorităţile locale ar fi trebuit să ofere garanţia evidentă că Poli nu va avea probleme de licenţiere. Aşa cum ne-a mai obişnuit şi cu alte ocazii, Marian Iancu nu s-a ţinut de cuvânt, lăsând să se înţeleagă că lucrurile în cadrul clubului nu sunt chiar în regulă. „SC FC Timişoara SA nu a respectat termenul de depunere a dosarului în vederea cesionării întregului pachet de acţiuni către autorităţile locale”, este mesajul transmis de conducerea CJ. (sursa foto: www.prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

unu a spus: (martie 28th, 2012 at 14:51 )

ce v-am spus ca nu se va realiza nimic! s-a intamplat exact cum au vrut de la inceput politicienii! Au fost doar eschive politice! S-a tergiversat intentionat pana in ultima clipa, sa nu se mai poata face nimic!
Decat sa se dea bani pentru echipa,…. mai bine sa moara Poli!
acum ca nu se vor da bani la poli sa vedeti ca acei bani se vor regasi in spitale , vor fi parcuri, vor fi parcari, nu va mai fi nicio groapa pe sosele, etc… da da, asa va fi…!
Sunt curios daca vestita galerie va lua atitudine?!

baba dochia a spus: (martie 28th, 2012 at 15:10 )

ce eschive politice, cand iancu nu e in stare sa prezinte un dosar elocvent? sa vina si sa spuna cat trebuie sa plateasca orasul. asta e un infracftor de drept comun. nu spun ca politicienii sunt niste sfinti, dar iancu e un escroc ordinar, care vrea sa ne jupoaie de vii acum.

unu a spus: (martie 28th, 2012 at 15:26 )

iancu nu e bun ca el ne-a pus pe harta fotbalului european?! ca am eliminat detinatoarea cupei uefa, ca am fost de doua ori vicecampioni(poli niciodata in istorie nu a trminat pe locul doi), macar el a avut rezultate in fotbal pe cand trepadusii astia de politicieni nu au avut si nu vor avea rezultate in niciun domeniu!

sorana a spus: (martie 28th, 2012 at 15:30 )

iar pentru asta noi trebuie sa ne vindem organele sau sa i le donam lui si sa le vinda pentru a tine echipa? din cate stiu eu, locul 2 nu se premiaza. a prins un culoar excelnt in ultimii ani, cand nu a castigat nimic, dar nimic. ok, locul 2 e de luat in seama, dar… acolo sunt alte probleme, in care nu cred ca un om normal sau o institutie s-ar baga

unu a spus: (martie 28th, 2012 at 15:45 )

cei de la cluj, ploiesti, bucuresti, severin, pitra neamt, targu mures etc. unde echipele de fotbal sunt sustinute de autoritati, si se construiesc si stadioane noi, nu sunt nevoiti sa-si vanda organele??? Hai sa fim seriosi! Noi avem cei mai slabi politicieni din toata tara! A trebuit sa vin un mitic si sa faca la timisoara cele mai mari performante ale clubului,.. ar trebui sa aducem pe altcineva si la conducere orasului si judetului sa ne gospodareasca mai bine ca noi nu suntem in stare de nimic! Auzi cica „fruncea”! si cand e sa facem ceva nu suntem instare!

t.s.g. a spus: (martie 28th, 2012 at 15:50 )

las ca-i mai bine asa… iubitorii de fotbal din timisoara o sa se uite la televizor toata ziua la fosta echipa a lui valentin ceausescu(steaua)!

sorana a spus: (martie 28th, 2012 at 15:54 )

bine mai, aveti dreptate, daca o vreti la modul fortat. am si eu insa niste nedumeriri. cate abonamente au cumparat marii fani timisoreni pentru sezonul asta? va spun eu, sub o mine. sub o mie! intelegeti? pentru ce naiba sa dai bani cu nemiluita? pentru orgoliul banatenilor sau al locuitorilor de aici? sa fim seriosi. am vazut cateva exemple de orase care au echipe in primul esalon. pai fratilor, voi nu ati inteles ceva. situatie de la timisoara e de o mie de ori mai complicate. niciunul din acele orase nu au un marian iancu in dotare. daca e asa de corect, de ce nu a depus doasarul? e clar ca lumina zilei ca sunt probleme mult mai multe decat cele pe care le stim.

sorana a spus: (martie 28th, 2012 at 15:59 )

va spune ceva? echipele astea au suporteri adevarati. noi, de cand e iancu, am ajuns la nivelul gloriei bistrita sau cehalaului.
In liga a patra din Anglia Bradford City (pe locul 1) are o medie de 10.145 de spectatori pe meci in acest sezon. In liga a treia : Sheffield W- media este de 20.902 iar Sheffield U.-18.078 spectatori In liga a doua : West Ham -media 30.370 iar cea mai scazuta este la Petreborough United cu o medie…

unu a spus: (martie 28th, 2012 at 16:01 )

o mie de abonamente pt liga 2 in romania e foarte mult!.. sa nu uitam ca in divizia A am fost ani la rand echipa cu cei mai multi spectatori la meciuri! si daca s-ar lua licenta am fi din nou echipa cu cei mai multi spectatori!
sunteti niste gunoaie de politiceni locali ,nu sunteti buni de nimic sa nu m-ai vb de cum arata orasu nostru de „5 stele ” cum va laudati !

t.s.g. a spus: (martie 28th, 2012 at 16:04 )

Poli timisoara a fost singurul lucru cu care se mai putea mandri un banatean! acum si cu asta sa terminat!… pacat!

sorana a spus: (martie 28th, 2012 at 16:07 )

esti aberant si rautacios. nu sunt politcian, ci un suporter. nu ai inteles absolut nimic din ce am spus, asa ca am impresia ca imi pierd vremea daca ma pun sa-ti explic niste lucruri. iti spun insa ca nici mie nu imi plac politicienii, dar in situatia data e greu sa-i acuzi, pentru ca nu au cum sa semneze cu iancu. asta ar insemna sa intre la puscarie. treaba ta daca iti place de iancu, asta nu inseamna insa ca vorbim de un sfant. invata sa te exprimi cand vorbesti cu alti oameni sau tine-o tot asa daca crezi ca esti ok. sa nu uit… sa-ti cumperi abonament daca tot esti un mare polist. eu am asa ceva.

regele a spus: (martie 28th, 2012 at 16:25 )

sa se duca draqu ostaficiuc si cu orza ca nu au fost instare decat sa fure pt ei pt echipa nu fac nimic. astia doi se mandreau ca sunt salvatrii dar … si au salvat buzunarele si conturile partidului. mitocanilor si ipocritilor

unu a spus: (martie 28th, 2012 at 16:43 )

eu imi pierd vremea in discutii cu tot felul de persoane care nu au argumente, singurul argument al celor care nu vor ca autoritatile sa sustina pe Poli este: „jos iancu!”.. vad ce suporteri sunt unii pentru care e mai important sa plece iancu decat sa ia poli licenta,.. si se mai considera si suporteri ai echipei!.. poate ne vedem la stadion sa vedem cine are abonament si cine nu!

sorana a spus: (martie 28th, 2012 at 16:48 )

nu ai inteles nimic. regret, dar mi-am pierdut vremea cu tine.

Ion a spus: (martie 28th, 2012 at 23:51 )

Ostaficiucule,da-i banii lui Iancu ca si asa DNA-ul e cu ochii pe tine pentru cit i-ai mai dat.Daca te joci cu tiganul asta te baga in puscarie,ai grija…..

pt unu a spus: (aprilie 3rd, 2012 at 13:42 )

ori esti prost, ori esti tampit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.