Iubiţi fraţi şi surori în Cristos!
Ei încă nu ştiau… că El trebuia să învie din morţi! Aceste câteva cuvinte ale sfântului Evanghelist Ioan ne descoperă ceva cu totul ieşit din comun, dar totodată ceva pe înţelesul tuturor. Cuvintele vorbesc pe de o parte despre o necunoaştere omenească, dar pe de altă parte despre ceva, care trebuia să se împlinească şi este învăluit în mister.
Privind spre ucenicii şi apostolii lui Isus ne dăm seama că aceşti oameni maturi şi cu mintea limpede nu s-au lăsat antrenaţi de tot felul de poveşti şi întâmplări poate neadevărate. Chiar şi atunci când Isus învăţându-i le-a prevestit o înviere viitoare, spune Evanghelistul, apostolii şi ucenicii nu au ezitat să-l întrebe de mai multe ori despre cele spuse, ei neînţelegând sensul acestor cuvinte. Iar după învierea lui Isus din mormânt, Mântuitorul a mai trebuit să parcurgă acea „cale a răbdării şi a convingerii” până când în apostoli şi ucenici a reuşit să se nască o credinţă simplă şi sinceră în cuvintele Sale.
Întreaga existenţă a lui Cristos este marcată de o necesitate stringentă pe care Evanghelistul Ioan în repetate ori o exprimă, asemenea Evanghelistului Luca, prin cuvântul plin de mister „Trebuie”. „Cu un botez trebuie să fiu botezat şi cât nu mă îngrijorez până se va săvârşi…” (Lc 12,50) „Nu trebuia oare să le pătimească Cristos acestea ca să intre în măreţia sa?” (Lc 24, 26) Isus Cristos îndeplineşte o misiune salvatoare, El fiind întru totul supus Tatălui, care din veci a hotărât viaţa Fiului spre mântuirea multora. Aceasta a fost suprema chemare şi misiune a lui Isus Cristos.
Toate acestea şi-au găsit împlinirea în Învierea lui Isus, atingându-şi aici apogeul. Din această perspectivă nouă, apostolii şi ucenicii, evangheliştii, dar şi apostolul Pavel, privind spre viaţa şi activitatea lui Isus, au descoperit o lumină care a cuprins întregul drum parcurs de ei alături de Mântuitorul. Aşa au ajuns să descopere că acest drum al lor a fost drumul încrederii şi al credinţei mereu crescânde.
Aşa cum tot ceea ce trăieşte în noi necesită timp şi îngrijire pentru a se dezvolta, are nevoie de aer şi de razele soarelui pentru a se împlini, tot aşa şi credinţa pascală creşte şi se dezvoltă în timp. În limbaj teologic, toate cele necesare pentru o astfel de creştere sunt: rugăciunea, încrederea, speranţa, harul şi îndurarea lui Dumnezeu.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru ca celebrarea acestor zile pascale să aducă în noi toţi sporirea întru credinţă astfel încât credinţa înrădăcinată în Isus Cristos care a biruit moartea să caracterizeze tot mai mult şi mai profund viaţa noastră.
„Cristos a Înviat! Adevărat, a Înviat!”
Timişoara, de Sfintele Paşti 2015
+ Martin
episcop de Timişoara
Comentarii prin facebook