Timișorenii sunt așteptați să doneze sânge la centrul mobil care va funcționa, până pe 15 decembrie, în zona centrală a orașului. Mai exact, la City Business Centre, în Piața 700, unde are loc o campanie destinată, în general, celor care lucrează acolo, dar nu va fi refuzat niciun alt donator.
Campania organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină, în colaborare cu CBC și Wipro, are loc în contextul refacerii necesarului de sânge, existând un deficit la nivel local. Astfel, până pe 15 decembrie inclusiv, recoltările se vor face zilnic, între orele 9 și 13, în sala mică a Centrului de Conferințe, la mezaninul Clădirii D. Organizatorii mizează pe densitatea mare de persoane care lucrează la City Business Centre, circa 3.000, și deschiderea acestora spre astfel de acțiuni. La acțiune sunt invitați să se alăture cât mai mulți timișoreni. Volumul care poate fi acoperit de acest centru mobil este de 30 de recoltări/zi. O recoltare poate dura până la 30 de minute. Fiecare donație poate salva până la trei vieți. Donatorii primesc șapte bonuri de masă, o zi liberă și 50% reducere la abonamentul pe o lună la mijloacele de transport în comun, dar beneficiază și de un set de analize gratuite.
Comentarii prin facebook