Scandal la PC: Grapini i-a retras sprijinul politic lui Titi Stancu

Ministrul Maria Grapini a trimis săptămâna trecută o adresă la Consiliul Judeţean Timiş prin care anunţă că i-a retras sprijinul politic consilierului Traian Stancu. Preşedintele PC Timiş vrea acum să-l zboare şi din partid pe consilierul judeţean conservator. Traian Stancu susține, pe de altă parte, că Grapini este „inconștientă”.

grapini1

„Mi-a retras sprijinul politic printr-o hârtie trimisă la consiliul judeţean. Acum vrea să mă dea afară din partid. Voi ataca în instanţă decizia. Voi contesta şi la partid această măsură ilegală. Mi-a reproşat că am ajutat mai mult celelalte partide decât pe ea. Că i-am cerut să mai respectăm şi noi statutul prin partid. Îmi reproşează că nu o susţin, că nu mă duc cu ea, că nu îi aduc lume s-o vadă. I-am spus că nu pot să-l critic pe Băsescu pentru tot ce a făcut şi să o laud pe ea că este la al treilea mandat fără alegeri. Ea nici singură nu vrea să candideze. În biroul ei judeţean, ea nu are nici măcar un membru ales. Ea de cinci ani a făcut ce a vrut. E inconştientă fata asta”, ne-a declarat Traian Stancu. În urmă cu câteva luni după mai multe reproşuri primite de la Maria Grapini, Titi Stancu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte organizatoric în PC Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ionescu a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 13:52 )

Bai nerealizatule, imi pare mie sau tu esti mai rau ca curva aia de vulpe care sare ca proasta la struguri si cand nu ajunge ii strepezesc dintii. Hai sictir oportunistule

Timisoareanu22 a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 14:01 )

Haimana politică, ce să-i faci, atât ai putut vorba lui Moromete, „Paraschive nenorocitule, de unde, dacă atâta e”. Mi-e ruşine încă odată cu tine, că nici cu aia, nici cu ăştia şi nici cu alţii, nu eşti bun de vre-o brânză.

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 17:08 )

VAI DE POLITICA DIN ROMÂNIA!!!ESTE CA ȘI RELIGIA FIECARE CUM ÎL TAIE CAPUL!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

pc a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 19:10 )

chiar daca Titi in ultimul timp nu s-a implicat activ se datoreaa tot din cauza tovaresei noastre presedinte.
in campanie urla ca nu o ajutam si nu o sustinem… canu facem nimic pentru ea…. fara sa fi pus macar odata problema de echipa..

acum e ministru si nu a sprijinit pe nimeni din cadrul partidului. si oameni sunt.

cu exceptia liderului de la lugoj pe care l-a luat la minister nu se poate lauda cu nimic in folosul filialei.nu a construit nimic din 2006 de cand e presedinte.alegerile in cadrul partidului au fost de fiecare data amanate.

reproseaza tututur ca nu fac actiuni la care sa o invite. atunci cand s-au intamplat toata lumea a asistat la un monolog al unui redutabil cult al personalitatii.

din 2006 daca mai sunt doi oameni cu vechime in partid. si asta pentru ca daca o data nu esti de acord cu ea te excluzi singur.

liderii de filiala vin cu frica la intalniri.nimeni nu deschide gura referitor la o problema concreta pentru ca adevaratele probleme ale ei sunt doar cele in care crede ea,, ii aduc castig de imagine.
Cine a avut de a face cu ea nu isi mai doreste lucrul asta.aumilit de la tineri la oameni in varsta doar pt ca au spus ceea ce cred.

Toti vb intre ei si stiu ce fel de om e. Poate ca domnul Preunca va avea mai multa barbatie, va intelege ca la partid oamenii nu sunt angajatii Pasmatex si va lua masuri.

Din punct de vedere politic, prin excluderea lui Stancu, tovarasa a sacrificat partidul. Oare pe cei doi anonimi consilieri municipali, pentru activitate 0 in CL de nu-i exclude. Macar unul a avut barbatia sa voteze impotriva excluderii lui Titi. Dar amandoi sunt cai morti pentru PC pt caTimisoara nu a auzit de ei. Ridica mana la pro aberatiile lui Robu.

Si asta pentru ca la Grapini i-a convenit astfel de personaje care nu au capacitatea de a castiga imagine tocmai pentru a nu avea concurenta.

Aavut grija de toi cei care i-au amenintat scaunul…Sipos, Glavan, etc…. si i-a facut sa renunte la partid.

Nu realizaeaza ca politica nu este pentru ea.

Daca era asa valoroasa putea fi un ministru tehnocrat. Dar ptea partdul a insemnat si inseamna doar inters propriu. Membrii care vin voluntar trebuie sa munceasca doar pentru a primi ea aplauze.

E greu sa so o cobvingi ca liderul de la Bara, Barna, Saanandrei, Dudestii Vechi….acastigat voturi pentru imaginea lor in comunitate si nu pentru Grapini.

Poate remanierea va fi solutia sa vada ca politica nu e pt ea.
Deputat 4 ani dar mai bine independent si lasa filiala sa creasca …

pc a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 19:12 )

Scuze pentru greselile de ortografie sau punctuatie. SUNT DE LA TASTATURA….:))

„daca cade” zapada … si degetele se misca mai greu…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.