Premiera la Timisoara: cel mai mare targ traditional banatean se deschide joi

În această săptămână, timișorenii sunt invitați să participe la un târg inedit, dedicat în exclusivitate tradițiilor bănățene. Evenimentul va fi găzduit de Centrul Regional de Afaceri, iar vizitatorii vor putea să descopere mai multe despre meșteșugurile și gastronomia din Banat.

olarit

Târgul face parte din proiectul „Patrimoniul Viu”, al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, realizat în parteneriat cu Universitatea de Vest. „Patrimoniul Viu” are la bază ideea de a promova cât mai bine patrimoniul Banatului, atât în România, cât și în Serbia. În proiect au fost incluse cinci zone din Banatul Românesc, dar și două din Banatul Sârbesc. Târgul va fi deschis în perioada 4 – 6 decembrie, iar vizitatorii vor avea ocazia să redescopere cultura bănățeană. La CRAFT, publicul va fi întâmpinat cu standuri cu mâncăruri tradiționale, dulciuri specifice zonei, momente artistice, dar și diferite ateliere pentru copii și adulți. În total, organizatorii estimează că la eveniment vor participa aproximativ 70 de meșteșugari și artiști din Banat.

Târgul reunește meșteșugari, artizani și practicanți de tradiții din șapte zone din Banatul Românesc și Banatul Sârbesc. (…) Este vorba despre oameni care continuă să producă anumite alimente tradiționale, anumite băuturi, potrivit unor sisteme tradiționale. De asemenea, este vorba despre oameni care au anumite îndeletniciri artistice, spre exemplu sculptează, pictează sau croșetează în așa fel încât aceste lucruri amintesc de o viață tradițională”, explică Otilia Hedeșan, managerul proiectului. Târgul reprezintă o premieră județeană și regională. Pentru că evenimentul coincide și cu venirea lui Moș Nicolae, organizatorii s-au asigurat că micuții vor avea parte de numeroase surprize. Pentru ei au fost pregătite un atelier de pictură naivă, un atelier de croșetat, activitate specifică Banatului Sârbesc, dar și un atelier de colinde.
Program

Joi, 4 decembrie
orele 11 – 13 – Deschiderea oficială, moment folcloric, tur de onoare
orele 13 – 14 – Panel „Dezvoltarea comunității: prezent și viitor”
orele 14 – 15 – Deschiderea programului de formare profesională și mentorat
orele 15,30 – 16,30 – Moment folcloric cu Ansamblul de Copii din Svinița și Baia de Aramă, jud. Mehedinți
orele 16,30 – 17 – Oameni și locuri în imagini, vernisaj de expoziții de fotografie și pictură.
ora 18 – Închiderea expoziției

Vineri, 5 decembrie
ora 10 – Uzdin și Kikinda se prezintă
ora 11 – Ateliere de învățare a practicilor tradiționale destinate copiilor
orele 16 – 17 – Spectacol folcloric susținut de ansamblul Căminului Cultural Doina din Uzdin și Ansamblul „Gusie” din Kikinda.
orele 10 – 18 – Demonstrații gastronomice

Sâmbătă, 6 decembrie
ora 11,30 – Moment folcloric prezentat de ansamblul „Armenișana” din Armeniș, jud. Caraș-Severin
ora 12 – Moment folcloric prezentat de dubașii de la Margina
ora 13 – Decernarea diplomelor de participare

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis

Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani

Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În prima lună a programului de sterilizare gratuită a animalelor de companie, realizat de un număr de 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului, reamintește primăria. În total, au fost sterilizați 19 câini și 25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin programul derulat de municipalitate au fost sterilizați gratuit peste 40 de câini și pisici
Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Bronzul ultimei ediții de Superligă feminină, Politehnica Timișoara, nu a mai prelungit contractul antrenorului Orlando Ștefan, care a luat echipa la greu din Liga a II-a și a dus-o pe podium în elită și s-a orientat rapid spre un alt tehnician. Așadar, Andra Vela este antrenoarea Politehnicii Timișoara Femina începând cu acest sezon. Deținătoare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – audiție muzicală: Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat de Ioan Rădulescu – corn, Theodor Rădulescu – pian. Participanții la Atelierul de scriere creativă se vor reuni la Casa cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelier de scriere creativă și audiție muzicală la UMF. Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart
Noua pasarelă a îndrăgostiților, aşa cum este denumită pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a deciziei favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
La Timișoara s-a deschis cea de-a XXXIII-a ediție a Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, unul dintre programele de tradiție ale facultății, dedicat promovării limbii și culturii române în plan internațional. Organizator este Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a deschis Susținut de peste trei decenii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara continuă tradiția promovării limbii și culturii române prin cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație românească
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.