Holca il urmeaza pe Rivis la Jiul Petrosani

Portarul Eusebiu Holca s-a transferat, la începutul acestei săptămâni, la Jiul Petroşani. Crescut de LPS Banatul, Holca a mai apărat pentru Millenium Giarmata, FC Chişoda şi Avântul Bobda.

În vara anului trecut, portarul de nici 20 de ani a fost ofertat de Gloria Bistriţa, dar transferul la echipa care pe atunci evolua în primul eşalon a căzut din cauza unei neînţelegeri cu Millenium Giarmata, club pentru care Holca juca la vremea respectivă. După despărţirea de Millenium, Holca şi-a îndreptat paşii spre ACS Recaş, unde a fost dorit de Cosmin Petruescu. Şi de această dată a picat transferul, după ce echipa din Recaş nu a ajuns la un numitor comun cu LPS Banatul, echipă la care portarul a fost format. În aceste condiţii, tânărul goal-keeper a fost nevoit să accepte să apere pentru Avântul Bobda, în Liga a IV-a.
Transferul la Jiul Petroşani a fost parafat la începutul acestei săptămâni, pe o perioadă de șase luni, cu posibilitatea prelungirii contractului pentru următorii doi ani. Holca se va bate pentru postul de titular cu Hotoboc, un portar experimentat, cu prezenţe în primele două eşaloane în poarta Jiului, Universităţii Craiova şi Politehnicii Timişoara.
Eusebiu Holca este cel de-al doilea fotbalist transferat în această perioadă de Jiul din Liga a IV-a Timiş, după ce în iarnă l-a luat şi pe Riviş, fostul mijlocaş de la FC Chişoda.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Reamenajarea zonei preluate de la un hotel în parcul Zürich e finalizată/FOTO

La doar două luni de la momentul în care oamenii municipalității s-au apucat de reamenajarea unui teren preluat de la un hotel din zona Telegrafului au reușit finalizarea acestuia. Acum zona este parte a parcului  Zürich. Municipalitatea pare să fi fost extrem de grăbită, la finalul lui ianuarie oamenii primăriei au intrat pe acel teren...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reamenajarea zonei preluate de la un hotel în parcul Zürich e finalizată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Sâmbătă, 11 aprilie, aproape de ora 12, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 59 C, între Comloșu Mare și Teremia Mare. De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Asociația Culturală „Dacia Capta”, în colaborare cu Asociația Comeat Lichtenwald, Societatea Dante Alighieri – Filiala Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, lansează prima ediție a Concursului de Muzică Clasică „Armonii în Văile Comeatului”, secțiunea canto liric. Inițiativa își propune să susțină și să promoveze tinerii interpreți, oferindu-le o platformă de afirmare artistică și vizibilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Astfel, se lansează un studiu dedicat transparenței salariale, vizând organizațiile din regiunea Vest a României, în contextul implementării Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială. Noua directivă europeană introduce obligații clare pentru angajatori, de la transparența în procesul de recrutare și raportarea diferențelor salariale, până la justificarea obiectivă a discrepanțelor salariale de peste 5%. Pentru organizații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de dispuse sunt companiile din vestul României să își facă publice salariile acordate angajaților? UVT, în parteneriat cu Mercer Marsh Benefits, vor să afle opinia firmelor pe această temă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.