„Timișoara capitală a sportului in România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, noua sală polivalentă, nou bazin de înot etc. – o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. –inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină.” Am citat din programul electoral al primarului Nicolae Robu din urmă cu exact trei ani. Trec peste investițiile în infrastructură, unde intervin și alți factori decât cei interni, ca de exemplu investițiile guvernamentale. (Cu toate că și aici ar fi o discuție amplă despre promisiunile făcute și pe ce te bazezi când le faci.)
Hai să vedem însă ce am făcut cu sporturile de echipă unde doar „rutina” ne împiedică să nu câștigăm an de an campionate. Eternul fotbal a cunoscut în acești ani două promovări (am trecut-o și pe cea virtuală din acest moment), dar și o retrogradare din primul eșalon. ACS Poli este cea mai finanțată echipă din sportul timișorean, însă tot sub nivelul uneia care emite pretenții la perfomanță la vârf. La baschet s-a câștigat o Cupă a României chiar în acest an, singurul trofeu notabil din ultimii ani, cu excepția rugby-ului. În campionat însă, baschetbaliștii timișoreni n-au performat în ultimii ani. În privința bugetului, BC Timișoara se află pe locul VII în campionat, așadar în afara zonei cu pretenții. Cu handbalul, altădată gloria sportului timișorean, atât la băieți, cât și la fete, ne zbatem în subsolurile campionatului. Și acolo bugetul e de criză, astfel că e greu să pretinzi mult mai multe lucruri. La volei masculin, de doi ani, echipa e în liga a II-a cu speranțe de promovare în acest an. Singurele performanțe din ultimii ani s-au înregistrat la rugby, dar acolo e mai degrabă o investiție privată, culmea din partea unui arădean, nu timișorean. Plus, din păcate, rugbyul nu mai este ce-a fost, are o vizibilitate și audiență reduse, iar campionatul se joacă doar în șase echipe.
Cam acesta este bilanțul sportului pe echipe timișorean, la trei ani de la promisiunile actualului primar cu „rutina” câștigării titlurilor de campioni. Dacă nu era nici cupa la baschet, era chiar catastrofal. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că sportul timișorean este bugetat mai mult decât decent atât de la consiliul local, cât și de la consiliul județean. Într-un top pe județe având drept criteriu banii investiți în sport, Timișul se află pe locul I, cu excepția Capitalei, anul trecut cele două entități administrative vărsând împreună 22 de milioane de lei în acest sector. Și atunci ce se întâmplă?
Ei bine, spre deosebire de alte orașe unde se pompează mult în performanță, în Timișoara se merge pe un principiu socialist, câte puțin la mulți. E un fel de Daciadă, cu mulți participanți, unde contează mai puțin adevărata performanța. Nu susțin că această strategie ar fi chiar rea. Dar ea nu are absolut nimic în comun cu proiectul clamat de Robu în urmă cu trei ani. Orașe cu bugete mult inferioare Timișoarei, ca Târgu Mureșul de exemplu, se bate acum la titlu și la fotbal, și la baschet. Se știe, Baia Mare este campioana handbalului. Constanța are handbal și volei, renunțând la fotbal. Ploieștiul are baschet masculin, iar Târgoviște are baschet feminin. Timișoara n-are nimic, cu excepția rugby-ului, repet un sport care strânge pe stadioane la o etapă, o jumătate de sală de baschet.
La Timișoara (includ aici și CJ Timiș) se dau în continuare bani pe tot felul de criterii discutabile, primul fiind cel politic, apoi pe prietenie. De la doi motocicliști apropiați de PSD, la nu se mai știe ce sporturi de care n-a auzit nimeni. Are un consilier odrasla la pescuit sportiv, dăm bani la pescuit sportive! Or, așa, niciodată nu vom avea performanță în niciun sport. Cazul cel mai bizar este la baschet. Cu toate că municipalitatea (și CJT ajută) are propria echipă de baschet, se dau bani și la un club privat, care retrogradează an de an și tot an de an e invitat pe relația Ponta – PSD să continue în prima ligă. Probabil că primarii din alte orașe ar râde copios de astfel de ipostaze de-a arunca cu banii în van. Ideea este următoarea. Vrem performanță și titluri? Se alege o echipă, maximum două unde se investește masiv. Fie fotbal, baschet, handbal, oricum un sport cunoscut, nu popice sau aruncatul cu piatra. Vrem actuala bălteală? Dăm în continuare bugete de subzistență la „n-șpe” mii de sporturi. E clar însă că nu poți pretinde și la titluri, dar și la Daciada actuală cu bani aruncați de jur-împrejur. Primarul Robu ar trebui să decidă totuși ce dorește.
P.S. Unii vor comenta ca sportul se face pe bani privați. Din păcate, nu prea mai există investitori mari în sport, nici în Timișoara, dar nici în țară.
Comentarii prin facebook