Poli, ca si salvata de la retrogradare prin neacordarea licentei unor echipe din Liga I

Neacordarea licenţei unor echipe din Liga I pentru sezonul viitor poate fi salvarea certă de la retrogradare pentru Poli Timişoara, chiar dacă trupa pregătită de Dan Alexa va termina pe loc retrogradant. Intrată serios în hora retrogradării după insuccesul cu Universitatea Cluj, Poli Timişoara are toate şansele să continue în Liga I şi sezonul viitor.

poli pt terasa

Dacă va termina pe locul 15, care este retrogradant l, echipa susţinută de Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş va profita de neacordarea licenţei pentru FC Vaslui, care se confruntă cu mari probleme financiare. Totul va fi posibil doar dacă FRF va respecta regulamentul de acordare a licenţelor. Moldovenii ar fi trebuit să facă dovada achitării restanţelor către jucători până în 22 aprilie, lucru care nu s-a întâmplat. În aceste condiţii, FC Vaslui nu mai are nicio şansă să evolueze şi anul viitor în primul eşalon, ci doar în liga secundă. Jucătorii lui FC Vaslui nu au mai văzut niciun ban din toamna anului trecut, iar ANAF, conform prosport.ro, a pus sechestru pe conturile clubului şi jucători. O altă echipă, tot din Moldova, ar putea avea aceeaşi soartă. Este vorba despre Oţelul Galaţi, jucătorii fostei campioane fiind neplătiţi de mai multe luni. Situaţia Oţelului va fi clarificată zilele acestea. În cea ce-i priveşte pe cei de la Poli, preşedintele Ioan Timofte a fost la FRF marţi, unde a primit răspuns favorabil faţă de acordarea licenţei pentru sezonul viitor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 14:10 )

NU AVEM NEVOIE DE AȘA CEVA! POLI SE VA SALVA PE TEREN! HAI POLI TIMIȘOARA TOTUL PENTRU VICTORIE LA PANDURI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO THE PEFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 14:47 )

DINTRE ECHIPELE DIN LIGA I DOAR ACS POLI VA PRIMI LICENTA SI VOM PATRTICIPA SINGURI IN CAMPIONAT.
AC RECAS CAMPIOANA! OLE OLE OLE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

rOBU sef de galerie a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 14:50 )

YEEEESSS..mila din Moldova a venit..sa petrecem pe strazi cu nea rOBU sef de galerie! Asta-i Poli ce am visat-o! si ce-i ca nu joaca?!, ce-i ca joaca tot in alb-negru?!, ce-i ca merg doar 200-300 de spectatori?! Haideti la hora mare pana in Moldova si inapoi!

Gigi a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 15:57 )

Nu ia locul nimeni echipelor fara licenta, se reduce nr. echipelor…

@robu sefd....... a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 18:08 )

gunoaie stradale ca tine s-au bucurat si cand hotzelul a devenit „mare campioana” in daunba lui Poli, acum ca s-a intors rota si are sanse hotzelul sa ajunga unde de fapt ii e locul , acum turbati toti, faceti spume la gura, o sa iesiti din nou pe strazi sa scrieti „lozinci” pe ziduri ! //////…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….bey tembelilor – fie ploaie,furtuna,uragan,tzunami, soare, canicula POLI REZISTA !!!………………………………………………………………………………………………………..Tratati-va baieti, nu-i nici o rusine !

anonim a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 22:24 )

Au, au ce doare vestea asta. Ramane POLI in A, spre disperarea multora, cam -17.000….

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 23rd, 2014 at 22:45 )

TIM AL VOSTRU ESTE ZERO! SA DOVEDIT DEJA! ALEXA -TIM OUT -ȘI AȘA VA FI! AVEM NEVOIE DE INVESTITOR SERIOS-ANTRENOR-UN STAFF NOU! RESTUL ESTE TĂCERE ȘI RUȘINE DE BANAT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (aprilie 24th, 2014 at 10:23 )

ca sa fim salvati de la retrogradare trebuie ca trei echipe cu drept de participare sportiva in liga1 sa nu ia licenta……asta e valoarea noastra sportiva….

@anonim a spus: (aprilie 24th, 2014 at 13:24 )

freire, te-ai incurcat la zerouri, doar vreo 170 dispera!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.