Toată viața și-a dorit să fie inginer. Acum are toate actele care dovedesc că și-a atins visul. În realitate, muncește cu ziua, pe șantiere, la cărat saci. E povestea unui timișorean de 32 de ani, care, pentru că de jumătate de an nu-și găsește de lucru, a ajuns să le facă concurență amărâților din Gara de Nord.
Raul Nicolae și-a petrecut aproape jumătate din viață pe băncile școlii. Când și-a terminat masteratul, a numărat: 19 ani de studiu. Totul pentru ca, la 32 de ani, să lucreze cu ziua pe șantier. Povestea e descurajantă. În 2010 și-a găsit de lucru în Germania, ca inginer la o companie care monta instalații de climatizare. „Îmi garantau 1.300 de euro pe lună, două mese pe zi, locuință. Mă gândeam cum voi strânge banii, ca să revin acasă. Nu am vrut nicio clipă să rămân acolo. Apoi, după un timp, acasă au apărut probleme. Părinții mei s-au îmbolnăvit și a trebuit să mă întorc”, spune tânărul.
A stat în Germania un an și trei luni. S-a întors în 2012 și, în vară, s-a angajat, ca inginer mecanic la o companie care producea sisteme fotovoltaice. După patru luni, firma a intrat în insolvență. De atunci, viața lui Raul Nicolae s-a schimbat radical. „Din septembrie nu am serviciu. Am trimis câteva sute de CV-uri, am insistat pe la prieteni, să mă ajute să îmi găsesc de lucru. Nu se găsește nimic. Nici măcar ca șofer nu am reușit să mă angajez”, povestește el.
Situația lui Raul Nicolae e foarte tristă. Locuiește împreună cu părinții. Tatăl, care câștigă salariul minim pe economie, este singurul cu un venit stabil. Mama e bolnavă și nu poate lucra decât ocazional. „Am vândut pe bani de nimic tot ce am agonisit în urma anului petrecut în Germania, Mi-am vândut mașina, laptopul, telefonul, electronicele. Și hainele le-am vândut, ca să putem plăti întreținerea la apartament”, mărturisește tânărul.
La mijlocul lui decembrie, inginerul mecanic cu masterat a devenit, de nevoie, salahor. „Am un amic care lucrează în construcții. L-am mai ajutat ocazional, dar pe 16 decembrie am început să lucrez pentru el de nevoie. În prima mea zi de lucru am descărcat un tir cu 20 de tone de saci de ciment. Luam sacii și îi urcam la etajul al patrulea al unui bloc în construcții”, mai povestește Raul. Seara și-a primit primii bani: 50 de lei. „Cu bancnota în mână am mers la un supermarket și mi-am luat trei perechi de șosete, două pâini și o cutie de margarină. Când am ajuns acasă, am plâns”, spune tânărul.
De atunci a descărcat multe tiruri. Diferența între el și boschetarii din Gara de Nord e că nu merge cu noaptea în cap, să aștepte să vină careva cu ceva de muncă. Primește câte un telefon, iar dimineața se prezintă direct pe șantier. Momentan, e singura posibilitate de a face un ban. Mai tristă e însă lipsa oricărei speranțe: „Locurile de muncă anunțate la AJOFM sunt de formă. Peste tot unde am aplicat în baza posturilor anunțate mi s-a spus că nu se fac angajări, ci doar cursuri de calificare”.
Comentarii prin facebook