Alt șantier va fi deschis în perioada următoare în Timișoara: este vorba despre amenajarea a 1,6 kilometri de drum, parte a Inelului IV de circulație, pe sectorul strada Măcin – strada Constructorilor. Aici vor lucra trei dintre firmele care au executat pasajul Michelangelo.
Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri sub 3D (cronică de film)
La Cinema City rulează zilele acestea o nouă ecranizare a celebrei povestiri „Peter Pan”, scrisă de J. M. Barrie în 1904. Scenariul trece pe lângă povestea cunoscută a lui Peter Pan preluând din mers pirații, zânele și băștinații și amestecându-i într-o poveste asemănătoare, dar nu la fel. Filmul mizează foarte mult pe efectele 3D, de…
Ed Sheeran in HD, live la Timisoara
Unul dintre cei mai la modă artiști ai momentului va putea fi urmărit chiar la Timișoara, într-un concert în premieră mondială, transmis prin satelit de la Londra. Îl puteți vedea astfel pe Ed Sheeran, într-un eveniment care durează aproape trei ore.
Bordel ilegal din Lugoj, inchis de politisti
O afacere pe cât de ilegală, pe atât de profitabilă a unei familii cunoscute de romi din Lugoj a fost închisă de polițiști în noaptea de marți spre miercuri. Descinderile au avut loc într-un club de noapte al clanului Bucătaru, mai multe persoane fiind duse la audieri.
Ba pleaca, ba sta! Ioan Sorincau, primarul din Mosnita Noua, a facut pace cu PSD
Întâi renunți la toate funcțiile deținute în partid, apoi, în câteva săptămâni, ajungi vicepreședinte! E „rețeta” primarului din Moșnița Nouă, Ioan Sorincău, care este acum unul dintre cei 23 de vicepreședinți ai PSD Timiș. Sorin Grindeanu spune că oricum edilul avea doar nemulțumiri administrative.
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Parcului (p), Teilor (p), orele 9 – 18; Giarmata Vii – str. Înfrățirii, Viorelelor (p), Magnoliei (p), Izlaz, Bisericii, Parcului (p), orele 9 – 18; Dumbrăvița – str. Pelicanului, Albatrosului, Ciocârliei, Privighetorii, Berzei, Rândunicii, Berlin, orele 9 – 18; Sânnicolau Mare – Linzer…
Impozitele locale pe 2016, intre taxa pe paragina si reducerile pentru cladiri istorice
Consilierii locali vor vota vineri impozitele şi taxele locale pe 2016, după noul Codul Fiscal. De anul viitor, cei care-și lasă clădirile și terenurile în paragină vor plăti impozite cu până la 500% mai mari! Paradoxul este că posesorii de clădiri istorice, vizați, în primul rând, de așa-zisa taxa de paragină, beneficiază, conform aceluiași proiect, de reduceri de impozite.
Din nou, la drum! Concertul de la Romanesti are loc pe 25 octombrie
Dacă e octombrie este, la fel ca în fiecare toamnă, concert în Peștera Românești. În acest an, ediția cu numărul 31 a speo-concertului le aduce amatorilor de muzică și drumeții o singură reprezentație, din care nu va lipsi Mozart.
Recuperarea fizica si medicala in afectiuni reumatismale
Centrul de Kinetoterapie şi Masaj Banat SRL, are deosebita plăcere de a vă invita la Simpozionul cu tema: “Recuperarea fizică şi medicală în afecţiuni reumatismale. Sclerodermia sistemică, la graniţa dintre specialităţi.” susţinut de Dr. Alexandru CARABA, medic primar medicină internă, medic specialist nefrolog, doctor în științe medicale, în prezent, Şef Lucrări la Clinica Medicală IV, UMF…
Campanie despre beneficiile kinetoterapiei si masajului terapeutic
Centrul de Kinetoterapie şi Masaj Banat SRL organizează în perioada 16 – 18 octombrie 2015 cea de-a 4-a campanie de conștientizare a publicului larg privind beneficiile kinetoterapiei și masajului terapeutic în diferite patologii. Campania se desfășoară în Timișoara, Str. Doctor Ioan Mureşan (în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara), într-un cort special amenajat și…
Iti cauti loc de munca? CV-ul tau e asteptat la Angajatori de TOP
La sfârșit de săptămână, timișorenii care sunt în căutarea unui loc de muncă vor putea descoperi oferta câtorva zeci de companii, atât din țară, cât și din străinătate. Ei vor putea să lase angajatorilor CV-uri, iar candidații potriviți pentru un anumit job vor fi chemați, în aproximativ două săptămâni, la interviuri.
