Daca era si Bojin baron local…

E limpede ca lumina zilei! Titu Bojin ori a chiulit de la cursurile de baroni locali organizate de PSD, ori nu și-a mai dat examenul de absolvire al acestei „școli”. Deși probabil și-ar fi putut rezolva „diploma” și cu un plic bine plasat. Ce mama dracului, doar e vorba de PSD! În fine, în pofida tuturor zvonurilor, mi se pare clar că Bojin nu este baron local. Cine știe, o fi aspirant la acest titlu, dar nimic mai mult. De unde această concluzie? E simplu. Victor Ponta este un incorigibil admirator al baronilor PSD, cărora nu poate să le refuze absolut nimic. Ei bine, pe Bojin l-a refuzat în mod constant, iar Timișul este tratat cu cel mai mare dispreț de Ponta. Două foarte recente intervenții vin să demonstreze acest lucru.

victor ponta

În primul rând, guvernanții „ne-au scos cucii de cap” (ca să citez un personaj celebru), anunțând că nu se face nicio șosea de centură a Timișoarei. Și asta fiindcă au întâietate Caracal, Bacău sau Mihăilești, orașe bine reprezentate din punct de vedere baronial. Apoi, chiar Victor Ponta a anunțat încă o dată că Timișoara nu va avea spital regional, prioritare în acest sens fiind Iași, Craiova și Cluj. Adică feudele lui Nichita, Preoteasa și „gașca de la Cluj”, din care face parte și socrul premierului. Și care se înțelege bine și cu Traian Băsescu! Sincer, sunt convins că dacă aveam și noi un baron adevărat, nu-și băteau joc „miticii” în acest hal de Timiș și Timișoara. Mai ales în condițiile în care Timișul este cel mai mare cotizant la bugetul de stat, în afara Bucureștiului. Aici mai intervine o chestiune. Are și Timișul un baron, dar central, ca să-i spun așa. Îl cheamă Ilie Sârbu și multă lume spune că face tot posibilul ca Timișul să fie ocolit de fonduri guvernamentale. De ce face asta? Fiindcă poate! Și fiindcă crede că astfel îi va carota atât pe primarul Nicolae Robu, cât și pe colegul său de partid, Titu Bojin. Acum, nu că mi-aș dori un baron în Timiș, dar în țara lui Ponta și-a baronilor PSD, se pare că doar așa se poate.

Altfel, pentru cei care mai au îndoieli că Ponta ar fi un nimeni fără sprijinul baronilor, doar câteva exemple. Fiindcă Ponta poate fi și foarte mărinimos cu baronii adevărați, nu ca în cazul Timișului. Astfel, pentru unul vrea să facă autostradă până la Alexandria, demers care ar putea fi înscris în mod cert într-o antologie cu cele mai mari tâmpenii din lume. Și asta în condițiile în care România e pe ultimul loc în Europa la capitolul autostrăzi. Nici măcar un dictator african nu și-ar permite asemenea extravaganță, dar la noi se poate. Un alt baron pe care Ponta nu s-a sfiit să afirme că-l prețuiește foarte mult primește pe tavă o halcă din Portul Constanța. Chit că fistichiul personaj e băgat până în gât în nenumărate dosare penale. Ce să mai spui de Duicu de Mehedinți? Acesta telefona din biroul lui Ponta, numind oameni în funcții, băgând adversari politici după gratii, aranjând licitații etc. Bine, ipochimenul în cauză are un pomelnic de acuzații care n-ar avea loc să fie scrise pe un cearșaf. În acest caz nu mai vorbim de baron și feudă. Individul se comportă ca un șef de trib în Mehedinți, unul dintre cele mai sărace județe din țară.

Ei, chiar și pe acesta Ponta l-a luat în brațe! Măcar de l-ar strânge atât de bine încât să nu-l mai scape și să meargă peste tot cu el! Și ca să vezi până unde merge ipocrizia și mizeria, l-am auzit azi pe papițoiul de Mazăre urlând și întrebând retoric: „E normal ce se întâmplă în țara asta?”. Nu, clar nu e normal. Un individ ca tine, într-o țară normală, ori era la bulău, ori vindea bilete în față la un lupanar. Dar la noi în țară, el stă de gât cu premierul! Chiar așa, în ce mama dracului de țară trăim?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

zorro a spus: (aprilie 9th, 2014 at 11:22 )

asta-i un ticalos mai mic, care nici macar n-are telefonul ascultat. bisericos si basinos fura numai la sigur si niciodata pentru el, e din garda veche, fura decat pentru partid. un trist!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.