Probleme la pasajul din Victoriei: proiectantii nu-s de gasit, Inelul I n-are studiu geo

Pasajul rutier subteran din Piața Victoriei are șanse aproape nule de a fi realizat în viitorul foarte apropiat. Documentația nu e gata nici acum, deoarece proiectanții bucureșteni au plecat în străinătate, sursa de finanțare e incertă și, în plus, șantierul din Cetate e departe de a fi terminat. Nicolae Robu spune însă că proiectul rămâne de importanță majoră.

piata operei profi3

În februarie 2014, primarul Nicolae Robu anunța că studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru „Reorganizarea circulației pe Inelul 1 și reproiectarea infrastructurii rutiere și de transport în comun” a fost încredințat, prin licitație, unei firme din București. Exe Company.Ro SRL și-a adjudecat lucrarea cu aproape 25.000 de euro. „Inelul 1 de circulația va avea ca puncte cheie Bastionul, fântâna Punctelor Cardinale, Piața Mărăști, Piața 700. Din Piața 700 va fi o ramificare, pe tronsonul interior, de pe strada Sf. Ioan până la operă, apoi prin subpasaj se va trece prin fața operei până la colțul dinspre parc al Liceului MIU și se va continua pe Bd. Brătianu, până la intersecția cu Bd. Michelangelo, Banca Națională și Bastion, unde se încheie”, explica, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu.

piata operei subpasaj

Aproape un an și jumătate mai târziu, la primărie n-a ajuns încă întreaga documentație. Robu dă vina pe… lipsa de comunicare! „Pentru Piaţa Victoriei, Inelul I, nu am primit încă studiul geo care era conex studiului de fezabilitate. S-a reuşit luarea legăturii cu proiectantul, din păcate de săptămâni bune nu a mai existat comunicare, din cauză că au fost proiectanţii în străinătate. Am înţeles că s-au angajat să predea şi studiul geo. Dacă nu, vom rezilia contractul efectiv şi vom contracta alţi proiectanţi pentru studiile respective, vom prelua doar studiul de fezabilitate de la proiectantul cu pricina. Este un proiect extrem de important pentru noi”, susține acum edilul.

Robu estima, anul trecut, lucrarea efectivă la cinci sau șase milioane de euro și își dorea ca șantierul să fie deschis chiar în 2015. Acest lucru e aproape sigur că nu se va întâmpla, și nu neapărat pentru că încă nu există încă documentație completă și, evident, nici executant desemnat prin licitație. „Obstacolul” este altul. „Nu apucăm să dăm drumul la pasaj până nu terminăm reabilitarea centrului istoric (…) În 2015, cu certitudine vom începe și acolo”, spunea, în noiembrie 2014, primarul Timișoarei. În condițiile în care termenul pentru închiderea șantierului din Cetate este decembrie 2015, pasajul subteran din Piața Victoriei mai are ceva de așteptat…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Badea Lae a spus: (iunie 25th, 2015 at 11:05 )

Poate s-au dus si astia la coasa, numai Lae insista sa faca pe primarul de la oras iar la Bocsig rugineste sapa.

Bobby a spus: (iunie 25th, 2015 at 15:11 )

Sper ca acest pasaj, născocire din mintea sulfuroasă a Robului, nici să nu se realizeze vreodată. Oricum, este interesant că s-a recurs la o firmă din București pentru proiect. Tot o firmă din București anvelopează și blocurile din Timișoara, un proiect baban, pe bani europeni, iar miticii care lucrează la anvelopare și la îmbrăcarea balcoanelor în termopane umblă după tot felul de peșcheșuri, cerând bani în plus ca să-și facă treaba. Foarte interesantă și în acest caz alegerea Primăriei Timișoara.

ION DE LA RAION a spus: (iunie 25th, 2015 at 15:33 )

Cum dracu s-au dus in strainatate??? Ce firma e asta?? Iarasi e vreo nascocire a marelui director Chis Culita?? Cum adica se plateste o parte si restul se incredinteaza la alti?? Nu exista un contract?? nu a existat un caiet de sarcini la licitatie?? Domunule primar exista penalitati de aplicat!!!! Mai puneti-va angajatii, super specialisti in drumuri sa invete sa faca documentatii pentru licitati daca nu vreti sa ajungeti in situati de genul asta. Cum se poate face un proiect cu 25000 Euro faza SF si Pt si doc avize si tot??? Doar cate drumuri trebuie sa faca onor proiectantul de la Bucuresti pana la Timisoara si il costa mai mult. Plus ce sa mai vorbim de proiectele de specialitate: apa, canal, gaz, electrice, studii topo, studii geo, etc. NU VA INTREBATI DE CE NICIO O FIRMA DIN TIMISOARA NU CASTIGA SAU MAI RAU NICI NU PARTICIPA LA ASEMENEA GOLANIADA!!!! Chiar sunt slabi, prosti sau nu sunt la fel de smecheri ca cei din Bucuresti sau Iasi?????

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Top