O explozie la o stație de gaz a rănit grav 20 de persoane și a pus în pericol viața altor câteva sute. S-a intervent în forță, cu 11 autospeciale și zeci de pompieri care au stins cu greu flăcările înalte de patru metri. A fost, din fericire, doar un exercițiu de Ziua Protecției Civile.
De Ziua Protecţiei Civile, 45 de pompieri au simulat, joi, o intervenţie în cazul unei explozii urmate de un incendiu la o staţie de gaz de pe strada Ioan Slavici. S-a intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă pentru a stinge flăcările de patru metri înălţime şi pentru evacuarea victimelor.
„Conform scenariului, a avut loc o scurgere de propan la unul dintre rezervoare. În contact cu o flacără, propanul a explodat, explozia fiind urmată de un incendiu. De îndată s-a trecut la aplicarea planului de urgenţă internă, iar ulterior au fost alertate şi forţele pentru situaţii de urgenţă ”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Timiş, Sindia Vlaia.
Aproape 20 de persoane au fost rănite grav în urma exploziei, fiind necesară şi intervenţia medicilor de pe ambulanţele SMURD şi cele ale Serviciului Judeţean. Victimele au fost transportate la un post medical avansat – adică un cort modular cu trei încăperi. „O structură modulară care practic îţi limitează nişte spaţii de asistenţă medicală. E un spaţiu central de triaj unde se face triajul pacienţilor. Cazurile sunt împărţite în urgenţe imediate şi urgenţe amânate. Ei sunt trataţi, li se pun perfuzii, sunt monitorizaţi, există posibilitatea de ventilaţie a pacientului”, a explicat medicul şef UPU SMURD , Miahi Grecu.
Prin acest exerciţiu a fost verificat şi actualizat planul de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Totodată, a fost verificat şi modul în care pompierii colaborează cu celelalte structuri de intervenţie – MAI, MapN şi Serviciul de Ambulanţă.
Comentarii prin facebook