În urmă cu 96 de ani, colonelul Virgil Economu își trecea trupele pe sub un arc de triumf aranjat pe Calea Dorobanților. Armata română a fost primită apoi de Aurel Cosma, prefect român, în fața unei tribune din Piața Unirii. Câteva ore mai târziu, I.C. Brătianu, președintele consiliului de miniștri, a vizitat Timișoara devenită și politico-administrativ românească. Vineri, zilele noastre, Florin Mihoc, prezentatorul TVR de pe scena Zilelor Timișoarei, întreba, printre piesele unor cantautori ce se produceau în prima zi a evenimentului, dacă publicul știe ce s-a întâmplat în 3 august 1919. Reacția tineretului prezent în Piața Operei a fost una ștearsă, ca în fața unui subiect dificil de bacalaureat. Nici nu e de mirare. Din ce știu eu, cel puțin în ciclul gimnazial, istoria României este structurată excesiv de centrist, cu focalizări pe vechiul Regat și Moldova. Cu excepția fenomenului unionist oarecum bine reprezentat, nici istoria Transilvaniei, cu atât mai puțin cea a Banatului, nu este un punct forte în manulalele predate tinerilor studioși din această parte de țară.
Și-atunci ce sărbătorim? În bună parte, sărbătorim venirea Antoniei la Timișoara, iar pentru gusturi îndoielnice, chiar și a celor de la 3 Sud Est. Apoi mai sărbătorim vara, căci în mod clar temelia în decizia alegerii datei de 3 august a Zilei Timișoarei a fost de ordin calendaristic. Vară, cald, concerte, voie bună, terase, vorba lui Nicolae Robu, Timișoara este un oraș viu, cu cetățeni care trebuie să se distreze până la ora 1 noaptea. Căci altfel, dacă nu era iarnă, ziua de 20 decembrie ar fi fost cu siguranță mai tentantă pentru cei care au decis prin hotărâre de consiliu local momentul aniversar. De ce nu 12 octombrie, când încă e cald și se poate sărbători venirea Loredanei, a lui Smiley și victoria lui Eugeniu de Savoya în fața turcilor lui Mehmed Pașa, în 1716? Argumente ar fi din plin, iar istoria poate arăta diferențele dintre binele făcut Banatului de cele două administrații, austriacă și românească.
Poate că autoritățile locale ar trebui să găsească o modalitate de predare în școlile de pe aici a istoriei Timișoarei și Banatului (nu știu dacă manualul opțional al autorilor Hațegan-Petroman și-a atins ținta), pentru ca noua generație să nu-l confunde pe protopopul Novacovic cu Bora Đorđević sau cu ultrasul Sebastian Novovic, zis și „Mihalcea”. Pe primarul Iosif Gemml, cu DJ Manzotti sau, mai grav, cu Johnny Cojocari. E bine ca tinerii de azi să știe pentru ce dansează în Piața Operei la început de august, să aibă ce le povesti bunicilor din Vaslui sau Mehedinți, când merg în vacanța de vară.
Relaxantă atmosfera în Piața Operei de Ziua Timișoarei. Chibiții spun însă că ne-am adunat publicul ce-a mai rămas în oraș. Ce nu s-a dus la Mangalia pentru „Live pe Plajă” sau la Untold, în Cluj Napoca. Ceea ce începe să doară, domnule primar, comitete și comiții de susținere a Timișoarei capitală culturală europeană.
Comentarii prin facebook