A doua zi de Crăciun aduce, în vestul României, o nouă avertizare meteo. Este vorba despre un cod galben de vânt, care va fi în vigoare până după ora 15.
În acest an, vremea a fost plină de surprize de Crăciun. Temperaturi care au ajuns până la 12 grade Celsius, ceață persistentă și foarte puțină zăpadă – așa a arătat România în ultimele zile. Joi dimineață, meteorologii au emis mai multe avertizări de ceață, care au afectat Bucureștiul și alte 22 de județe, dar și un cod galben de vânt. Acesta este valabil până la ora 15,15 vizează sudul și vestul județului Caraș-Severin și zona de munte, precum și sudul județului Timiș. În aceste interval, în zonele amintite se vor înregistra intensificări ale vântului care vor atinge, la rafală, 60-70 km/oră, iar la munte vor depăși 90 km/h.
Comentarii prin facebook