Bogdan Herzog, viceprimar al Timisoarei! Florian Zanfir, „vice” la CJ!

PSD Timiș a bătut palma cu PNȚCD, pentru o alianță în Consiliul Local Timișoara! Discuțiile finale s-au purtat marți dimineață, în biroul președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. Conform surselor noastre, Bogdan Herzog ar putea deveni viceprimar, în locul liberalului Dan Diaconu. UPDATE: Foarte probabil, primarul Nicolae Robu va avea o surpriză neplăcută la revenirea din Asia: vineri dimineață ar putea fi convocată o ședință extraordinară a CL, în care va fi consfințită noua alianță. La finalul articolului găsiți integral textului protocolului semnat marți.

herzog
Zvonurile conform cărora țărăniștii din CL Timișoara ar putea trece de partea PSD au devenit realitate marți dimineață, când Titu Bojin, președintele CJ Timiș, totodată lider al social-democraților, a condus discuțiile cu dizidenții Flavius Boncea și Bogdan Herzog. Acestea s-au purtat în biroul lui Bojin și au scos la iveală și, foarte probabil, numele viitorului viceprimar, Bogdan Herzog. „Am semnat protocolul PDS, PC, PP-DD şi UPT pentru schimbarea majorităţii, a vicepreşedintelui CJT Marian Vasile şi a viceprimarului Dan Diaconu. La nivel de primărie, noul viceprimar va fi Bogddan Herzog, iar la CJ Timiş, Florin Zanfir. Următoarele majorităţi le vom stabili împreună. Fără să mergem pe varianta lui Nicolae Robu de a ponegri pe toată lumea, a jigni”, ne-a declarat preşedintele CJ Timiş. Vestea proastă pentru primarul Nicolae Robu, aflat încă în Asia și programat să revină la Timișoara joi seară, este că, vineri dimineață, va fi convocată o ședință a consiliului local, care să consfințească noua alianță. în CL sunt 27 de aleși: 7 – PSD, 2 – PC, 3 – PP-DD, 6 – PNL, 5- PDL și 4 – Uniunea pentru Timiș (PNȚCD+Forumul German). Aceasta poate fi solicitată fie de primar, fie de o treime din consilieri. Ioan Cojocari, secretarial PMT, aștepta cererea oficială de convocare a ședinței.

UPDATE: PSD Timiș a anunțat oficial semnarea protocolului cu PNȚCD și PP-DD. „Grupul județean PSD-PC și PPDD, format din 20 de reprezentanți, și grupul de consilieri municipali PSD-PC, PPDD și UpT, format din 15 reprezentanți, vor colabora administrativ și politic în perioada iunie 2014 – iunie 2016, pentru îndeplinirea obiectivelor județene și municipale aflate în anexele prezentului protocol. Cei 20 de reprezentanți ai PSD-PC-PPDD din cadrul Consiliului Județean Timiș se angajează să îi susțină pentru funcțiile de vicepreședinți ai CJT pe domnii Călin Dobra (PSD) și Florian Zanfir (reprezentant al PPDD) pe toată durata colaborării, până la terminarea mandatului în 2016. Cei 15 reprezentanți ai PSD-PC-PPDD-UpT din cadrul Consiliului Local Timișoara se angajează să îi susțină pentru funcțiile de viceprimari ai Municipiului Timișoara pe domnii Traian Stoia (PSD) și Bogdan Herzog (UpT) pe toată durata colaborării, până la terminarea mandatului în 2016”, se precizează în comunicatul social-democraților.

PROTOCOL-2

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

herzogheria a spus: (iunie 3rd, 2014 at 13:25 )

vocea rusiei, direct in primaria tm! asta era pesedist, nu taranist!

sorin a spus: (iunie 3rd, 2014 at 13:29 )

Sa-ti fie rusine Bogdane !

dreapta a spus: (iunie 3rd, 2014 at 13:42 )

Pacat ca nu mai traieste Coposu , sa vada ce derbedei reprezinta partidul sau !

erhardt a spus: (iunie 3rd, 2014 at 13:57 )

Sa nu uitam si de consiliera de la Forumul German, Elena Wolf, directoarea corupta a Liceului Lenau care voteaza tot cu PSD!
Sper ca atunci cand Iohannis va castiga presedentia si se vor schimba lucrurile in tara asta sa o barbiereasca si pe aceasta unica corupta a etniei germane din Romania.

Bogdan a spus: (iunie 3rd, 2014 at 14:04 )

Cel mai bun motiv ca acesti indivizi sa zboare din PNTCD. Si asa traiau si luau decizii sub umbrela lui Ciuhandu( altul care dansa la un moment dat cu geoana), individ carea distrus partidul.

desigur a spus: (iunie 3rd, 2014 at 14:25 )

ha ha ha aha ha

debanat.ro a spus: (iunie 3rd, 2014 at 14:45 )

Oups!! Ia sa vedem cum vor reactiona coniferele de acum inainte…ce zici pinule? iar’ te simti prost? nu-i nimic, asa esti tu.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 3rd, 2014 at 16:34 )

TIM POATE RĂMÎNE LA TIMIȘOARA!DAR ALEXA NU ARE VALOARE PENTRU POLI! POLI ARE NEVOIE DE UN ANTRENOR MAI BUN!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

drucker a spus: (iunie 3rd, 2014 at 16:37 )

Druckeria infiintata de Herzog si-a atins scopul . L-a propulsat in functia de viceprimar .

Si cand te gandesti ca totul a inceput cu : Justice for Poli , Poli suntem noi , bla bla bla .

Ce scurt e drumul de la sentimentele suporterilor la politica !

Trist e ca majoritatea celor din Druckeria nu realizeaza nici acum ca au fost manipulati cu sloganurile de mai sus !

Respect COMMANDO VIOLA !

Magaria Druckeria a spus: (iunie 3rd, 2014 at 17:01 )

asu carasu 🙁

dora a spus: (iunie 3rd, 2014 at 19:28 )

Alianta cu „mortii” PNTCD SI PPDD salveaza PSD.Deci nu doar in Teleormanul lui Dragnea se poarta asta… 😉

GALERIA ASU .......TREZIREA a spus: (iunie 3rd, 2014 at 19:52 )

incet incet iese la iveala mizeria in care ati fost bagati de liderii vostri..ati servit ,fara voia voastra ca o masa de manevra politica acestui personaj versatil , care ar trebui sa intre in atentia SRI …in legatura cu afirmatiile facute despre simpatiile lui bolsevice

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.