Ziua Timisoarei la misto; cu Inna bomboana pe coliva

Contra a 20.000 de euro, Primăria Timișoara face cinste la tot poporul o oră cu o fătucă ce se bâțâie pe scenă pe ritmurile scoase de un CD. Pe scurt, o oră de play-back, picioare lungi și sâni zburdalnici. Pe fătucă o cheamă Inna și cică ar fi nu știu ce star într-un stil muzical agreat de copiii până în 15 ani. Oricum, bine că nu face live, că ar sparge ferestrele din centrul orașului la ce falseturi poate trage fata. S-a văzut asta și la inaugurarea Național Arena, când a speriat pe toată lumea cu răcnetele și icnetele ei.

Și pe când acest pseudo-concert? Exact de ziua orașului, o zi extrem de importantă pentru Timișoara, așa cum peste tot se respectă acest gen de manifestări. Nu mai trebuie spus aici că Timișoara a dat muzicii un Phoenix, un Cargo sau Celelalte Cuvinte, ca să mă opresc la doar trei exemple din multe altele. Și aici nu-i vorba nici măcar de sumă. Una imensă oricum. În mod normal, Inna n-ar trebui să urce pe scenă la această sărbătoare nici pe gratis sau chiar de-ar veni cu bani de acasă. Unora le place Inna, ar putea să convingă oficialii primăriei. Multora le plac și manelele, mai ales după câteva șprițuri. Asta înseamnă că trebuie făcute din bani publici concerte cu Guță, Salam și tot felul de copii minune?

Gusturile nu se discută, dar se pot educa, se pot rafina odată cu trecerea anilor. Dacă e Ziua Timișoarei, de ce nu sunt aduse pe scenă trupe timișorene? Sunt destule, iar multe sunt chiar bune. Muzical, incomparabil peste Inna, un produs artificial, executat în laboratoare de marketing. Multă spoială, picioare și sâni și ioc artă. Trupe care, pe lângă faptul că sunt timișorene, s-ar produce toate la un sfert din banii ceruți de fetișcana din estul țării.

Anii trecuți, fiindcă fostului viceprimar Adrian Orza îi plăcea Bajaga, trupa sârbească era nelipsită de la concertele organizate de municipalitate. Sper că noua administrație să nu fi făcut o pasiune pentru Inna, astfel încât aceasta să fie abonată la viitoarele paranghelii ale primăriei. Fiindcă ar fi niște pași înapoi. Despre primarul Nicolae Robu știam că îi place să cânte la chitară din Beatles și Phoenix. Să fi ajuns acum să-i placă Inna sau sunt alții de lângă el cărora le place? La urma urmei, e vorba și de promovarea unor valori. Or, astfel de non-valori precum Inna s-a găsit să promoveze noua conducere a primăriei?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

inna a spus: (iulie 18th, 2012 at 12:18 )

asta e doar inceputul. la jazz sa scremut sa dea bani dupa ce l-a bagat in corzi pe giura. pentru un festival recunoscut in toata lumea a facut nazuri ca trebuie sa dea 100 de milioane. cu chiu cu vai, dupa ce si presa sa suparat pe gestul manelis al noului primar, robu a cedat. avum spune ca da peste 90 de milioane innei. incep sa-mi pun intrebari serioase fata de felul in care cantareste robu lucrurile. sau, cum e scris si in editorial, poate are oameni langa el care ii spun ce sa faca. oricum e foarte trist ce se intampla. inna nu e festivalul de jazz de la garana, domnule robu. poate ati inteles aluzia.

Bojin a spus: (iulie 18th, 2012 at 12:18 )

URA!!! PSD!!! URA!!! PSD!!! URA!!!

dARIUS a spus: (iulie 18th, 2012 at 13:33 )

fain. cred ca e facut pentru tinerii din pnl care sunt multi si manelisti pe deasupra.

Paula a spus: (iulie 18th, 2012 at 14:41 )

Hai sa fim seriosi. Cu o floare nu se face primavara. Daca aduceau o trupa mai rasarita, sau pe alte gusturi muzicale, nu schimba faptul ca poporul acesta si preferintele sale se indreapta spre altceva, ca ne place sau nu.
Nu o sa devenim mai inteligenti ca popor daca la Timisoara, de ziua orasului, a cantat iarasi Cargo sau iarasi Phoenix sau vine Iris sau mai stiu eu ce preferinte au banatenii.
Inna este cea mai in voga artista acum, din nou, chit ca ne place sau nu! Am intalnit oameni care au fost la concertul ei din ceva club, mi-au spus ca au fost impresionati de vocea ei. Doar daca e o fetiscana aratoasa nu inseamna ca noi timisorenii suntem mai cu motz si nu ne trebuie pe teritoriul nostru sfant bimbo girls din astea. Hai sa nu mai facem pe moralistii si sa nu mai fim atat de intepati.

Inna e la moda si va avea priza la public. Sa ne amintim cata lumea a fost la festivalul de rock de la Padurea Verde? 100-200 de persoane? POate gusturile timisorenilor s-au mai schimbat…

Sunt convinsa ca si alte preferinte muzicale se vor regasi in program.

