„Robu TV” a trecut din a doua incercare

Ședințele de consiliu local vor fi transmise în direct pe un post de televiziune local. Proiectul mult dorit de primarul Nicolae Robu a trecut cu 20 de voturi, cu șapte mai mult decât la ședința din aprilie. O televiziune locală va primi peste 2.500 de euro pe lună în baza acestui contract.

IMG_20140626_160320

Proiectul privind difuzarea în direct a şedinţelor CL Timișoara, a întâlnirilor executivului PMT cu consiliile consultative de cartier, dar şi a dezbaterilor publice a trecut din cea de-a doua încercare. În luna aprilie, în favoarea lui au votat doar 13 consilieri. Timpul pare să fi fost un sfetnic bun pentru aleșii locali, astfel că, joi, 20 dintre aceștia s-au declarat de acord. La fel ca în aprilie, țărăniștii Bogdan Herzog și Flavius Boncea s-au abținut, iar social-democratul Alfred Simonis, care atunci a votat împotrivă, acum s-a abținut. „Nu înțeleg cum poate un consilier local să voteze împotriva unei astfel de hotărâri. Este proba unei transparențe extinse, haideți s-o facem măcar acum, a doua oară”, a spus primarul Nicolae Robu, înainte de vot. Argumentele lui par să fi convins și o parte din social-democrați, și consilierii PP-DD, care de această dată au votat în favoarea proiectului. Contractul va fi valabil până la finele acestui an, iar televiziunea care va transmite ședințele de plen, întâlnirile executivului PMT cu consiliile consultative de cartier şi dezbaterile publice va primi, de la primărie, peste 2.500 de euro pe lună.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

flo_aka_me a spus: (iunie 26th, 2014 at 16:26 )

foarte bine…sa vada si timisoreanu cum se pune problema la sedintele de CL….si care cum ce fac pe acolo

curios a spus: (iunie 26th, 2014 at 16:29 )

Care este TV-ul local?

vazil a spus: (iunie 26th, 2014 at 16:33 )

europa nova, ce intrebare!! si-au instalat deja camerele si mixerul de emiisie.

viorel pasca a spus: (iunie 26th, 2014 at 18:19 )

O sa transmita ANALOG TV.TVT’89 sau ARSENALPRESSTV..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile

Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Până în acest moment, PNL și USR nu au avut niciun fel de discuții pe tema susținerii unui candidat unic, din partea USR, la funcția de primar al Timișoarei. Este declarația lui Alin Popoviciu, vicepreședinte al CJT și secretar general al PNL Timiș, la scurt timp după promulgarea noii Legi a Integrității, care îl lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Popoviciu neagă existența unor discuții PNL – USR pentru susținerea unui candidat din partea ultimei formațiuni pentru funcția de primar
Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș participă la BIAS 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de aviație din România, care are loc în 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. Prezența Timișului la BIAS pune în prim-plan gastronomia Banatului și caracterul multicultural al regiunii. Sub conceptul „One shared table”, publicul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Constructorul lucrează intens la realizarea viitorului pasaj de la strada Polonă, peste calea ferată, care asigură legătura cu Parcul Industrial Freidorf, dar și drumul spre Utvin și Sânmihai. Viceprimarul Ruben Lațcău cere un ritm susținut din partea firmei care se ocupă de investiție și finalizarea cât mai rapidă a reabilitării. În acest moment se forează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ritm de lucru bun la pasajul de la strada Polonă. Se așteaptă avizul CFR pentru un drum provizoriu/VIDEO
Municipalitatea timișoreană continuă lucrările de refacere a carosabilului pe bulevardul Liviu Rebreanu, cu intervenții în intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Lucrările sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale (SDM) și acestea presupun introducerea de restricții etapizate de circulație până în 6 septembrie 2026. Astfel, până la data de 3 septembrie, circulația rutieră va fi închisă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de pe bulevardul Rebreanu aduc mai multe restricții în circulația rutieră
În doar câteva zile se trage cortina peste Programul Național de Redresare și Reziliență, iar Timișoara trage concluziile în urma acestui mod de finanțare. Concluzia principală: orașul a atras o sută de milioane de euro, cu proiecte de succes dar și eșecuri importante. Primarul Dominic Fritz ne arată, la primele ore ale zilei, că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate
  Născută în 1954, Brîndușa Armanca a fost o cunoscută ziaristă și profesoară universitară din Timișoara. A lucrat la revistele „Expres”, „Orizont”, „Averea”. A fost director coordonator editorial la Grupul de presă „Ziua”. Între 1997-2003 a fost directoare a studioului din Timișoara a TVR, iar între 1997-1999 a fost membră a Comitetului Director al Societății...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit cunoscuta ziaristă Brîndușa Armanca
Reabilitarea majoră a drumului județean care pornește de la nodul Giarmata de pe A1 și merge spre Lipova, până la ieșirea din județ spre Arad durează mai mult, dar aceasta este motivată de complexitatea lucrărilor, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Dar, investiția, care are termen de finalizare jumătatea anului viitor, este mult mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului județean spre Lipova au ajuns la 60 la sută din total. Investiția una complexă/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.