„Probabil că mulți nu vor fi de acord cu mine, dar simt nevoia să o spun. Stadionul Dan Păltinișanu, lăsând la o parte toate patetismele legate de anii trecuți, NU (mai) este casa noastră. Ne mințim singuri, fraților. Dacă vom continua să jucăm acolo, vom merge numai în jos, din toate punctele de vedere.” Aceste cugetări nu-mi aparțin mie, „dușmanul”, nici recășeanului Miculaș, nici președintelui Sorin Drăgoi și nici măcar lui Nicolae Robu, primar al Timișoarei, rostite după ce ani de zile am fi observat că ACS Poli adună tot mai puțină lume pe principala arenă a orașului. Nu, aceste gânduri, altfel foarte logice, îi aparțin cărturarului Goran Mrakic, unul dintre liderii tifoseriei ASU Politehnica, chiar omul cu cele mai multe apariții în presa locală, după președintele „Mihalcea”. Și au fost postate zilele trecute într-un grup al fanilor de pe Facebook.
Repet, nu pot să-l contrazic pe tânărul Goran cu nici măcar un cuvințel. Așa este, are mare dreptate. Întotdeauna am apreciat la managerii ASU priceperea de a aduna bani în condiții de mare dezinteres pentru fotbal, handicap la care se mai adaugă și zgârcenia proverbială a bănățeanului. Am apreciat la „Druckeria” modul în care și-a făcut publicitatea, marketingul și, poate cel mai mult, bunul gust în alegerea echipamentului, vândut apoi pe bani buni fanilor de toate orientările. Așa ceva nu găsești la o „întreprindere de stat” precum ACS Poli, clar. Ce reproșam liderilor galeriei alb-violete era încrâncenarea, ura și dezbinarea la care au lucrat ca picătura chinezească, plus o doză mare-mare de ipocrizie.
Poate am exagerat când am spus că acest proiect idilic va da de greutăți insurmontabile încă din liga a treia. Nu a fost așa și ASU a mers aproape perfect în ediția trecută de campionat. Mi s-a scos în evidență „răutatea” de a privi clubul suporterilor ca și eșuat din lipsă de bani ori din considerente juridice (suprapunere de nume cu cealaltă Poli). Și atunci m-am înșelat, fiind evident că în România se poate orice. Nu m-am înșelat (deși m-aș fi bucurat să o fi făcut) în privința atomizării fotbalului local în urma acestei dezbinări la care s-a lucrat mult mai vârtos într-o tabără decât în cealaltă.
Junele Goran le vorbește fanilor cu subiect și predicat despre faptul că „vom merge numai în jos” jucând pe „Dan Păltinișanu”. Dacă verticalitatea și demersurile curate ale fanilor ar fi fost foarte apreciate în Timișoara, precum pe alte meleaguri, în media lui Florin Călinescu sau Radu Paraschivescu, în Giulești ori în Peluza Nord stelistă, cu siguranță astăzi Mrakic nu ar fi spus că DP nu mai este „casă” pentru alb-violeți. Așa ceva rostit pe vremuri ar fi fost o blasfemie. Astăzi nu. Astăzi e rațiune pură, pragmatism și management. Căci nu e totuna să joci cu 1.500 de spectatori pe un stadion plin „Știința” sau să pară că joci într-o grotă, pe DP, în fața aceluiași număr de fani, cinci procente din capacitatea tribunelor.
La fel este și la ACS, bineînțeles. Numai că ACS Poli, finanțată teoretic de bugetul local, dar cu perspectiva unor clarificări în lunile sau anul ce vin, joacă în prima ligă și nu are printre cele mai mici medii de spectatori pe meci. E adevărat, cu steliștii din tot vestul țării, cu oltenii din Complexul Studențesc, nici nu mai contează, însă o echipă de prima ligă va aduna lume când îi vin și rezultatele bune. Ce se va întâmpla la o ASU Politehnica care respinge stadionul „Dan Păltinișanu”? Cu un upgrade la arena „Știința”, ar juca cel mult în liga secundă, iar fără, de la a treia divizie în jos, însă în fața acelorași spectatori, nu mai mulți, dar, tot ce-i posibil, mai puțini. Dacă asta se vrea, atunci cum se împacă asta cu dorința junelui Goran de a se merge în sus și nu în jos, pe DP? Cum se va merge în sus, dacă îți limitezi performanța? Se urmărește menținerea într-un fenomen de tip sectant în fotbalul mic sau vrem să vedem Politehnica unde a mai fost, măcar într-o finală de cupă câștigată, dacă nu campioană?
Desigur, Cristian Brâncovan îmi va da cu tastatura-n cap, întrebându-mă ce vreau, de fapt. Ca fără bani să fie adus Cristiano Ronaldo? Cu ce finanțare să se facă performanță, știind că această echipă merge numai prin eforturile fanilor? Foarte corecte și aceste remarci, dar și eu mă pot declara mirat că, știind aceste lucruri, conducătorii ASU refuză cu un crâncen orgoliu orice plan care să permită depășirea actualelor bariere. De ajungi să te întrebi dacă oamenii ăștia mai vor ce ne doream toți, chiar dacă pe drumuri diferite, în anul 2012 sau între timp au alte planuri cu fotbalul lor „fără patroni”. „Ne mințim singuri, fraților”, spunea cineva înțelept.
Comentarii prin facebook