Oficialii Inspectoratului Școlar Timiș încearcă să evite haosul înregistrat anul trecut la înscrierile pentru clasa pregătitoare. Astfel, automat, copiii de vârstă școlară vor fi înscriși automat la școala de care aparțin, în funcție de adresa părinților. Înscrierile se vor face în două etape, în aprilie şi mai.
Program special de Ora Pamantului
Ora Pământului va fi marcată la Timişoara sâmbătă, 23 martie, prin spectacole, jonglerii cu foc, concerte, torţe şi lansare de lampioane. În acest an, evenimentul are o importanţă deosebită, pentru că oraşul de pe Bega este Capitala Earth Hour România.
Porti deschise la statiile de tratare a apei
Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Aquatim îi invită, vineri, pe timișoreni să viziteze Stația de tratare a apei Bega (str. Miriștei nr. 1) și Stația de tratare a apei Urseni (Calea Urseni nr. 26).
„Mascatii”, pe urmele unei hoate din locuinte
Polițiștii timișoreni, împreună cu cei de la SAS, au descins, miercuri dimineață, și la o adresă din zona Căii Martirilor. Ei caută o hoață din locuințe. UPDATE: Femeia nu a fost prinsă încă.
Descinderi la traficanti de tigari
Dimineață agitată într-un bloc din Calea Șagului. „Mascații” și jandarmii au descins, cu noaptea în cap, în locuința unor timișoreni suspectați de trafic de țigări. Aceștia fac parte dintr-o rețea care aducea marfa din Ucraina. Acțiunea este coordonată de polițiștii din Suceava.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, pentru înlăturarea unei defecţiuni apărute la reţeaua termică primară, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 14, furnizarea încălzirii şi a apei calde de consum la punctul termic PT 69. Va fi afectată o parte a consumatorilor care locuiesc pe Calea Şagului, străzile Kiriac, Eneas, Glad, Hebe, Ranetti, Snagov, Rusu Şirianu şi…
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Verde (p), Holdelor Bl. A93, A94, A97, orele 9 – 18; Charlottenburg (p), Buzad, Beregsău Mare (str. IV, III și adiacente), Lugoj (str. Mărășești, Mărăști, Șincai, Rarău, Dorobanți, Țesătorilor, Smârdan, Griviței, Rahovei, Partizanilor, Ghiocelului, Bocșei, Odobescu, Grigorescu, Barițiu, Episcop Bălan), Barna,…
Brigada anti-hoti din locuinte, la Politia Timisoara
Se dau drept angajaţi ai unor firme de deratizare, intră în casele oamenilor şi fură tot ce prind la vedere, fie că este vorba de bani sau alte bunuri. În primele două luni ale anului 2013, în judeţul Timiş, sesizările privind furturile din locuinţe au crescut cu aproape o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
RIUF 2013: Studiile in strainatate, tot mai cautate
Târgul internaţional de universități RIUF, organizat la Centrul de Afaceri din Timişoara, a atras o mulțime de elevi din anii terminali, dar şi studenţi care vor să învețe în cele mai bune locuri din lume. Organizatorii spun că numărul celor interesați să plece la studii în străinătate este din ce în ce mai mare.
Microbuzul scolar de la Teremia Mare ramane tras pe dreapta
Scandalul microbuzului şcolar de la Teremia Mare este departe de a se fi terminat. Vehiculul zace în curtea primăriei, cu rezervorul plin, și nu duce elevii la ore. Primarul merge în audiență la prefect, iar directorul școlii se pregătește de procese.
Piata ultramoderna, in zona in care locuieste primarul Robu
În zona Soarelui, în care locuiește de ani buni primarul Nicolae Robu, va apărea o piață nou-nouță. Aceasta va fi ridicată pe locul vechii pieţe, lăsată în paragină de fosta administraţie. Costurile lucrării nu sunt cunoscute.
Liga I – Vlad Chiriches, aproape de un transfer stelar!
„Săptămâna aceasta s-a pus în vânzare Idiotul de Dostoievski.“ Mai țineți minte formula? Așa suna reclama de acum câțiva ani la celebra „colecție verde“ de la un cunoscut trust de presă. Cam în același fel și-a început Grigoraș, antrenorul Oțelului, analiza meciului pierdut de echipa sa la Bistrița. „Am fost niște idioți“, a spus Grig. Tind să-i dau dreptate, având în vedere că Gloria a fost refreșuită în pauza de iarnă cu mulți jucători aduși din ligile inferioare.
TimPark functioneaza perfect: au verificat voluntarii liberali
Voluntarii liberali monitorizează sistemul de parcare și-i raportează primarului Nicolae Robu că acesta funcționează perfect. Edilul șef te transmite șoferilor că vor fi controlați cu… smart-phone-ul!
Robu se crede agent de marketing la site-urile de stiri
Primarul Nicolae Robu se vede drept o sursă de venituri pentru presa locală. Liberalul se laudă în gura mare că el şi doar el creşte traficul la toate site-urile de ştiri din Timişoara!
Cod galben de vreme severa imediata!
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, o atenționare de tip cod galben de fenomene meteorologice periculoase imediate. Acesta vizează ploi în averse și grindină.
„Scoala Zero Waste”, un nou concurs ecologic pentru elevi
„Școala Zero Waste”, un concurs de educație ecologică destinat școlilor din Timiș, așteaptă înscrieri. E la prima ediție și pune la bătaie premii totale despre 22.000 de lei.
Se fac inscrieri la „Targul de Dinozauri”
Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și Discovery Channel organizează, în perioada 18 martie – 26 mai, concursul „Târgul de Dinozauri”. Este vorba despre o expoziție virtuală de proiecte cu dinozauri, realizate de echipe de elevi, coordonate de un profesor.
Au reinceput lucrarile la Casa Muhle! / FOTO
Agitație la Casa Mühle: marți dimineață, în curtea imobilului au apărut mai mulți muncitori, care execută diverse lucrări. Aceștia sunt plătiți de Ionel Stancu, proprietarul vilei, care era obligat, printr-o ordonanță președințială, să recurgă la măsuri de protecție. Primăria a trimis inspectori să verifice exact ce se întâmplă acolo.
Si-a omorat mama cu sange rece
Un bărbat din Timişoara riscă 25 de ani de închisoare pentru ca şi-a omorât mama. Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, când cei doi s-au luat la ceartă. Povestea s-a încheiat tragic, după ce tânărul și-a pierdut cumpătul.
„Tinuturile joase” ale Hertei Muller, la Teatrul German
„Ţinuturile joase” este o colecţie de povestiri ale scriitoarei bănăţene Herta Müller. Naratoarea îşi aminteşte de copilăria ei din Niţchidorf, de şcoală, de duminicile din biserică, de jocuri şi mai apoi de serile de dans şi de experienţele de la oraş. Toate acestea, readuse la viață pe scena Teatrului German de Stat.