Ce-au prestat PSD-istii Sorin Stragea si Dorel Covaci pentru pensiile nesimtie pe care le vor

În timp ce declarativ plâng pe umerii nevoiașilor din țară, un grup de 11 deputați PSD a ințiat un proiect de lege prin care parlamentarii vor primi pensii special de nesimțite. Printre aceștia se numără și deputații PSD de Timiș, Sorin Stragea și Dorel Covaci. Ce au prestat aceștia în 2014, pentru a primi aceste pensii, în rândurile următoare.
Potrivit proiectului, pensiile speciale ale parlamentarilor se vor majora în funcție de numărul de mandate. Astfel, aleșii cu un singur mandat vor primi, pe lângă pensia normală, o pensie suplimentară de 2.000 de lei pe lună. Aleșii cu două mandate vor primi un “bonus” lunar de 3.000 de lei, iar cei cu trei mandate unul de 4.000 de lei, pe lângă pensia obișnuită. Ce-i drept, premierul Victor Ponta a declarat cu o jumătate de gură că nu e de acord cu acest demers al colegilor de partid. Pe de altă parte, deputatul Victor Ponta nu s-a propnunțat asupra lui, știut fiind faptul că nu întotdeauna premierul și parlamentarul cu același gândesc și simt la fel. Ca atare, proiectul de lege își continuă drumul legislativ prin Parlament. Printre cei 11 parlamentari se regăsesc și doi deputați PSD de Timiș, Dorel Covaci de pe Colegiul Făget și Sorin Stragea – Colegiul Lugoj. Având fiecare câte două mandate la activ, pensia lor ar urma să se umfle, dacă proiectul va prinde viață, cu câte 3.000 de lei lunar. Asta, pe lângă pensia obișnuită. Te-ai aștepta ca, fiind promotori unei asemenea nesimțiri, cei doi parlamentari să fi avut o activitate extrem de laborioasă pentru binele celor care i-au ales. Lucrurile nu sunt însă chiar așa, dacă ne uităm pe sit-ul Camerei Deputaților.
Sorin Strregea, vicepreședinte al PSD Timiș și vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaților, a semnat în 2014 exact 30 de ințiative legislative, inclusive cea cu pensiile nesimțite. Toate au fost semnate însă de grupuri mari de parlamentari social-democrați. Dintre acestea, extrem de puține au ajuns și legi, iar unele sunt ilare. Ca de exemplu un proiect de lege prin care ziua de 16 mai să fie declarată Ziua Națională a Costumului Popular Românesc. El a mai făcut 12 declarații politice, ultima fiind despre importanța zilei de 1 Decembrie. La acestea se adaugă patru interpelări la ANRP, în urma unor petiții primate la cabinetul său parlamentar.
Dorel Covaci a semnat alături de colegii de partid 18 inițiative legislative. Precum în cazul lui Strgea, foarte puține din acestea au ajuns însă și legi. Covaci a fost mai harnic în privința declarațiilor politice, având nu mai puțin de 21 de astfel de intervenții. Multe dintre ele privesc Biserica Ortodoxă Română, al cărui mare apărător se arată Covaci. O chestiune într-un fel normală, știut fiind faptul că foștii activiști comuniști (cum e cazul lui Covaci) au devenit după 1989 cei mari credincioși. Mai mult, după ce a fost un adept al dictaturii comuniste, acum Covaci și-ar dori un stat fundamentalist ortodox. Sau ce se poate înțelege din această frază: “Unele dintre problemele majore ale vremurilor noastre îşi trag seva din încercarea de a implementa ideea de stat secular, de separare a bisericii de stat, care duce, inevitabil, la alienarea structurilor de stat de instituţiile religioase.”? Printr-o altă declarație politică el a lăudat deja celebra ordonanță a lui Liviu Dragnea de legalizare a vagabondajului politic pentru aleșii locali. La toate acestea se mai adaugă o singură interpelare făcută de către deputatul de Făget. O fi mult, o fi puțin, pentru un “bouns” lunar de 3.000 de lei la pensie?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

rusinika a spus: (decembrie 16th, 2014 at 13:01 )

rusinika! 2 semidoti, taranoi nomenclaturisti, adeptii lui guru-ilici-iliescu! rusinika psd!

catavencu a spus: (decembrie 16th, 2014 at 15:25 )

semidocti analfabetule(o)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.