Escapada la Londra / FOTO

Londra, capitala eleganţei şi a regalităţii, un oraş cu o istorie uimitoare extrem de bine păstrată şi pusă în valoare, poate fi o destinaţie romantică si captivantă în luna februarie. Pentru că stilul britanic trezeşte în fiecare vizitator al celebrei capitale senzaţia că se află într-o ţară în care arta este suverană, iar politeţea este un mod firesc de viaţă.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune o destinaţie specială pentru a celebra iubirea: Londra. Timp de patru zile veţi descoperi cele mai frumoase obiective turistice ale capitalei britanice: London Eye, Palatul Parlamentului cu Big Ben (simbolul metropolei, Turnul cu ceas al Palatului Westminister), locul de încoronare, căsătorie şi înmormântare al monarhilor Imperiului Britanic, Covent Garden, Royal Opera, Trafalgar Square, dar şi Turnul Londrei, Tower Bridge, Muzeul Copilărei sau Catedrala St Paul. În cele mai frumoase muzee ale Londrei veţi găsi adevărate lecţii de istorie, civilizaţie şi artă: British Museum, unul dintre cele mai vechi muzee din lume, cuprinde exponate variind de la mumii egiptene la comori romane; National Gallery este o minunată lecţie de frumuseţe datorită valoroaselor colecţii de picturi din toate perioadele, iar Victoria&Albert Museum găzduieşte cea mai mare colecţie de artă decorativă din lume. La mică distanţă de liniştitele grădini Kensington puteţi vizita Palatul Kensington, locul unde s-a născut regina Victoria şi ultima locuinţă a Dianei, prinţesă de Wales. În Hyde Park se poate vizita Serpentine Gallery, muzeu de artă pe malul lacului, dar şi Royal Albert Hall, Muzeul de Istorie Naturală. Iar într-una din zilele petrecute la Londra, poate veţi dori să ajungeţi cu vaporaşul la Greenwich, la Observatorul Regal, dar şi pe celebrul stadion Chelsea sau la Muzeul figurilor de ceară Madame Tussaud.

De asemenea, în cea de a treia zi a excursiei vă propunem să trageţi o fugă până la spectaculosul Stonehenge, dar şi în cuceritorul orăşel Oxford. Veţi descoperi unul dintre cele mai maiestuoase monumente ale lumii. Un cerc format din 30 pietre imense, aşezate vertical şi orizontal, fiecare având o greutate de 80 de tone, cărora li se adaugă un inel ciudat de gropi umplute, toate aliniate după o ordine misterioasă în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Şi o mulţime de legende şi de povestiri ce stau în spatele ridicării acestui complex, pe care le veţi putea găsi la faţa locului. Un pic mai încolo se află un orăşel micuţ adorabil, cu o arhitectură splendidă care adăposteşte instituţii de învăţământ vechi din 1096, librării, biblioteci, pub-uri sau instituţii religioase, una lângă alta: Oxford. Începutul Universităţii Oxford datează din anul 1167, când câţiva profesori de la universitatea din Paris au venit aici pentru a fonda o formă de învăţământ superior care să fie recunoscută la nivel mondial. Datorită nemulţumirii localnicilor faţă de venirea profesorilor de la Paris, câţiva ani au fost marcaţi de conflicte, care, în 1209, au dus la plecarea câtorva profesori care au fondat Universitatea din Cambridge. Cea mai vestită bibliotecă a Oxfordului, The Bodleian Library, a fost înfiinţată la începutul secolului al XVII-lea şi numără peste cinci milioane de volume. Fiind una dintre cele mai de prestigiu biblioteci din Marea Britanie, aceasta are privilegiul de a obţine câte un exemplar din fiecare carte tipărită pe teritoriul regatului. Din acest motiv, regulile interioare sunt foarte stricte şi cărţile nu se pot împrumuta, nici măcar membrilor familiei regale.

Vă propunem aşadar să porniţi într-o excursie din care vă veţi întoarce cu un bagaj imens de cultură şi civilizaţie exemplară. Londra şi împrejurimile sale oferă fiecărui vizitator prilejul de a descoperi cel puţin un loc care să rezoneze cu aşteptările sale cele mai profunde. Agenţia de turism Ultramarin vă invită să vizitaţi capitala britanică de Valentine’s Day, la preţ First Minute. Detaliile excursiei le găsiţi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

drum judetean

Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier

Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.