Peste 1.600 de locuri la clasa pregătitoare au rămas disponibile în judeţul Timiş, după cea de-a doua etapă a înscrierilor. În această săptămână părinţii care nu au reuşit să îşi înmatriculeze copiii se pot adresa comisiei judeţene de înscrieri.
Chirii de sub 200 de euro, in centrul Timisoarei
După șase ani de criză, valul de ieftiniri a atins și segmentul închirierilor. În prezent, 200 de euro sunt de ajuns pentru o locuință în centrul oricărui mare oraș din România, deși, în 2008, acești bani ajungeau doar pentru plata unei chirii mai la periferie.
A intrat in vigoare hotararea care taie aripile „Ingerilor Galbeni”
Hotărârea de consiliu local 146/2014, privind modalitatea de parcare în centrele comerciale şi reglementarea ridicării, transportului şi depozitării unor vehicule, poate, în sfârșit, aplicată. Cel puțin așa susține Poliția Locală, care a început să facă notificări către centrele comerciale.
Medici pentru o zi, la Costeiu
Câteva zeci de studenţi la Medicină, însoţiţi de medici rezidenţi, au mers în weekend în comuna timişeană Coşteiu, unde le-au asigurat oamenilor, timp de o zi, asistenţă medicală. Totul, gratuit, ca parte a proiectului „Medic pentru o zi”.
Poli ramane impotenta in atac si in mandatul lui Dan Alexa
Cel mai slab compartiment al lui Poli este ofensiva. Formaţia antrenată de Dan Alexa înscrie extrem de greu, ceea ce face ca Poli să fie în coada clasamentului Ligii I la acest capitol. Doar două goluri, ambele cu Viitorul Voluntari, au înscris timişorenii în cele patru jocuri cu Dan Alexa pe banca tehnică.
„Sari Neni” se vinde cu 220.000 de euro, CL trebuie sa fie de acord
Spațiul în care a funcționat unul dintre cele mai faimoase bordeluri din Timișoara ajunge marți pe mesele consilierilor locali. Aceștia trebuie să fie de acord ca primăria să renunțe la dreptul său de preemțiune asupra imobilului respectiv.
Cristian Busoi, cel mai bogat candidat de la europarlamentare
Făcând abstracție de candidatul independent Peter Costea, un avocat-predicator neoprotestant cu dublă cetățenie, româno-americană, timișoreanul adoptat Cristian Bușoi este cel mai bogat candidat la alegerile pentru Parlamentul European. Potrivit declarației sale de avere, Bușoi are în cele 30 de conturi deschise nu mai puțin de 1,4 milioane de euro.
Parcare la mall este din nou gratuita peste tot!
La două luni de la instalarea sistemului de plată în parcarea subterană, Iulius Mall renunță la acesta. De luni, 14 aprilie, cele 2.500 de locuri din parcările mall-ului timișorean sunt din nou gratuite. Administrația centrului comercial anunță că, din acest an, va extinde zona de parcare.
Firma a lui Ovidiu Tender, amendata drastic de Politia Locala
Polițiștii locali au remarcat, din nou, mizeria care tronează pe terenul fostei Întreprinderi de Industria Lânii. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Protecția Mediului au sancționat, pentru a două oară, ILSA cu o amendă de 25.000 de lei.
Xeroxurile din Complexul Studentesc sunt pe duca
Garajele din zona complexului, în care funcționează celebrele „xeroxuri”, vor redeveni spații pentru ținut mașini. Viceprimarul Traian Stoia susține că ele n-au nicio șansă să intre în legalitate ca spații comerciale.
Primaria da gratis Arhiepiscopiei Timisoarei cladirea de la Generala 9, pentru o scoala privata
La două săptămâni de când a cerut-o, Arhiepiscopia Timișoara ar putea primi gratuit, de la primărie, clădirea fostei școli generale 9, de pe Bd. Rebreanu. Aici urmează să funcționeze Școala „Antim Ivireanul” și Grădinița „Troița”, unități de învățământ private unde părinții plătesc peste 1.500 de euro pe an, pentru a-și duce copiii.
Rectorului Pirtea ii vine de minune costumul populist banatean
Pregătit cu mare meșteșug în laboratoarele politice ale PSD, rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, a intrat în campanie electorală înainte de vreme cu niște propuneri măcar populiste, dacă nu chiar ciudate. În loc să-și mintă alegătorii PSD că va face tot posibilul să convingă guvernul de necesitatea alocării de fonduri pentru centura de sud a Timișoarei, aflată în proximitatea colegiului III unde candidează, dl Marilen Pirtea ce face?
La Timisoara, luna mai e luna expozitiilor de caini
Iubitorii de câini din Timișoara vor avea parte, în luna mai, de mai multe expoziții chinologice de ținută. Pe 10 şi 11 mai, la Arena Aquasport, vor avea loc două evenimente internaţionale CACIB, dar şi mai multe expoziţii destinate exclusiv unor anumite rase.
De Ziua Europei, intr-una din cele mai europene capitale: Viena / FOTO
Probabil că nu există timişorean pasionat de călătorii care să nu fi ajuns măcar o dată în Viena. Iar cei care nu au ajuns, probabil că nu o dată au urmărit fascinaţi imagini filmate în maiestuoasa capitală austriacă, admirând aerul imperial şi dorindu-şi să fie parte din povestea vieneză, măcar pentru o vreme.
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timişoara – Calea Şagului (p), orele 9 – 11; Sânmihaiu Român (p), orele 9 – 14; Chişoda – str. Primăverii nr. 38, orele 9 – 14; Sârbova (p), orele 8 – 17; Giroc (p), orele 9 – 12; SP ANIF Aranca, orele 9 – 18; Lugoj…
Fara apa calda
Colterm anunță că, din cauza efectuării unor lucrări de către Aquatim, pe rețeaua de alimentare cu apă rece, va întrerupe luni, între orele 9 și 17, furnizarea apei calde la PT 13. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc în imobilele de pe Bd. Eroilor, Piața Petofi, și străzile Mihail Jora și Siret.
Sedus si abandonat: rectorul Pirtea, trimis de PSD Timis la lipit afise
Aventura politică a rectorului Universității de Vest, Marilen Pirtea, s-a terminat înainte de-a începe. Și s-a terminat destul de dezonorant pentru universitarul care se vedea deputat PSD pe Colegiul III Timișoara. Iată însă că Pirtea nu mai e nevoit să se „sacrifice” pentru universitate, liderii PSD Timiș debarasându-se de el ca de o măsea stricată.
S-a relansat Liga a IV-a! ASU Poli, al treilea joc fara victorie
Campionatul Ligii a IV-a Timiş a fost relansat, după ce Politehnica Timişoara, lider autoritar până acum trei etape, a terminat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, jocul cu FC Chişoda.
Se cauta investitor cu trei milioane de euro pentru parcarea din spatele „Bega”
SDM e liberă să-și căute un partener cu dare de mână, pentru a construi parcarea supraterană din spatele magazinului Bega. Consilierii locali votează marți atribuirea directă, prin concesiune, a terenului către SDM, urmând ca primăriei să-i revină apoi 1% din veniturile din exploatarea parcărilor.
Dan Alexa vrea un jucator care a fost si in atentia lui VfL Wolfsburg
Lotul lui Poli Timişoara va suferi modificări după încheierea sezonului. Antrenorul Dan Alexa are o listă cu mai mulţi fotbalişti, unii dintre ei cu prezenţe în echipe din eşaloanele doi şi trei din zonă. Este şi cazul lui Cosmin Negoescu, un atacant de 21 de ani de la FC Caransebeş.