Președintele CJ Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost prins în flagrant vineri de către procurorii DNA, în timp ce lua o șpagă de 10.000 de euro. Banii proveneau de la un om de afaceri care avea legătură cu investițiile de la Spitalul Județean Arad.
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, flagrantul a avut loc în fața casei lui Nicolae Ioțcu din Arad, la operațiune participând și lucrători ai SRI Arad. Ulterior au fost demarate mai multe percheziții la Consiliul Județean Arad și locuința particulară a lui Ioțcu. Acesta este președinte al CJ Arad din anul 2008, ințial ca membru PDL. După fuziunea cu PNL, el a devenit liberal. (sursa foto: www.stiridinbanat.ro)
Comentarii prin facebook