Gafa sau neintelegere: primarul Robu a jignit trei ambasadori

Scandal cu iz diplomatic la Primăria Timișoara. Ambasadorii Palestinei, Irakului şi Kuweitului susțin că au fost lăsați cu ochii în soare de Nicolae Robu, cu care aveau programată, de mai mult timp, o întâlnire. La aceasta s-a prezentat viceprimarul Dan Diaconu, dar oaspeții s-au simțit jigniți. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității spun că diplomații fuseseră anunțați de schimbare. UPDATE: Titu Bojin și Eugen Dogariu l-au „taxat” la comun pe Robu, denunțând „lipsa de respect” a acestuia.

primaria timisoara

Întâlnirea dintre ambasadorii Palestinei, Irakului şi Kuweitului și primarul Nicolae Robu era programată de circa două săptămâni. Oaspeții susțin că au vrut ca ea să aibă loc pe 10 iunie, dar primarul nici n-a vrut să audă. Miercuri dimineață, la întâlnire s-a prezentat „vicele” Dan Diaconu, însă când au văzut modul în care sunt trataţi, cei trei ambasadori şi-au cerut scuze şi au plecat. „La ora 10.30 am ajuns la primărie. Nu era nimeni, portarul nu ştia că venim. Am ajuns într-o sală în care nu era nimic. A venit la un moment dat viceprimarul. Noi ştiam că trebuie să vină Nicolae Robu, dar am aflat că nu era în oraş. Domnul viceprimar a vorbit despre nişte vizite trecute, una-alta. Ne-am ridicat, ne-am cerut scuze şi am plecat. Acum două săptămâni, primarul ne-a spus că nu poate decât pe 11 iunie să ne primească, deşi noi insistasem pentru 10 iunie. Mi se pare inadmisibil. Ne-am simţit jigniţi de modul în care am fost trataţi la Primăria Timişoara”, ne-a declarat ES Ahmad Bader Aquel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Palestinei.

Nicolae Robu primarul Timisoarei

Reprezentanții primăriei susțin însă, pe de altă parte, că ambasadorii ar fi fost anunțați de marți, 10 iunie, că în ziua următoare primarul Nicolae Robu nu se află în Timișoara. „Marți, colegii de la Biroul Cooperare Internă și Internațională au luat legătura cu dânșii (ambasadorii – n.r.) și le-am spus că, miercuri, la întâlnire va veni viceprimarul Dan Diaconu”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Cei trei ambasadori sunt în Timișoara de marți și au avut întâlniri la Prefectura și Consiliul Județean Timiș, Camera de Comerț, dar și la Aquatim sau Universitatea de Medicină. Dincolo de toate acestea, primarul Nicolae Robu a lipsit miercuri din clădirea de pe CD Loga 1, deoarece participă la Biroul Permanent Național al PNL, în București.

UPDATE: Pentru că un astfel de incident nu putea trece netaxat din punct de vedere politic, președintele CJ Timiș și prefectul au emis, în premieră, un comunicat comun, în care îl „altoiesc” pe primarul Robu. Titu Bojin și Eugen Dogariu „își exprimă regretul pentru incidentul diplomatic care a avut loc la Primăria municipiului Timișoara și doresc să-i asigure de toată considerația și sprijinul pe Excelența Sa Ahmad Bader Aquel, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina în România, Excelența Sa Omer Ahmed Karim Berzinji, ambasadorul Republicii Irak în România, și Excelența Sa Mubarak Mohammed Alsuhaijan, ambasadorul Statului Kuwait în România, care nu au fost primiți de primarul Nicolae Robu, deși aveau programată întâlnirea de două săptămâni”. Cei doi se declară „onorați” că s-au întâlnit cu diplomații, pe care îi asigură că „o astfel de lipsă de respect pentru reprezentanții diplomatici ai unor țări nu le este caracteristică cetățenilor Timișoarei și ai județului Timiș”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Palestinei a spus: (iunie 11th, 2014 at 19:18 )

Care Palestina?
Ne-am cam saturat de arabocii astia mizeri, cu fumuri in cap. De ce vor ei sa schimbe Europa? Ca asa de bine merge lumea araba?
Mars

John a spus: (iunie 11th, 2014 at 19:33 )

Vai de p..a voastra de banateni corciti cu regateni, ati ajuns de toata jena.
Ce explicatii de tot rahatu, cica au fost anuntati, si boul ala intarzie. rromania pe față!

Claudiu TAGA a spus: (iunie 11th, 2014 at 21:33 )

diplomatia este o arta nu o meserie.

John a spus: (iunie 11th, 2014 at 22:34 )

Puteti sa tot dati minus, dar respectul cerut de situatie era obligatoriu. In țările lor asemenea gafe nu exista, indiferent de calitatea oaspetilor. Ghiolbanilor, frustraților, vizitati-i, o sa ramaneti marcați de ce politețe pot da dovadă.

pfft a spus: (iunie 12th, 2014 at 11:27 )

John, tarane, poti sa-ti transmiti mesajul si fara sa jignesti. Savy?

Dubyn a spus: (iunie 13th, 2014 at 01:44 )

La ce v-ati asteptat de la un taranoi ca Robu? El nici nu-si poate imagina macar ce inseamna uzantele diplomatice si ce gafa poti face lasand un diplomat sa astepte (si nici sa nu te prezinti la intalnire). Omul e prea incuiat ca sa priceapa una ca asta. Sa nu cumva sa-l mai votati inca o data pe individ, in 2016. Un asemenea mocartzan nu are ce cauta in Primaria Timisoarei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.