Majoratii au lipsit… de la ziua lor! / FOTO

Primăria Timișoara a inventat, din doi timpi și trei mișcări, încă o sărbătoare de la care au lipsit… sărbătoriții! Ziua Majoraților – adică a tinerilor de 18 ani – a început sâmbătă, la Grădina de Vară Capitol și a avut, cel puțin în prima parte a zilei, un public de să-l numeri pe degete. „Majorațiii” erau probabil la terase…

ziua majoratilor11

În urmă cu câteva săptămâni, Primăria Timișoara anunța înființarea, în acest an, a trei noi zile speciale: a tinerilor, a „majoraților” și a seniorilor. Toate au fost programate, la foc automat, până la finele lunii mai. Prima a fost Ziua Tinerilor, care a inaugurat, cu un prim spectacol la care a asistat o mână de oameni, Piața Sf. Gheorghe în noua configurație. N-a prea fost aflux de public, timișorenii preferând să stea la terase. Sâmbătă, 7 mai, a fost Ziua Majoraților, care a început la Grădina de Vară Capitol. Tinerii artiști programați să urce pe scenă n-au avut din păcate aproape pe nimeni să-i aplaude, singurii spectatorii fiind, eventual, colegii lor și / sau părinții. În același timp, terasele au fost din nou pline… Evenimentul continuă și după-amiază, cu, speră organizatorii, mai mult succes. De această dată, „majorații” sunt așteptați în Parcul Justiției, Parcul Copiilor, Piața Unirii și Piața Libertății.

Program

orele 16 – 20 Lectură – Parcul Justiției
Ieși din casă cu cartea preferată și vino în Parcul Justiției pe o bancă sau direct pe iarbă! Iar dacă vrei să citești altceva, noi vom fi prezenți în parc cu o minibibliotecă pe care o vom pune la dispoziția celor interesați.

orele 16:30 – 20 Desen – Parcul Copiilor
Echipa Timișoara Capitala Tineretului în România lasă în 10-15 locuri din parc table și cretă/blocuri de desen si markere pentru copii și părinții lor pentru a desena. Și tu poți fi artist, pentru că desenele vor fi strânse la finalul zilei și vor fi folosite pentru o expoziție timișoreană!

orele 17 -19 Dans – Piața Libertății
Dansează si bucură-te alaturi de 20 de tineri de la scoli de dans din Timisoara! Vom dansa, timp 4 ore, diferite tipuri de dansuri într-un eveniment de tip flash mob si vei găsi ateliere de dans cu mai multe stiluri unde îți vei perfecționa mișcările!

orele 17 -19 Muzică – Piața Unirii
Vino să asculți muzică și să cânți împreună cu 20 de tineri muzicieni din Timisoara care te vor face să te simți excelent! Evenimentul este unul de tip flashmob, care va strange trecatorii si va anima Piata Unirii. Iar noi vom aduce instrumente pe care poți cânta chiar tu!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (mai 7th, 2016 at 16:50 )

prostii electorale pe bani publici … unde sint curtea de conturi, dna, adn , pcr , csm …

Victor a spus: (mai 8th, 2016 at 09:09 )

…alooo!…se sesizează oare cineva pentru banii nostrii care sunt îngropați de Robu în prostie lui?…DNA , dormi pe tine?… am ajuns un oraș penibil cu papagalul asta primar…organizează robule un concert cu o formație sau un interpret adevărat, nu mai arunca banii pe nimicuri electorale…estompat ratat!

sam a spus: (mai 8th, 2016 at 09:35 )

la craiova ….acolo trebuie sa ne ingropam in continuare banii

Alex a spus: (mai 10th, 2016 at 11:45 )

de ar vedea Sanda poza aia ar face instant crash si ea … eu tinar citind murphy in iunie 1995 in plin „sezon ” DE licente lu ..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top