Bojin taie salariile si primele „administrativului” de la Poli

Banii pentru Poli au fost votați, miercuri dimineață, în ședința extraordinară a CJ Timiș, cu 26 voturi „pentru”, șase abțineri și unul împotrivă. Titu Bojin are însă vești proaste: tăieri salariale și eliminarea primelor, toate pentru personalul administrativ al clubului.

CJ Timiș va aloca pentru Poli 2,94 milioane de lei. O altă sumă de bani de la Județ ar putea veni la sfârșitul anului, dar numai dacă echipa promovează. Titu Bojin a anunțat că vor fi făcute reduceri salariale la personalul administrativ al clubului. Președintele CJ nu mai vrea ca angajații „civili” să mai ia prime la fel ca jucătorii. „Mai pot lua doar o primă pe care o vom stabili împreună, dacă există performanță”, a declarat Bojin.

În retur, Poli a obţinut, pe teren, un singur egal şi a pierdut două partide în faţa unor contracandidate la promovarea în prima ligă. Singurele trei puncte „ca la victorie” adunate în contul echipei lui Velcea au venit dintr-un meci nejucat, după retragerea Unirii Alba Iulia din campionat.

La Poli, conducătorii şi alţi angajaţi ai compartimentului administrativ iau prime duble față de jucători, adică 600 de euro, față de 300. Informaţia a răsuflat şi în vestiar, mai mulţi fotbaliști fiind dezamăgiţi de politica de premiere a clubului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

titus a spus: (aprilie 10th, 2013 at 11:57 )

Era si cazul! Bravo lui!

inna a spus: (aprilie 10th, 2013 at 12:01 )

probleme in paradis? numai la poli castiga mai mult smecheri gen rosenblum si musat mai mult dupa un meci castigat decat actorii principali, adica jucatorii. e interesant de urmarit cum va reactiona nicolae robu, insul care arunca cu banii timisorenilor in acesta echipa si isi aroga drepturi de parca ar baga banii lui. probabil ca si bojin s-a prins ca acs poli e jucaria lui robu.

gogu a spus: (aprilie 10th, 2013 at 12:23 )

Bravo, in sfarsit cineva care pune sare pe rana.
baietii din teren merita toata stima, conducerea e incompetenta
sa aduca ei bani de acasa daca vor sa fie cu blazonul poli pe piept, nu sa ia bani publici.
ar trebui sa faca treba de conducere gratis, ca un aport la TM, sport si POLI
doar jucatorii ar trebui platiti (care merita) ca e si unii pensionari ca buzunare mari….

dle Brancovan ati auzit de Malaga?.... a spus: (aprilie 10th, 2013 at 18:35 )

De fapt exista mai multe echipe(vezi Fiorentina,Salernitana,Chievao, etc…) mai mult sau mai putin cunoscute, dar poate de una Malaga din Spania(Primera division…) poate s-a auzit, ca au jucat si ieri de ex.! Ei’ Malaga asta e un fel de POLI-Recas cum ziceti dvs. Bineinteles ca spaniolii nu isi fac probleme din asta, ca romanii, dar ar fi bine sa stie si marii „specialisti” si „filozofi” timisoreni chestia asta!

ola a spus: (aprilie 10th, 2013 at 20:09 )

nu prea il inteleg pe megacommenterul, daca nu-l intereseaza ACS pentru ca continua cu Rotariu si compania la ASU de ce se strofoaca atit la fiecare articol.

gogu a spus: (aprilie 11th, 2013 at 07:47 )

cum dam noi bani publici la poli asa ar trebui sa munceasca si cei din conducere gratis (ma refer la cei care mai au un job de exemplu director la LPS, sau fosti fotbalisti-antrenori care sunt deja realizati material)
cu asa o propunere trebuie sa vina CJT
asta inseamna sustinere publica
doar jucatorii si antrenorii trebuie platiti, la valoarea si nivelul pe care-l au, asta e alta problema.
l-ati adus pe Petre, jucator oricum ratat, i-ati dat bani multi si asta a stricat atmosfera la echipa
ce mai poate face Velcea in acest caz ?

SAM a spus: (aprilie 11th, 2013 at 08:42 )

in aparenta ,masura p[are corecta,dar sunt curios daca si cei care i-au numit au parte de acelasi tratament;;;sau pote ei sunt deasupra logicii

Motu a spus: (aprilie 11th, 2013 at 13:56 )

Rosenblum si musat, unul cu caterinca de prost gust la echipa si unul renumit …dl pahar musat. Astia sint conducătorii, vinde ei. Si au si prime.

INO THE PERFECT SPIRIT a spus: (aprilie 11th, 2013 at 23:28 )

HAI ACS POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA FOARTE BINE NU TREBUIE NIMENI SA PRIMEASCA VREO PRIMA FARA RESULTATE IAR SALARIUL SA FIE TOT IN FUNCTIE DE RESULTATE SI TOTUL ESTE OK NU AI RESULTATE NU POTI PRETINDE ASTA INSEAMNA SA STI CE VREI SI CE FACI.
NICI CHIAR FOTBALISTI NU POT PRETINDE DEOCAMDATA ASA CEVA TREBUIE SA ADUCA RESULTATE SA PROMOVEZE SI DUPA ASTA MAI VEDEM PE MOMENT NIMIC.

HAI ACS POLI TIMISOARA VICTORIE LA OLT SI VOR VENI SI BANI.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.