„Gazarii” de la Petrolul mai dau o gura de… oxigen lui Poli

Poli reușește în sfârșit, după trei eșecuri consecutive, o victorie cu Petrolul Ploiești și calificarea între primele opt echipe din Cupa României. Poli a mai învins-o pe Petrolul și în optimile Cupei Ligii. Dacă în alte meciuri timișorenii au fost dezavantajați clar de arbitri, la victoria de marți a contribuit și „centralul” Marius Avram.

ACS Poli - Petrolul 03

Doar câteva sute de timișoreni și-au făcut curaj să ajungă la o oră destul de imposibilă pe un „Dan Păltinișanu” dezolant de gol. Și probabil nu au regretat, fiind martori la un meci viu disputat, dar mai ales la o victorie a timișorenilor și, implicit, calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Florin Marin a făcut câteva schimbări în primul „11”, trimițându-i în teren din startul partidei pe Smaranda în poartă, Croitoru, Curtean și Rufino, jucători care au prins mai rar locuri de titulari. Prima repriză a fost la discreția timișorenilor care s-au jucat cu ocaziile încă din primele minute. Astfel, în minutul 4, Luchin se trezește singur cu portarul în urma unei centrări a lui Hernandez, dar trimite peste bara transversală. O fază frumoasă reușește Curtean cinci minute mai târziu și, după un schimb de pase cu Rufino, nu reușește să-l bată pe portarul oaspeților, Cobrea, dintr-o poziție unul la unul. Același Curtean, care s-a zbătut mult în acest meci, prinde un voleu frumos, dar care nu-l păcălește pe Cobrea. Singura fază a oaspeților din prima repriză îi aparține lui Nepomucino, care trage bine din lovitură liberă, dar Smaranda respinge în bară. În minutul 30 Luchin reușește să introducă mingea în poartă, dar din ofsaid. În minutul 40 vine și cea mai importantă fază a primei reprize. Ovidiu Popescu are un contact la marginea careuluii de 16 metri cu Chiriță de la oaspeți, iar arbitrul Marius Avram vede fault și penalty. Execută impecabil Hernandez și timișorenii conduc cu 1-0. Trei minute mai târziu, în doar 30 de secunde Ropotan vede două cartonașe galbene și este eliminat destul de ușor.

Se părea că repriza a doua va fi un galop de sănătate pentru Poli, dar n-a fost așa. Timișorenii și-au făcut meciul greu, intrând mai relaxați în joc. Oaspeții au presat mai mult, iar în minutul 60 Nepomucino lovește din nou bara. Ocazia prefațează golul ploieștenilor din minutul 70, când Velasco marchează de lângă un Cânu visător. Fundașul timișorenilor își va lua revanșa 15 minute mai târziu, înscriind golul victoriei la o bâlbâială colectivă în fața porții oaspeților. în urma unei centrări a lui Hernandez. Intrat după pauză, Elek putea majora scorul în minutul 90, când a ratat incredibil dintr-o poziție singur cu portarul. Ratarea se putea răzbuna în ultima fază a meciului, când „găzarii” au trecut pe lângă egalare.
ACS Poli a jucat în următoarea formula: Smaranda – Belu, Cânu, Luchin (cpt), Dan Popescu – Ov. Popescu, Croitoru (min 75 Elek), Llorente (min 66 Artean), Hernandez, Curtean – Rufino (min 91 Melinte).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (octombrie 28th, 2015 at 12:40 )

BEY!GÂUZARY DE LA PETROLUL MERITAU SĂ PIARDĂ!AU FURAT 1 P LA PLOIEȘTI CU TUDOR!POLI A JUCAT ÎNSĂ INEFICIENT!ADICĂ CA ȘI PETROLUL ALEARGĂ MULT PASEAZĂ MULT DAR FĂRĂ ROST NU AU FAZE CLARE ȘI NU ÎNSCRIU ȘI ASTA ESTE FOARTE GRAV!DE ACEEA PETROLUL ESTE UNDE ESTE-IAR POLI SE CHINUIE SĂ ÎNSCRIE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pif dupa masa a spus: (octombrie 28th, 2015 at 15:03 )

apararea isi continua declinul. golul de 1-1 a fost iarasi cu un Cinu in trab la 5m de faza. alarmanta e si usurinta cu care Nepomuceno a depasit intreaga aparare si a tras pentru a doua oara in bara. cu fundasii astia si cu cei care mai sint nu vom fi linistiti pina la sfirsitul campionatului. daca nu retrogradam va fi un eveniment nesperat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.