Un șofer a început foarte prost săptămâna: s-a urcat afumat bine la volan, deși abia trecuse de prânz, și a lovit două mașini. Acum va trebui să plătească pagubele și s-a ales și cu dosar penal.
Bărbatul se deplasa la volanul mașinii sale cu numere de Mehedinți pe Bd. Rebreanu când, la un moment dat, a intrat într-un alt autovehicul. Când a văzut că a provocat un accident, a încercat să fugă, dar șoferița din mașina tamponată s-a luat după el. Bărbatul a luat-o pe sens interzis, pe strada Traian Vuia, și a lovit în plin un alt treilea autovehicul, care circula regulamentar. Martorii au chemat Poliția, dar și Ambulanța, pentru a-l transporta la spital pe șoferul din ultima mașină, care era rănit. Polițiștii l-au testat cu alcooltestul pe cel care a produs ambele accidente și au constatat că avea o alcoolemie de 0,48 la mie. Acesta a fost dus și el la spital, pentru recoltarea probelor biologice.
Comentarii prin facebook