Etapa ciocanelilor

Ați văzut ce-a făcut cefereu’? Daaaa, a continuat seria pozitivă din ultima vreme. Din greșeală în greșală, spre victoria finală, îmi zice un prieten. Nu pricep… Nu știi, îmi zice el, vechiu’ slogan comunist… Tot mai crezi că cefereu’ ia titlu’? Bă, nu știu ce să mai zic. Dacă nici And One n-a reușit să-i trezească pe clujeni. Adică?, întreb. Andone, mă, ce naiba, nu te-ai prins? Fălcosu’… Și-au scăpat ieftin la Ploiești… Conduși la pauză, cu om în minus… Da, și tot un băiat născut la sud de Mediterană i-a ciocănit și pe ei, ca și etapa trecută pe Dinamo… Hamza. Tunisian. Păi parcă ziceai că ăilalți erau franțuji… Da, prin cetățenie, dar prin naștere? Ben Djemia, Boudjemaa, Mustivar… Francezi sadea, nu?

Da’ de ceilalți clujeni ce zici? De la „U“… Păi ce să zic? Cred că plătesc tribut faptului că s-au lăsat ciocăniți aiurea de câteva ori până acum… Adică au pierdut puncte… Bine, da’ oricum io nu cred că au trupă de cupele europene… Mai trebuie lucrat, aduși ceva jucători… Da’ să știi că începe să-mi placă Grozav… Cine? Gicu Grozav, mă, băiatu ăla tânăr adus de „U“ din Belgia… Da, da, a ciocănit deja de vreo cinci ori până acum porțile adverse…

Bă, da’ Astra, cu Puriu’ și cu Vamă… Le-au spart tot coșu’ cu ouă studenților din Regie… Da, mă, săracii… Și începuseră bine primăvara asta băieții lu’ Isăilă. Bine, da’ tu știi că nu prea contează rezultatele din parțiale. Ce contează e nota de la examenul final. Adică rămân sau nu în prima ligă…

Vasluiu’ a avut un Paște reușit, i-a ciocănit de trei ori pe ăia de la Mioveni. Mda, și a ajuns iar în lupta pentru titlu. Veseli iar a dat două boabe.. Cine, mă? Wesley, mă, băiatu’ ăla care are 21 de (era să zic ouă) goluri date până acum. Și rapidulețu’ la fel… Băăă, da’ a dat gol favoritu’ tău, Surdu, mă tachinează amicu’ meu. Bine, mă, mai avea un pic și dădea peste tribună din doi metri. A avut noroc că a fost aproape de poartă, că altfel rupea norii în două.

Bă, da’ Dinamo? Nu zici nimic? Au ajuns la trei puncte de cefere… I-a resuscitat Bonetti. Au ajuns și în finala cupei… Bă, mă lași? Au ciocănit și ei pe cineva după nu știu câte etape și gata, înseamnă că sunt pe val? I-a cam sufocat Chiajna la începutu’ meciului. Da, da’ în final au câștigat. Păi da, da’ or fi fost închise casele de pariuri și n-a mai pus nimeni pe Concordia… OK, da’ Steaua? Merge bine cu Stoichiță. Până când? Pâi până se opresc. Sper că repede… Bă, da’ ce-am râs de Costea, de ăla mic. Da, ăla mai crud… Ai auzit? L-a sunat pe nea Gigi să-i spună că stă cu Daniela, da’ nu face prostii, se odihnește pentru meci… Da, da’ el a dat golu’ victoriei la Galați. I-a cam îndoit pe oțelari…

Și-au mai revenit pandurii lu’ Grigoraș. I-au ciocănit pe Târgu Mureș. Bă, da’ Șumudică? Ce fițe de mitic are și ăsta… Și-a luat trei ciocăneli la rând și s-a supărat ca măgaru’ pe sat… Că el se lasă de fotbal…

Auzi, știi ceva? Ia mai lasă-mă cu fotbalu’ ăsta de la noi. Hai că avem semifinalele Ligii Campionilor săptămâna asta, avem Real – Barca… Hai să ciocnim și noi un ou, să bem un pahar cu vin…

Hristos a Înviat!

Și succes la ciocănit! De ouă…

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos

Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă clar de campioana en-titre, CS Dinamo București, scor 25–35, în prima semifinală a Supercupei României la handbal masculin. Competiția de tip Final Four se desfășoară în acest weekend în TeraPlast Arena din Bistrița. Handbaliștii alb-violeți au dat o replică curajoasă în prima parte a întâlnirii, conducând chiar cu 6-2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză! SCM Poli nu a făcut față campioanei Dinamo în semifinalele Supercupei
Un incendiu violent a mistuit un complex de locuințe sociale din Săcălaz. Apelul de urgență s-a dat în jurul orei 0.30, moment în care salvatorii de la ISU Timiș au plecat spre locul indicat. Flăcările s-au manifestat extrem de violent la nivelul acoperișului, extinzându-se rapid pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați. Panica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în miez de noapte în județul Timiș: o persoană a murit strivită de tavan, iar alta a ajuns la spital după un incendiu violent
Primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a semnat proiectul “Împreună pentru Bunicii Noștri” prin care au fost atraşi 4,9 milioane lei, din care 98% fonduri europene. De acest proiect se vor bucura 108 persoane de vârsta a treia din Giarmata. Ce înseamnă acest proiect pentru cei 108 beneficiari din comuna Giarmata, explică reprezentanţii primăriei. “Înseamnă ajutor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Giarmata, bunicii nu vor mai fi singuri. Proiect european de aproape un milion de euro, în sprjinul persoanelor de vârsta a treia
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, în toamnă, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La final de septembrie, AsTour Timişoara vă propune o escapadă dincolo de timp. Descoperiţi farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.