Salvarea Politehnicii Timişoara nu stă doar în politicienii locali sau Marian Iancu. Suporterii echipei bănăţene, deloc puţini la număr, ar fi putut salva şi ei clubul pe care îl iubesc. Din păcate, apetitul pentru jocurile lui Poli pare să fi scăzut drastic în ultima vreme.
Timişorenii nu mai populează arena „Dan Păltinişanu” aşa cum o făceau altădată. Unul dintre motive ar putea fi şi faptul că spectacolul oferit de jucători pe dreptunghiul verde nu mai este acelaşi în jocurile din liga secundă, aşa cum se întâmpla în Liga I. Lipsesc şi jocurile internaţionale, cu care suporterul lui Poli a fost obişnuit în ultimele sezoane mai mult ca oricând. Totuşi, sunt factori care nu ar trebui să cântărească decisiv când clubul a ajuns într-o situaţie extrem de dificilă, iar un număr consistent de abonaţi ar fi putut atenua gravele probleme. Anul trecut, pentru jocurile din turul campionatului, şi-au făcut abonament nu mai mult de 700 de suporteri timişoreni. Anul acesta, situaţia este critică, dacă ţinem cont de faptul că nu s-au înghesuit nici măcar 30 de suporteri să-şi facă abonament la echipa de suflet. La ultimul joc de pe teren propriu, cel cu ALRO Slatina, stadionul „Dan Păltinişanu” a fost populat doar de vreo 2.000 de spectatori, ceea ce presupune că nu sunt nici cumpărători de bilete prea mulţi. Liderul liberalilor timişeni, Nicolae Robu, a fost singurul care a făcut apel inclusiv la înfocaţii suporteri polişti să-şi cumpere abonamente. În ciuda apelului disperat, timişorenii nu au mers la club să-și cumpere abonamente.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
si daca iancu declara faliment si vinde jucatorii cum a zis ,si nu vom mai juca nici un meci ce fac cu abonamentul?ma uit la el?din cauza ca viitorul e incert nu isi face lumea policard.
gata, ai gasit scuze. pai si daca marian iancu le tragea o teapa monumentala politicienilor si pleca cu banutii? pula mea, nu mai cautati vinovati in toate partile, priviti-va in oglina inainte si apoi latrati.
cine sa-si faca abonament cand nu sti ce va fi maine?! autorul acestui articol tendentios uita ca poli a fost ani la rand echipa cu cei mai multi spectatori din liga 1.
Lasati vrajeala! SCUZE-SCUZE-SCUZE , una mai penibila ca alta! Cand a fost Ajax si Anderlrcht a fost stadionul gol, cica din cauza „pachetelor”, desi s-au vandut apoi si bilete la bucata! Nimeni nu vrea sa recunoasca ADEVARUL., de aceea l-au injurat toti pe DANIEL STANCIU, cand ne-a spus in fata ca „nu meritam o echipa cum ne-a facut IANCU!” Acum vom avea echipa cum meritam, FACUTA DE ALESII NOSTRII ! Fara datorii, cu stadion nou, de 40.00 de locuri,ultra-modern, dar in divizia D, caci LATA nu ne va cere dosar de licentiere !!!
socios, modelul socios ar putea fi aplicat la timisoara. poate se va intampla acest lucru dupa ce se termina taraboiul asta. ar fi o chestie nemaipomenita
incolonarea si vaia a la stadion! daca vrem sa nu mai depindem de indivizi ca iancu sau de clasa politica, atunci trebui sa strangem noi liderii. dar cum sa fac i asta cand liderii galeriei sunt vaduti actualei conduceri de la poli. in speta, marian iancu.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
- Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
- Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
- CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
- Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
- “Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani”
- A fost finalizată montarea părții centrale a tablierului la Podul Muncii
- UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Administratie
În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Citeşte tot articolul
Radiala Vest Timișoara va primi bani europeni din Programul Transport

Politica
Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Citeşte tot articolul

Sport
Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Citeşte tot articolul
Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Social
„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Economic
Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Citeşte tot articolul
Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Radiala Vest Timișoara va primi bani europeni din Programul Transport
CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat







































Comentarii prin facebook