Ce-a mai racolat UNPR: maestrii susanelei Arsinel si Vasile Muraru
„Interesul național” invocat de UNPR aduce tot mai mult a un rahat frumos ambalat în jurul căruia se înghesuie o grămadă de muște. Așa se înghesuie în jurul UNPR tot felul de personaje care de care mai stranii sau ilare.
Timisoara, parte din valul de lumina care comemoreaza copiii plecati prea devreme dintre noi
Bebelușii și copiii care au plecat prea repede din această lume vor fi comemorați, din nou, în această săptămână. În cinstea lor se vor aprinde lumânări în diferite țări de pe glob. Astfel, pentru micuți se va crea un adevărat „văl de lumină”.
RCM Saracens are probleme cu banii si e aproape de retragerea din Challenge Cup
După mai bine de trei luni de sistare a finanțării de la bugetul local pentru cluburile sportive, veștile rele încep să se adune. Întâi a „căzut” clubul de baschet, iar acum sunt probleme și la rugby. RCM Saracens ia în considerare retragerea din Challenge Cup.
Anunt cu repetitie: incepe santierul in Calea Martirilor! Poate chiar si practic
Pesemne mulțumit nevoie mare, pentru a doua oară în ultima lună, primarul Nicolae Robu a anunțat că a semnat contractul pentru lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor. Șantierul va începe din această toamnă, dar, promite edilul, nu vor fi săpate șanțuri care să rămână neacoperite peste iarnă.
Robu cel bun si Robu cel rau
De la primarul Nicolae Robu am aflat că există bicicliști buni și bicicliști răi. Așa o fi, dar pe aceeași logică există șoferi buni și șoferi răi, pietoni buni și pietoni răi. Cine și cum îi clasifică însă? De exemplu, la categoria șoferi răi îi putem pune și pe cei care parchează mașinile în locuri interzise.
Ioan Cojocari a recuzat procurorul DNA din dosarul Poli!
Secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, îl acuză pe procurorul DNA Ciprian Dorobanțu că nu este imparțial în instrumentarea dosarului finanțării echipei Poli, deoarece a avut în trecut un conflict cu municipalitatea. Prin urmare, marți a depus o cerere oficială de recuzare a acestuia.
Liceeni dusi la spital dupa ce au „tras” o tigara
Patru elevi din Timișoara au ajuns la spital, marți dimineața, după ce au fumat o țigară. Reprezentanții ISJ Timiș încearcă să afle ce s-a întâmplat, tinerii fiind acum în afara oricărui pericol.
Bilete la bai de la Casa de Pensii
Timișenii care vor să plece la tratament în diverse stațiuni, pe bani puțini, pot fac acest lucru în perioada imediat următoare, dacă apelează la Casa de Pensii. Aceasta are disponsibile mai mult bilete.
Cu 51 de milioane de euro si peste patru ani de santier: asa se va inchide Inelul I de circulatie
Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a plenului de vineri studiul de fezabilitate pentru „Reorganizarea circulaţiei rutiere pe inelul I de circulaţie şi reproiectarea infrastructurii rutiere şi de transport public (Pasaj Piața Victoriei)”. Lucrarea este estimată la aproape 51 de milioane de euro, exclusiv de la bugetul local.