Poli ar putea ramane in Liga I! Rapid, sanse 0 sa scape de faliment inainte de 12 iulie

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea Rapidului de judecare în regim de urgenţă a suspendării sentinţei care a decis falimentul clubului. Nu mai există cale de atac, astfel că dosarul va fi judecat în 20 iulie, cu doar două zile înainte de startul noului sezon al Ligii 1. În aceste condiții, Poli ar putea rămâne în Liga I!

acs poli

Curtea de Apel a București a tăiat aripile Rapidului, vineri. „Respinge cererea de suspendare provizorie ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2016”, se arată în decizia instanței. Clubul vișiniu ceruse judecarea în regim de urgenţă a suspendării sentinţei care a decis falimentul său. Hotărârea luată de magistraţii Curţii de Apel face ca Rapid să nu mai aibă şanse de a evolua în Liga 1 din sezonul viitor. LPF anunţase anterior că dacă până pe 12 iulie, la Adunarea Generală a Ligii, nu se suspendă decizia de faliment, Rapid nu va primi niciun ban din drepturile TV şi nici dreptul de a participa în Liga 1. În aceste condiții, Poli Timișoara ar putea continua în Liga I. „Informațiile pe care le am eu sunt că, dacă Rapid nu rămâne în Liga I, rămâne în Liga I Poli Timișoara”, declara, în urmă cu o săptămână,primarul Nicolae Robu. Acesta anunța și că echipa va renunța la ACS, urmând să evolueze, indiferent de ligă, sub denumirea de Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (iulie 7th, 2016 at 14:37 )

mai bine in prima liga cu -14 puncte dar cu bani (bani care doar vor reusi sa astupe doar datoriile de anul trecut) decit in liga 2-a dar fara nimic … nici o problema dupa inca un an in prima divizie, echipa asta o sa ajunga tot in liga a doua dar cu si mai multe penalitati … din pacate robul nu este multumit cit de ras a facut orasul, vrea sa fie cunoscut si international … vor continua rezultatele de 0-6, 1-4, 0-5, samd … ambitia si prostia merg mina in mina …

soryn a spus: (iulie 7th, 2016 at 14:40 )

PS: concediu placut don primar, pe banii timisorenilor, la singapore … poate mai aduceti ceva bananieri pitici sau niste muscate asiatice … sper ca plecati cu un termopan din asta de pe bega …

INO a spus: (iulie 7th, 2016 at 15:13 )

NOW! A ZIS ACUM O LUNĂ CĂCI EXISTĂ ACEASTĂ POSIBILITATE! ȘI TU ROBULANE CE FACI!? MERGI ÎN SINGAPORE SĂ CAUȚI INVESTITOR LA CLUB!?
ȘI ÎNCĂ CEVA VEZI CĂ MUSTĂCIOSUL DE IONUȚ POPA O ABUREȘTE CU UN LOT DE LIGA 1 PENTRU TINERI ȘI BLA! BLA! DACĂ VEȚI RĂMÂNE ÎN PRIMA LIGĂ! DA LOVITURĂ AFARĂ ȘI ADUCEȚI DRECU UN ANTRENOR ȘI JUCĂTORI CĂCI ALTFEL REPETAȚI ISPRAVA DE ANUL TRECUT! MURĂTURILOR COCLITE!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

bady a spus: (iulie 7th, 2016 at 16:20 )

Prima transa daca se ramane in prima liga ar fi unde-va la 400,000euro.Anaful a blocat conturile pt datorii de .500.000euro la stat.
Marketingul a revenit la zero.
Se pleaca de la -14 puncte,raman datorii mari,azi au pierdut si cu Scutaru.
Un presedinte care vine imbracat in pijama la prima conferinta de presa,nu ai nicio speranta in acesta.
Vorba lui Soryn sa nu se ajunga anul viitor la penalitati si datorii mai mari.
Poate vine salvarea de la Ramnicu Sarat(de aici este persoana de care vorbeste domn primar) sau Singapore.

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 7th, 2016 at 16:29 )

Este pentru prima data cand o stire buna nu ma bucura …f,tui !…m-as fi bucurat mai mult daca Poli era desemnata sa duca port – drapelul romaniei la jocurile olimpice de la Rio …Ha ha .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top