Timișoara este una dintre destinațiile preferate de tinerii tunisieni care vor să facă o facultate. 80% din populația Tunisiei are studii superioare și foarte multe familii își trimit copiii în România.
Studenții tunisieni vin la Timișoara în special la facultățile de medicină și farmacie. „După Independență, studiul a devenit o prioritate națională. Sectorul educației este unul căruia Tunisia i-a dat o importanță majoră”, spune Mahbouba Chebbiguiga, ambasadorul Tunisiei în România. Diplomatul a participat, la Timișoara, la celebrarea aniversării independenței acestei țări, în organizarea Asociației Ligii Tunisienilor din România.
Relațiile cu România sunt tradiționale și vechi. Școala românească de medicină este bine cotată, iar tunisienii vin aici chiar dacă acest lucru nu e deloc ieftin. Un student tunisian care vrea să învețe la Timișoara plătește în fiecare an, în funcție de specializarea aleasă,, între 3.500 și 7.000 de euro. „Putem spune astfel că studenții tunisieni participă, indirect, la dezvoltarea economică a României. Sunt inclusiv familii care se îndatorează sau care își vând bunurile pentru ca copiii lor să poată veni aici la studii. Sunt oameni care se gândesc la viitorul copiilor lor și îi trimit la studii în străintate. O mare parte aleg Franța sau Canada, cu care avem tradiții vechi, apoi România este una din destinațiile importante”, a mai explicat Mahbouba Chebbiguiga. În România învață aproximativ 1.500 de tunisieni, în principalele centre universitare: Timișoara, București, Cluj și Iași. De câteva luni, tinerii sosiți sunt ghidați de la Timișoara de reprezentanții Asociației Ligii Tunisienilor din România. Este prima asociație de acest gen a tunisienilor și cea mai activă din țară, a mai spus diplomatul.
Comentarii prin facebook