Timisorenii au dansat pana dimineata la Xland Music Festival

Distracția s-a încheiat abia în zori la Xland Music Festival. Maratonul celor mai buni artiști de muzică comercială din România i-a ținut treji pe timișoreni. Corina, Antonia, Guess Who sau Raluka au fost unii dintre cei mai așteptați artiști pe scena de la Centrul Regional de Afaceri.

Pe lângă cei mai cunoscuți cântăreți români, din line-up-ul evenimentului nu au lipsit talentele locale. Au cântat cei care deja au devenit cunoscuți în toată țara, după ce au ajuns în finale la „Vocea României”, Silviu Pașca și Feli Donose, în aplauzele fanilor. Înaintea lor, scena a aparținut lui Victor Diaz și lui Benito.

Cu jumătate de oră înainte de miezul nopții, scena a fost acaparată de cel mai nou proiect muzical timișorean marca Xland Studio. Boyfriend și patru dansatoare au oferit publicului 15 minute absolut incendiare. Cu background în design și presa mondenă, Boyfriend cântă dance-pop-electro. Chiar dacă piesele lui au fost în primă audiție, au prins imediat. Boyfriend a reușit să determine întreaga sală să danseze pe muzica sa, cu ochii la ținuta creație proprie etalată: pantofi din bucăți de oglinzi și epoleți cu „flăcări” roz, aplicate pe paiete aurii.

Geo da Silva, Dgentleman, Jamess Braddock și Maryliss au încheiat prima parte a evenimentului, de la ora 1 scena a aparținut ”greilor”. Corina cu „pernele moi”, Guess Who, Antonia care a fost întâmpinată cu urale, și Raluka, plus băieții de la X Avenue – Francesco Delgado şi Jimmy D’Azzaro – au transformat sala polivalentă a Centrului Regional de Afaceri într-un mare ring de dans. Showul a fost prezentat de Cosmina Păsărin, o apariție în piele neagră pe tocuri amețitoare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

rares bogdan

Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde

Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei

Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 17 noiembrie, începând cu ora 13.00, localitatea Cerneteaz va fi gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului Nica Iancu Iancovici, un eveniment devenit deja tradiţional, care celebrează tradiția, muzica și talentul artistic. Evenimentul este un omagiu adus memoriei lui Nica Iancu Iancovici, un simbol al culturii bănățene, cunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment deja tradiţional, Festivalul Nica Iancu Iancovici, duminică, la Cernăteaz
Seria de trei spectacole susținute de John Malkovich pe scena Teatrului Național Timișoara, cu piesa The Infamous Ramirez Hoffman s-a încheiat cu succes. Interesul publicului local a fost la nivel maxim. O revenire a actorului american nu e exclusă anul viitor. Proiectul imaginat pentru anul Capitalei Europene a Culturii, proiect pe care, mai departe, îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria de spectacole susținute de John Malkovich la Timișoara a fost un succes/FOTO
Tabloul ”Copil mușcat de o șopârlă”, realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, parte a colecției Roberto Longhi, poate fi admirată de publicul românesc, fiind piesa principală în cadrul expoziției deschise sâmbătă, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, prezintă, alături de pictura amintită,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschisă oficial expoziția mult așteptată, dedicată lui Caravaggio/FOTO
Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
Sala Constantin Jude din Timișoara a devenit, sâmbătă, centrul de întâlnire al liberalilor din zona de vest a României. În prezența președintelui Partidului Național Liberal, candidatul formațiunii la funcția de președinte al țării, Nicolae Ciucă, a avut loc întâlnirea regională PNL Vest. Cu această ocazie a fost prezentat programul cu care Ciucă va candida la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Ciucă și-a prezentat la Timișoara programul pentru alegerile prezidențiale și cel de guvernare în fața liberalilor din vestul României/Foto
De vineri, la Timișoara funcționează un nou consulat onorific, cel al Columbiei. Noul consul onorific al Columbiei la Timișoara este Cristian Florin Crișan. Trebuie menționat că, în acest moment, Columbia nu are deschisă o ambasadă la București, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.  Noul consul onorific a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschis consulatul onorific al Columbiei
Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene și Centrul de Studii Avansate în domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul Universității Politehnica Timișoara.  Tema dezbaterii, deosebit de interesantă, a fost legată de rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes. Evenimentul, organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT
Gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație a comunei Mioşniţa Nouă. Noua conducere a fost la centrul de colectare prin aport voluntar, constatând unele nereguli, urmând să se producă unele modificări la regulamentul de funcționare.  Zilele trecute, noul primar al comunei Moșnița Nouă, Gerald-Oscar Simonis și proaspătul ales viceprimar Radu Flavius, alături de șeful...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gestionarea deșeurilor, o prioritate pentru noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă
Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” organizează, pe data de 11 decembrie, evenimentul caritabil ”Lumina Sfântă din Noi”. Fondurile adunate vor ajuta trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş. Bianca este o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert caritabil de colinde pentru ajutorarea a trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş
Top