Mera si Zagrean nu vor sa continue la Timisoara

Lotul lui ACS Politehnica Timişoara se subţiază valoric în fiecare zi. Noua conducere a clubului reuşeşte cu greu să-i convingă pe jucătorii importanţi să rămână la Poli. Ultimii doi care nu mai vor să joace aici sunt fundaşul Ioan Mera şi atacantul Andrei Zăgrean, doi piese foarte importante în angrenajul echipei pentru atacarea promovării în prima ligă.

Se pare că, în urma negocierilor dintre cei doi jucători şi conducerea ACS Poli, Mera şi Zăgrean nu au fost de acord cu contractele propuse. Mera s-a antrenat deja alături de FC Vaslui, fiind dorit și de Concordia Chiajna şi FC Braşov, dar şi de o echipă de peste hotare. Nici Andrei Zăgrean nu duce lipsă de oferte, cea mai concludentă fiind din partea Universităţii Cluj.

La felul în care decurg negocierile cu fotbaliştii, este foarte posibil să mai asistăm la unele despărţiri. În special de jucătorii importanţi care au mai rămas la Timişoara pentru a vedea ce se întâmplă cu noul proiect fotbalistic. (sursa foto: liga2.prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

casmir a spus: (iulie 30th, 2012 at 09:06 )

asta e marea constructie fotbalistica propusa de robu si bojin. au fost lasati pe tusa contra, timofte, codrea si rotariu si nimeni nu ne explica de ce.

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 11:07 )

Contra,Timofte,Codrea si fratii Rotariu NU AU VRUT LA NOUA POLI !!!! De altfel fratii Rotariu au mai plecat,nu de mult la Oradea! E drept ca minunea nu a tinut decat ZECE ZILE !!! Oricum, PRIMA CONDITIE E CA IN IUBIRE : SA VREA SI EI ! Degeaba e 50% rezolvat,DACA NU VOR SI EI !!!

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 11:11 )

Fratilor, COBORATI CU PICIORELE PE PAMANT !!!!!!!! ASA CUM MULTI ATI VRUT „EXCROCUL” DE IANCU A PLECAT !!!!! Deci gata cu jucatori din Brazilia,Cehia,Canada,Costa Rica, acum vor fi de la Recas,Bucovat,Ciacova Ictar-Budint, doar ati vrut SARACI si CINSTITI, precum tov.Iliescu! SAU ALEGETI VARIANTA SS Poli, cu Remetea Mare, Ohaba-Forgaci,Margina !!! GATA TATI CU AJAX< SAHTIOR< STUTTGART<ANDERLECHT !!!

china a spus: (iulie 30th, 2012 at 11:30 )

@VERDE-VIOLET
nu mai intoxica, toata lumea stie ca contra si codrea sau autopropus.

sorin A a spus: (iulie 30th, 2012 at 17:07 )

Mai tot timpul am ales cele mai proaste variante . ASC este o echipa {!!!} fara conducatori si bani care a fost creata doar ca o promisiune electorala si care risca sa RETROGRADEZE din liga 2-a . ASU e inscrisa in liga 5-a avand ca investitori o mana de …..suporteri . Ripensia are o structura mai organizata dar incepe din liga 6-a !!!! adica cu doua ligi mai jos decat cerneteazul sau gotlob-ul .In concluzie : Oamenii de fotbal din timis pot sustine echipe de ligile 4-5-6 .

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 17:24 )

@china,sper ca nu Chinezul!!! Intoxicarea consta in sustinerea adevarului! Contra s-a autopropus si a „sarit la cap” la prima propunere din liga a III-a spaniola! Oricum, nu e o pierdere.Contra si-a dat excamenul de antrenor cu Brasovul IN CUPA!!! Dupa un 0-0 CHINUIT, in campionat, peste patru zile, in loc sa-i SURPRINDEM NOI, ne-a surpprins O ECHIPA MODESTA, FC Brasov si ne-a batut cu 1-0! Codrea? Pai codrea dupa ce a spus ca „VREA”, nu a avut rabdare sa se constituie clubul si „A SARIT IN BRATE LA COPOS”, ca doar plaNEta se scufunda! In rest, sa auzim de misto, ca ACS POLI cu ce are, s-ar putea sa surprinda pe multi!

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 17:26 )

@sorin A: cate meciuri din cele din iulie ai vazut ? Ca e bine sa vorbim in cunostiinta de cauza, nu ca la BAC!

Mm a spus: (iulie 30th, 2012 at 17:56 )

Se vehicula idea ca oamenii cu bani din Timisoara nu investesc la Poli din cauza lui Iancu, ca nu vor sa se asocieze cu el ( si pe buna dreptate),dar acum cine ii opreste?

@VERDE-VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 18:33 )

pai hai sa le luam pe rand. contra nu a sters-o la prima oferta ci doar cand a vazut ca vorbeste de unul singur. asa cum au fost chemati la discutii alde mehedintu, bojin sau giuchici, tot asa puteau sa-l cheme si pe contra, cu atat mai mult cu cat el s-a autopropus. nu l-am auzit pe robu sa spuna ca l-a chemat la discutii. cu codrea a fost la fel. cat sa stea, o mie de ani?

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 19:16 )

@@ Esti sigur ROMAN! Ca toti romanii vorbesti fara sa ai un pic habar de subiect! Nimeni nu a fost invitat personal! De altfel, daca ai fi cat de cat la curent ai sti ca Dembo a zis, ca nu-i nunta sa se faca invitatii personale!De asemenea ai sti, ca pe D.Paltinisanu au fost niste actiuni cu copiii, organizate de ACMilan,unde a fost si Bojin si Contra si unde Contra a spus ca el asteapta O OFERTA DIN SPANIA! OFERTA A VENIT si asta e, va place, sau nu va place! Iar Codrea a spus clar ca:”- Eu mai pot juca in divizia A in Romania”. Oricum, in iarna, daca nu mai repede, eu sunt convins ca MAREA IUBIRE dintre Copos si Codrea se va termina abrupt! Dar trebuie sa-l intelegem si pe Codrea,Rapid e in Cupele europene!

VERDE - VIOLET a spus: (iulie 30th, 2012 at 19:21 )

@Mm : oamenii cu bani din Timisoara nu s-au asociat cu Iancu, nu se vor asocia cu nimeni si nici SINGURI NU VOR INVESTI LA POLI !!! Asta-i realitatea, aici toti vor sa castige fara sa dea nici un ban , LA NIMIC, nu numai la fotbal! Unii fac cate o actiune de kkt, la o scoala, sau intr-un parc si atata tam-tam fac, pt. ca au dat 2 bani!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top