Dacă n-ați plecat încă în vacanță, sunteți așteptați vineri, de la ora 18, la Atelierul de Pictură Textilă, în Bega Shopping Center, etajul 3. Fiecare participant va primi o sacoșă pe care o va picta cu vopsea specială pentru textile.
Toata lumea este binevenită, iar picturile vor fi mai simple sau mai complexe, după priceperea și inspirația fiecăruia. Dacă aveți prin casă tricouri, pantofi de pânză, genți sau orice altceva textil care se lasă colorat, le puteți picta și pe acestea. „Cei cu două mâini stângi primesc șabloane, deci nu vă faceți griji că nu o să vă descurcați”, spune Camelia Minișan, inițiatoarea atelierului.
Costul atelierului este de 30 de lei, se achită la sosire și acoperă toate materialele necesare. Dacă veniți însoțit de un copil, participarea lui este gratuită. Vă puteți înscrie aici sau la numărul de telefon 0723-049.584.
Comentarii prin facebook