Până și dușmanii politici ai primarului Timișoarei recunosc dinamismul administrației Robu. Că de pe urma acestui dinamism nu se alege orașul cu prea multe e o altă mâncare de pește, zic aceiași adversari, printre care și Bogdan Herzog (consilier local independent, analist Vocea Rusiei). Dreptatea este pe undeva pe la mijloc. Nimeni nu-i poate reproșa edilului liberal că nu interacționează cu populația. E adevărat, aici e vorba de un alt neajuns, că această dezbatere are loc pe o rețea de socializare, ca și când nu toți timișorenii se pot califica pentru un dialog cu primarul – cinstit, pe un forum găzduit pe site-ul primăriei – ci doar cei cu cont de Facebook. Chiar și așa, primarul își întreabă prietenii virtuali despre cum ar vrea să fie cutare piață, cutare stradă, ce statui să pună în piețe ș.a.m.d. Că sondajul cu pricina nu poate avea pretenția de studiu sociologic, iarăși e adevărat. Unde mai pui că o părere potrivnică ideii primarului, exprimată pe Facebook, nu reprezintă o garanție că primarul se sucește după cum vrea gașca sa de „prieteni”.
Dar asistăm totuși la un dialog. Lumea vorbește, critică, laudă, decent sau peste limite, dar e vorba de o comunicare pe care nu am avut-o în alte perioade mai „liniștite”. Dacă vreți, se poate vorbi despre un exercițiu democratic care îți dă măcar senzația că în orașul ăsta se petrece ceva, că lumea participă la viața urbei și că la anul nu vom merge hipnotizați la vot. Ăsta ar fi câștigul măcar simbolic. Dincolo de frumusețea acestui forum cetățenesc stă multă vorbă goală. Vorbim de câți pomi trebuie să fie în Piața Libertății. Trei, cinci, 28? Că vrem plimbare la umbră sau fanfară la chioșc, Este evident că oricare ar fi soluția aleasă, dezbaterea va trezi reacții celorlalți esteți, care vor vrea piață a la San Marco și nu o grădină botanică în buricul târgului. Eu, de exemplu, mai în glumă, mai în serios, mi-aș dori o statuie cu un personaj anume și nu am ascuns acest lucru: Marian Iancu, din bronz, dar în mod evident că ne-ar costa prea mult materialul. Dar poate că altcineva l-ar vrea lângă Eugeniu de Savoya pe Ghiță Chimiuc și iarăși ar exista senzația că lumea e nemulțumită, o parte din lume, cealaltă.
Consultarea publică trebuie să existe. Și pentru că așa zice la lege, dar și pentru sănătatea societății. Dar acest lucru trebuie să aibă loc înainte de depunerea unui proiect, nu după realizarea lui. Sau poate avea loc și după, doar că va avea loc degeaba. Însă cu toate dezbaterile și părerile expuse de niște amatori, contribuabili și ei, decizia finală trebuie să o aibă arhitecții și alți responsabili de imaginea urbei. Cei care știu cum va arăta orașul peste zece, douăzeci de ani și pot anticipa posibilele inconveniente ale unei soluții sau alteia. Proiectul reabilitării centrului istoric al Timișoarei are coparticipare europeană și a fost depus în ultimul mandat al primarului Ciuhandu. Ce-a stabilit atunci staff-ul tehnic al edilului țărănist probabil că trebuie pus în practică. Iar dacă la proiectul lui Gheorghe Ciuhandu zice că trebuie plantați pomi, iar Nicolae Robu nu-i vrea, probabil că avem o mare problemă. Și invers. Altfel, vorbim degeaba, dar cert este că ne simțim bine.
Comentarii prin facebook