Aprostachioaiei Prazescu a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:09 )

Ie fuarte bine pentru ca vine Ina, ie la fuarte moda acum tuate hiturile lui Ina si ea ieste fuarte beton. Ar fi decat o problema, sper sa nu se supere nea Robu ca ie mai frumuasa ca iel. Hai pa si pu la toti rochistii

corina a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:17 )

o fi la moda inna, dar nu poti sa bagi in fundul ei 30 de mii de euro, nu 20 cum se spune, cand pentru un festival intreg de jazz, cel de la garana, dai mai putin. ce naiba, ne facem de ras. o alta treaba e ca inna, oricat de sexy ar avea vocea, nu poate sa ajunga la nivelul phoenix, care sunt si timisoreni pe deasupra iar evenimentul este prilejuit de ziua orasului timisoara.

Valjean a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:24 )

E mana lui Grindeanu el e cu fetele in primarie! Valjean stie!

Romanita a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:27 )

Mai bine pune guristele din CLT sa cante se pricep fetele. ce rost are sa o cheme pe Ina asta nici macar nu e aleasa consilier local

mitru a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:40 )

INNA E 0 la PUTErea 100, o tipa buna care habar nu are sa cante. E foarte departe de ceea ce se cheama muzica, de aceea nu are ce cauta la Ziua Timisoarei, mai bine canta Filharmonica un concert la fluieras sau la frunza… sau si mai bine deloc muzica cel mult un Mars funebru de la Mahler…

chuck a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:51 )

bueei, de ce nu se uita robu si in curtea proprie! are consiliere locale care canta manele mai tare ca guta sau salam. daca ar face un trial, sunt convins ca ramona olteanu ar castiga de departe. am auzit cum canta, dedicatie pentru sotul ei, opera de arta manelista „stati mascatilor nu ma arestati”! absolut mirific

Gugu a spus: (iulie 18th, 2012 at 21:18 )

baga si Robu un duet cu Inna asta? nu ar fi rau

florin a spus: (iulie 18th, 2012 at 23:16 )

mai dute tu drac de ziarist cum stie inna sa cante nu stii tu sa scrii esti vreun frustrat pd-list ,daca e sarbatoare lumea tre sa se ditreze nu sa fluiere pe jazz numa articole aiurea ai si la adresa fotbalului in special poli ai putea sa te duci la filarmonica si sa fluieri acolo pana te saturi nu sa ne expui aici parerile tale de frustrat

Petre Truica a spus: (iulie 19th, 2012 at 12:17 )

Acest Robu, dupa cum ii arata si numele, este si va ramane un sclav al mafiei din primaria Timisoara, aia care au salarii uriase, care au facut licitatii trucate si drumuri si trotuare la preturi uriase.

Nu va face nimic!!!

Numai borfasi si pile in Primarie. Mi-e scarba ca stau in orasul asta plin de hoti, de caini, de praf si mirosuri urate, de cocalari si curve, de prosti si inculti/inculte, dupa cum arata si comentariile de mai sus.

necumparat a spus: (iulie 19th, 2012 at 12:56 )

Cum erau nelipsiti bajaga la ziua orasului? Iara o iei razna nasolule?

fruncea... a spus: (iulie 19th, 2012 at 13:04 )

inna..sau ino…..ca nu pricep care e vedeta….????

Marius a spus: (iulie 19th, 2012 at 17:22 )

N-ai vazut-o in viata ta pe Inna cantand, dar arunci cu vorbe ca si cum ai fost prezent la toate concertele ei. Romania ar trebui curatata de toti dinozaurii ca tine! Sunteti depasiti de anii astia, fara suparare.

toti idiotii a spus: (iulie 19th, 2012 at 17:29 )

avem multi idioti in timisoara si in lume.. care sunt fanii acestei curve. Mai bine canta opera sau filarmonica in aer liber. HAI PA MANELISTILOR! moarte prostiei!

inna a spus: (iulie 20th, 2012 at 10:09 )

@Aprostachioaiei Prazescu: invata sa scrii inainte sa comentezi.

inna a spus: (iulie 20th, 2012 at 10:11 )

@florin: Ia un calmant si arunca-te in Bega.

Petre Truica a spus: (iulie 20th, 2012 at 13:50 )

Jalnici alesii nostri.

Banii mei din taxe si impozite se duc acuma pe cantece dupa ce s-au dus pe fotbal.

Ni se da circus non stop.

Naiba va mai voteaza la toamna.

Robule si Bojinule, carati-va !!!!

agent secret sub acoperire a spus: (iulie 22nd, 2012 at 11:10 )

Nu-mi place Inna, dar sa nu mai vorbim de festivalul de jazz de la Garana, care s-a transformat intr-o serbare campeneasca cu mici, gulas, porumb fiert si plozi de bani gata sau de loc care se-mbata, vomita si urla ca tacniti.
Am nostalgia jazzului de calitate , ascultat in intimitate”La Rascruce”, unde cunoscutul Gigi Taus creea o atmosfera placuta unui astfel de eveniment.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top