TimPark: discriminatoriu si cu tarife ilegale

Timpark

Timpark

TimPark, noul sistem de parcare considerat „super cool” de primarul Nicolae Robu, încalcă drepturile consumatorilor. Asta, pe lângă faptul că îi discriminează clar pe șoferii cu mașini „de România”, față de cei care au numere de înmatriculare străine.

Șoferii timișoreni au aflat deja, pe pielea lor, că dacă vor să achite parcarea prin SMS trebuie să plătească mai mult decât dacă ar opta pentru cumpărarea de voucher, respectiv parcare prin bip. Ca și cum n-ar fi de ajuns, nici nu știu exact cât au de achitat. Asta, pentru că prețul pentru SMS-uri afișat pe panourile care au împânzit orașul este trecut în euro și fără TVA. Acest lucru este ilegal.

Faptul că este încălcată legislaţia este confirmat de Mihaela Ignat, directorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Timiş. „Prețurile trebuie să fie afișate în lei. Taxa pe valoare adăugată trebuie să fie inclusă în prețul afișat. Cei care au afișat panourile pot fi sancționați. Ne putem sesiza și din oficiu, dar trebuie să fim în primul rând informați”, a afirmă Ignat.

De cealaltă parte, promotorul proiectului, primarul liberal Nicolae Robu, se spală pe mâini și dă vina pe cei care gestionează sistemul. „Cei care au în sarcină să gestioneze efectiv lucrul acesta trebuie să respecte toate prevederile legale. Dacă cumva este făcut în dezacord cu legea, evident că trebuie să se intervină pentru a se respecta legea”, spune Robu.

Peste toate nerespectările legislaţiei privind drepturile consumatorilor, plăcuţele au și traducere în limbă engleză. Aceasta e inutilă, în condițiile în care același Nicolae Robu a  anunţat, senin, că face o discriminare. „Faptul că prețul nu include toate costurile e o ilegalitate. În plus, faptul că șoferul nu știe cât va plăti în final nu poate fi acceptat. Dincolo de acest lucru, este vorba și de discriminare. Timișorenii care își plătesc taxele si impozitele plătesc și locul de parcare, iar cetățenii, chiar români, dar care au mașini cu numere de înmatriculare din altă țară nu vor plăti”, conchide consilierul local Constantin Sandu (PD-L).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

andrei a spus: (martie 20th, 2013 at 12:18 )

stiti ce inseamna asta? ca rosign vor da tablitele jos si vor pune altele noi!!! alti bani..de parca nu era de ajuns ca nu au fost in stare astia de la primarie sa puna stikere pe alea vechi…pffff….da`se da bine din banii publici…ca doar nu dau de la ei

dana a spus: (martie 20th, 2013 at 12:20 )

aiurea…primaru binenteles ca se spala rpd pe maini…nu inteleg de ce tot apare el sa povesteasca despre timparku asta daca tot nu stie cu ce se mananca…habar nu are despre ce e vorba…creed ca primeste informatiile intre doi morcovi

tatiana a spus: (martie 20th, 2013 at 12:30 )

avem parte de cea mai nerusinata si incompetenta administratie din istoria orasului. o sa ajungem sa-l plangem pe ciuhandu. cine putea sa creada asa ceva acum un an?

Paul a spus: (martie 22nd, 2013 at 14:33 )

Apropo de „cei care gestioneaza sistemul”. Cum au fost ei alesi? S-a facut vreo licitatie, ceva? Stie cineva?

Denisa a spus: (martie 31st, 2013 at 21:55 )

Oricum ai pune-o e aberant. Tocmai m-am intors din Transilvania: sisteme simple, fie bani la taxator sau la aparat, fie tichet de 1 leu pt jumatate de zi (Sibiu!!). Ce-i treaba asta cu evolutia cu forta? De ce trebuie neaparat sa ai telefon mobil? Sa-l vedem pe badea Gheorghe cum o sa se descurce la cat de neprietenos e sistemul asta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA

Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.