Timișorencele care iubesc mișcarea și vor să se și distreze sunt așteptate la o seară gratuită de zumba pe melodii oldies. E un cadou din partea Suadei Suceveanu, instructor autorizat Zumba Fitness®.
Doamnele și domnișoarele sunt invitate să întâmpine primăvara într-un mod sănătos, în pași de dans. Joi seară, de la ora 19, le așteaptă o oră gratuită de zumba fitness, pe melodii oldies. Aceasta se va desfășura în sala de festivități Aurora, în zona Dâmbovița, pe str. Lacului, nr. 1. „Ținuta este sport, accesoriul este zâmbetul, iar buna dispoziție este obligatorie pentru a intra în luna destinată femeii frumoase și puternice. Doamnele și domnișoarele trebuie să conștientizeze că o femeie frumoasă înseamnă în primul rând o femeie sănătoasă, care face mișcare și are grija de corpul ei”, spune Suada Suceveanu.
Zumba Fitness® este un program dance-fitness inspirat din cultura latino, ce combină muzica internațională plină de ritm cu pași atractivi, pentru a forma un „fitness-party”. Pentru că include o serie largă de mișcări simple, dar extrem de eficiente, zumba lucrează mai multe grupe musculare, fiind ideală pentru tonifierea și sculptarea corpului.
Comentarii prin facebook